Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

vineri, 4 noiembrie 2016

Recenzie dr. Dan Jumara - RESTITUTIO GRIGORE PLETOSU



IULIU MARIUS-MORARIU, ”RESTITUTIO GRIGORE PLETOSU”, Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2014
Dacă vom deschide Dicționarul Teologilor Români, lucrare consistentă, de peste cinci sute pagini, publicată de preot prof. univ. dr. Mircea Păcurariu la Editura Univers Enciclopedic , în 1996, vom găsi un scurt articol bio-bibliografic despre preotul și pedagogul Grigorie Pletosu. Articolul, bine documentat, te face să cugeți că informațiile furnizate ar fi suficiente pentru cercetătorul interesat. Iată însă  că un lector atent și aplicat a avut curiozitatea de a merge mai departe. Preotul Iuliu-Marius Morariu, căci despre domnia-sa este vorba, cercetând izvoarele privitoare la P C Grigore Pletosu, a avut surpriza să constate că, deși există suficiente izvoare, o lucrare monografică despre preotul și profesorul acesta nu a fost încă scrisă.
Volumul de față prezintă rezultatele unei cercetări asidue în varii fonduri documentare, precum Arhivele Naționale, documentele autorităților religioase din zonele Bistrița - Năsăud și Sibiu, documente provenite de la familia Jarda, Anuarul Universității din Budapesta, arhiva Gimnaziului Grăniceresc din Năsăud, scrieri ale lui George Coșbuc, ale Patriarhului Miron Cristea, ale Mitropolitului Nicolae Balan, ale episcopului Nechita Duma, ale lui Victor Moldovan ori Dionisie Longin. Remarcăm totodată bogăția și consistența notelor de subsol, ele însele constituind o lectură utilă.
De-a lungul anilor Grigore Pletosu a fost adesea subiect al unor studii aplicate, publicate fie în reviste de specialitate, fie în culegeri de studii sau în lucrări de tip enciclopedic. Ca preot, protopopul Ortodox de Bistrița a propovăduit cu dăruire tainele dumnezeiești, militând pentru emanciparea prin cultură a conaționalilor săi. În același timp, ca profesor a influențat profund destinele multor generații de elevi și studenți. Lucrarea de față are și meritul de a inventaria toate articolele pe care preotul le-a publicat în diferite reviste și  ziare. Preotul a fost dăruit și cu harul de a descoperi talentul autentic și inteligența și cu dorința de a le pune în valoare. Este deja de notorietate faptul că el a fost cel dintâi care a descoperit și promovat talentul literar al lui George Coșbuc, poetul ardelean nefiind singurul care s-a bucurat de sprijinul personajului nostru.
Născut la 9 iunie 1848, în Chintelnic, jud.  Bistriţa-Năsăud, P C  Pletosu a murit la 4 noiembrie 1934, la Bistriţa. A beneficiat de o pregătire școlară de excepție, studiind la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, apoi  la Institutul Teologic din Sibiu și continuând  cu studii de filozofie la Leipzig  şi Budapesta. Încă din tinerețe ierarhul a dovedit vocație pedagogică. Hirotonisit preot în 1892, a parcurs un traseu ecleziastic meritoriu. Grigore Pletosu a avut aplecare  către scris, publicând cărți și articole cu subiecte religioase și didactice, în reviste de specialitate, abordarea sa fiind una foarte interesantă și profundă – mereu influențată de filozofie.
Autorul restituirii de față se încumetă să realizeze profilul spiritual al celui căruia îi este dedicată lucrarea. Putem aprecia, fără rezerve, că demersul său este unul reușit, la care a ajuns, după cum singur afirmă,  ”pe baza analizei activității didactico-pedagogice, pastorale, catehetice  și a celei național-bisericești a părintelui (Grigore Pletosu)”.
Pe parcursul întregului său demers, autorul lucrării de față se dovedește a fi un cercetător serios, atent și profund, abordându-și subiectul cu acribie.

Teolog și istoric Iuliu-Marius Morariu nu se află la prima sa valorificare a cercetărilor întreprinse de-a lungul anilor. P C Morariu este licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Tânărul Morariu a fost atras, încă din timpul studenţiei, de activitatea de cercetare. Valorificarea cercetărilor sale s-a concretizat în câteva cărți, dintre care amintim: Istoria Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” Salva, 2013; Stări, momente și personalități ale Ortodoxiei transilvane, 2013, Habet sua fata libelli! Antologie de invitaţii la lectură, 2014. Se adaugă acestora volumul de față, de o incontestabilă ținută științifică.
Dr. Dan Jumara
Lectură plăcută.
Dr. Dan Jumara



Sursa imaginii: www.bzi.ro 

joi, 3 noiembrie 2016

Brâncuși își face trei cruci mari și în mormânt

Brâncuși își face trei cruci mari și în mormânt

La Coloana Recunoștinței fără de sfârșit

A cioplit mult nea Costache Brâncuși în atelierul său de la Paris, pe care-l numea „Mânăstirea Tismana”. Era o dovadă de respect pentru marea valoare de patrimoniu național a bătrânei mânăstiri, unde se închinase de mic copil, străbătând pe jos potecile de la Hobița, apoi cele din Dealul Manilor, Dumbrava și Șarșorii „Tismenii” ca să ajungă la locul sfânt de pe Valea Tismanei.  Dar când a lăsat vremelnic atelierul din Paris și a venit la Târgu Jiu ca să ridice aici Ansamblul Monumental ce-i poartă numele, marele nostru sculptor s-a închinat făcându-și o cruce mare.
Nu s-a închinat pentru a fi el mântuit ci pentru ca Dumnezeu să-i mântuiască pe cei care erau ostili contra ideii ridicării pe axa principală a orașului a unor opere monumentale. Constantin Brâncuși constatase, cu mâhnire, că erau puțini cei care înțelegeau la vremea aceea sensul și valoarea sculpturilor sale. „V-am lăsat aici proști și vă găsesc acum și mai proști”, se zice că spusese el, cu năduf.
Iată că a venit și ziua vizitei președintelui României Klaus Iohannis și a premierului Cioloș la Târgu Jiu, vineri, 21 oct. 2016, prilej pentru a se constata că proștii s-au înmulțit iar Nea Costache se răsucește acum în mormânt ca să-și mai facă încă trei cruci mari, a mirare și supărare.
 Scriam într-un articol precedent, că pericolul secolului din perspectiva psihologilor, îl reprezintă rețeaua de socializare Facebook care tinde să facă mai mult rău decât bine. Nu neapărat datorită celor care-și manifestă în rețea, în mod vulgar și impertinent, dorința de afirmare. Ci, datorită și presei online care alimentează și dă tonul, în inconștiența sa, unor monumente de prostie publicistică, arătând o imagine considerată că s-ar aduce impietate operelor brâncușiene prin simplul fapt că președintele s-a așezat pe un scaun la Masa Apostolilor Neamului numită în perioada comunistă și Masa Tăcerii.
Ca niște elevi ce scot limba la dascălul ce scrie la tablă, imaginea a fost preluată din ziare și pusă ca mare bravură pe Facebook, spre deliciul „p…rostimii”, cum zice limbutul CVT în „Gândul” său care se complace în incultură și derizoriu cotidian. Ca la comandă, au sărit și cei de pe Facebook: iată-l pe președintele Iohannis, în imagini trucate, nu cu fundul pe Masa Tăcerii, ci, pe Poarta Sărutului sau pe Coloana Recunoștinței fără Sfârșit, taman la împlinirea a 100 de ani de la declanșarea Războiului de Reîntregire a Neamului, când Regimentul 18 Gorj ținea piept hoardelor germane ce invadau Regatul României, creat chiar de un german.
Parcă aliniate la acest monument de prostie, puține ziare au relatat ce s-a discutat la nivelul autorităților gorjene din Târgu Jiu. Vom scrie mai jos despre acest lucru, nu înainte de a face câteva considerente asupra „ocrotirii” operelor monumentale ale lui Brâncuși, înșirate de la râul Jiu până în dealul fostului târg de vite al Târgu-Jiului.
Mai întâi, că pe scaunul unde s-a așezat președintele Iohannis, sau pe celelalte din jurul mesei, – scaune cu bucluc azi - ne-am așezat cu toții și ne-am fotografiat de-a lungul vieții noastre. Chiar cei care azi scriu, cu ură și venin, contra gestului cu pricina al președintelui, este sigur că au pe acasă vreo poză veche cu familia sau prietenii la masa de granit a lui Brâncuși. „Scânteia” lui Ceaușescu și milițienii păzitori din Parcul Central de pe vremea comunismului, considerau un gest firesc ca românii să se așeze pe scaunele cioplite de Brâncuși, pe cele două bănci de la Poarta Sărutului sau pe scăunelele  din jurul Mesei Tăcerii. Tocmai de aceea le și plasase nea Costache în parc: să șadă lumea pe ele.
Dar și pentru românii care luptaseră, în 1916, la Defileul Jiului sau la Podul Jiului cizelase nea Costache Brâncuși cu dalta în granit acele piese de odihnă și reculegere! Pentru memoria eroilor din Războiul de Reîntregire a Neamului (sintagmă abandonată postdecembrist, fiind considerată pe timpul comunismului, ca și acum, „slogan regesc”!) se întorsese marele nostru sculptor la Târgu Jiu și nu pentru ca niște „profitori” postdecembriști ca să pretindă mai târziu drepturi imaginare asupra operelor Ansamblului Monumental „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Se răsucește Brâncuși în mormânt, își face cruci și blestemă pe cei care au fost în stare să le interzică românilor de rând odihna pe granitul, anume adus de Brâncuși la Târgu Jiu, pentru a rezista milenii de ședere.
Dar care azi,  nici măcar nu mai poate fi fotografiat! În anul 2011 m-am înscris la proiectul „Wiki Loves Monuments 2011 în Romania” cu aproape 500 de imagini, câteva fiind pe primele poziții din miile de imagini trimise din toate colțurile țării.
Ei bine, s-au găsit acei pretinși „deținători de drepturi asupra operelor brâncușiene” care probabil m-au reclamat la administratorii wikimedia.
Spre exemplu, imaginea cu titlul „O bancă de piatră” aflată lângă Poarta Sărutului
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:O_banc%C4%83_de_piatr%C4%83_din_T%C3%A2rgu_Jiu_img-0008.jpg s-a păstrat dar administratorii wikimedia mi-au șters multe imagini, invocând faptul că există hotărâri ale autorităților orașului Târgu Jiu care interzic fotografiatul. Le-am trimis și aprobare din partea „Centrului Cultural „Constantin Brâncuși” dar degeaba, imaginile scaunelor au dispărut, împreună cu alte fotografii făcute de la distanță mai mică de 60 m.
 Ce a mai rămas din imaginile operelor brâncușiene după contestația mea ca utilizator wikimedia , găsiți aici :
Dacă președintele Klaus Iohannis s-a așezat pe un scaun brâncușian - lucru neinterzis au scăldat-o pe urmă autoritățile - o întrebare se pune: dar pentru fotograful care a luat aceea imagine, de la 5 m depărtare de „opera brâncușiană protejată” nu e valabilă interdicția celor 60 m? Iar dacă a avut o „aprobare” a „nu știu cui” de la „nu știu cine” de ce nu a invocat acel fotograf  Copyrightul  pentru a da în judecată pe cei care au distribuit pe nedrept imaginea pe Facebook? Sau chiar a incrimina, pentru această faptă, trustul Facebook însuși!
Se răsucește Brâncuși în mormânt și-și face cruci mari văzând halul în care sunt tratate operele sale din România. S-a restaurat Coloana Recunoștinței fără Sfârșit (Coloana infinitului în comunism) și îi întreb pe restauratori: italienii au restaurat „Colosseum” din Roma? Sau grecii vestitul lor templu din Acropole? Să vedem dacă acum coloana mai poate fi înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial existent în România dacă a fost demontată complet!
Iată, așa se face că până acum, județul Gorj n-are nici un obiect de patrimoniu înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO din România. E plină lista UNESCO de biserici de lemn din Maramureș, de biserici pictate din Moldova dar pictura unora ca Iosif Keber din Târgu Jiu sau Ghiță Barbu Bărbulescu din Tismana,  renumiți pictori ai Olteniei, a fost „restaurată” de un zugrav care a mânjit cu bidineaua bisericile noastre și s-a iscălit inconștient „Băran” peste valoroasele picturi originale.  
Presa noastră se ocupă de scandaluri politice, accidente rutiere, furturi, bătăile din cârciumi și violurile din parcuri.
Așa se face că scopul principal al vizitei președintelui și premierului la Târgu Jiu a fost relatat în presă, cu informații sumare. Dar despre ce s-a întâmplat la dezbaterea din primăria urbei, în rândurile următoare.

Președintele Klaus Iohannis la Târgu Jiu

„Mixul” de industrie şi cultură în viziunea președintelui României


La dezbaterea "România puternică: viziune politică şi servicii publice în slujba cetăţeanului", organizată la Târgu-Jiu a fost invitat și reprezentantul Asociației Sămănătorul Tismana, ing. Antonio Tomoniu, expert-manager al asociației noastre și al Asociației Dorna Tismana, pe lângă alte ONG-uri gorjene. Așa am aflat ce s-a discutat acolo, pe lângă vizionarea videoclipurilor aflate pe YouTube.

Mircea Badea dă tonul vulgarității de mahala
Două mici paranteze: cele 5 videoclipuri găsite de noi pe YouTube cu vizita președintelui Klaus Iohannis, au fost vizionate astfel: doar unul de 25 de ori, 2 de 3 ori, unul de 4 ori iar unul niciodată. Spre deosebire de mizeriile de pe Facebook unde doar „Mircea Badea chiar el” are în dimineața zilei de 1 noiembrie a. c., 2600 de vizionări, 417 comentarii (credem trucate, prea au sărit într-o oră de la 271 la 417) și 320 distribuiri! Și ce mai comentarii! Mergând de la „crima” lui Iohannis de a sta pe un scaun la Masa Tăcerii, până la binecunoscutele înjurături și cuvinte vulgare, de mahala, de care însuși Mircea Badea se vaită mereu dar...  nu le șterge ! (măriți cu clic imaginea ca să vedeți ce limbaj admite „Guralivul presei”, anti-guvern și anti-președine!) Iar ca mămăliga să aibă și sare, s-au grăbit și condeierii anti-PSD să împroaște în fițuicile lor, cu moare de varză pe primarul urbei Florin Cârciumaru. Cică acesta l-ar fi întrebat pe președintele Iohannis: „- Domnule președinte, ne puteți spune și nouă cum ați reușit, când ați fost primar al Sibiului, să ridicați acel oraș la faima sa de astăzi ?” Dar clevetitorii, unii chiar din PSD, zic că acesta a întrebat nu ca om cinstit interesat de problemă, ci, ca o lingușire aidoma vechilor fanarioți la picioarele trimișilor sultanilor Imperiului Otoman pentru a-și păstra funcțiile. Halal !
Din relatările trimisului nostru la dezbaterea de la Târgu Jiu am aflat însă că președintele Iohannis a luat întrebarea în mod serios. Dânsul a declarat vineri că municipiul Sibiu "s-a dezvoltat pentru că a ştiut producă un mix[1] de industrie şi cultură" şi a afirmat că trebuie găsite soluţii astfel încât şi Târgu-Jiul să cunoască o astfel de dezvoltare, menţionând că "Oraşul lui Brâncuşi e aur".
"Am pornit de la ceva ce nu a crezut nimeni, că din cultură se pot face bani şi cultura poate să ducă la dezvoltarea sustenabilă a întregii comunităţi. Nici în ziua de astăzi majoritatea nu crede că se poate şi în continuare sunt suficienţi şi între cei care ţopăie acum, care povestesc că de fapt Sibiul s-a dezvoltat cu bani de la Guvern şi europeni şi aşa mai departe. Nu, Sibiul s-a dezvoltat pentru că a ştiut producă un mix de industrie şi cultură. Dacă acest model este bun şi pentru alte comunităţi, mi-e greu să apreciez, dar cred că este şi am rămas foarte optimist după plimbarea cu domnul primar, fiindcă am găsit un om care vede lucrurile tot aşa. Credeţi-mă, oraşul lui Brâncuşi, asta e aur. Trebuie să găsiţi soluţiile să transformaţi nu numai oraşul, ci întreaga zonă să beneficieze. Cum se face asta? Evident ţine de soluţii locale, nu poate să vină nimeni să vă spună cum să faceţi treaba asta", a spus Iohannis la dezbatere.
Și lucrurile chiar așa stau și la Tismana. Și „Tismana e aur” iar Asociația Semănătorul Tismana a spus demult în revista „Sămănătorul” că avem un patrimoniu antropic și natural de invidiat. Tocmai de aceea, prin adresa asociației noastre nr.14/18 iul. 2016, Consiliul Local al Orașului Tismana a aprobat „Propunerea privind sprijinirea de către Consiliul Local și Primăria orașului Tismana a Proiectului PILOT “Dezvoltarea  patrimoniului național din Tismana” - având ca țintă protejarea și conservarea monumentului istoric, cod LMI, GJ-I-s-B-09152, „Aşezarea din epoca bronzului de la Topeşti - Cetate” prin amenajări adiacente sitului arheologic în scop turistic și promovarea acestui monument istoric la nivel național și internațional”.
Și iar au sărit clevetitorii la anunțul făcut în ziarul Pandurul. Citez din memorie comentariile unui deștept de nu mai poate: „După ce PSD-ul s-a apucat de construit biserici acum aflăm că trece la construit de muzee”. Omul acesta vede numai politică în orice s-ar face, ce contează pentru el bunele intenții? Mai ales că vin din partea unui ONG care n-are a face cu politica: produce revista culturală și de patrimoniu local „Sămănătorul” și tipărește cărți vizând personalități ca George Coșbuc, Traian Burtea sau Ion Aurariu și Ion Neferescu decorați în primul război mondial.
Mulți eroi din Tismana o cunoșteau foarte bine
Preşedintele Joannis a afirmat la dezbaterea amintită că este nevoie de implicarea firmelor, atât de stat, cât şi cele private, respectiv ONG-urile, în dezvoltarea economiei, prin construirea unei relaţii de încredere între autorităţi şi toate aceste entități care pot să inițieze proiecte capabile să atragă fondurile europene pentru construirea unor  programe de dezvoltare.
"Nu se poate realiza primul, al doilea, al treilea pas fără implicarea economiei locale. Atâta vreme cât patronii stau cu punga strânsă şi aşteaptă să producă cultura bani şi cultura aşteaptă să producă ei banii, nu funcţionează. Întreaga comunitate trebuie să fie foarte dinamică, să participe la acest efort, inclusiv firmele şi de stat şi private, dar într-o modalitate inteligentă, nu la modul să dăm banii la un eveniment şi pe urmă îi împărţim între noi şi vedem noi cum facem mai departe, aşa nu merge. Nici asta nu-i uşor. (...) Experienţa mea este că la început oamenii de afaceri sunt foarte sceptici, dacă mergeţi la ei şi să le spuneţi: 'Haideţi, veniţi lângă noi', zic: 'Lasă că ştiu eu că vă băgaţi banii în buzunar'. Trebuie să îi convingeţi că nu ajung acolo, ci banii aceia ajung să producă efectiv dezvoltare, să producă o calitate superioară în teatru, în orchestra filarmonică, fiecare ce are acolo. Şi atunci încet, încet se creează ceva ce se numeşte încredere reciprocă şi pe baza încrederii atunci se pot construi foarte multe programe", a spunea Klaus Iohannis.
Așa s-a întâmplat și la Tismana cu proiectul nostru “Dezvoltarea  patrimoniului național din Tismana” expus în Consiliul Local încă din luna iulie de către ing. Antonio Tomoniu, expert-manager, proiectant Marius Bonculescu și arhitect Alexandru Hortopan, profesor la Facultatea de Arhitectură.
La început a fost o unanimitate (cu entuziasm!) din partea tuturor. Pentru că era un proiect care aducea la Tismana fonduri europene în valoare de milioane de euro. Apoi, au început scepticii să clevetească că nu se poate să avem noi norocul acesta atât de ușor. Așa e, nu e ușor să pui la treabă un aparat birocratic care ne-a făcut să batem la ușa primăriei zile întregi, din luna iulie și până în luna octombrie !
E drept, am greșit cu toții. Primăria ne-a făcut formalitățile pentru construirea „Muzeului bronzului” în curtea vechii școli primare, pentru reabilitarea clădirii care ajunsese grajd de cai. Era minunat să afli despre construirea deasupra ei a unui cinematograf HD și alte clădiri accesorii în viziunea arhitectului Alex Hortopan, ales de asociație, arhitect care a obținut multe diplome și premii naționale în proiectele sale de arhitectură.
S-a bucurat și primăria că scapă de o clădire în ruină, m-am bucurat și eu că pot să învii școala unde am fost profesor și director mulți ani. Dar n-a fost pe voia noastră! Ghidul solicitatorului apărut după HCL Tismana, a constrâns echipa de implementare a proiectului ca locațiile construcțiilor noi, să fie amplasate chiar în situl arheologic Cetățui. Am depus o nouă adresă în data de 24 oct. a.c. alături de un pachet de documente care arătau schema noului amplasament al clădirilor din site și Ordinul ministrului culturii.
Apoi lucrurile au început să se complice prin inerția care caracterizează aparatul funcționăresc al primăriilor. De pildă, adresa noastră și pachetul de documente anexat, n-au fost incluse în mapele de ședințe ale consilierilor, motivul invocat fiind timpul scurt, „de doar trei zile”, pentru xeroxarea celor circa 10 foi. Nu s-a citit în ședință nici măcar adresa asociației iar expunerea mea verbală, în calitate de președinte al asociației, a fost întreruptă de nenumărate ori. Mai mult, Ordinul ministrului culturii nr. 2.828/2015 având anexă listele LMI în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 113 bis, 15.02.2016, a fost ignorat.  MO are un caracter oficial şi legal, prin care orice drept de proprietate individuală avut anterior în aria sitului arheologic se pierde. Dar la Tismana, ordinele și legile din MO nu prea contează, decât dacă nu aduni un braț de alte documente probatoare.  
Treptat, discuțiile au degenerat când am aflat că Asociația Semănătorul Tismana, care concesionase terenul și școala veche va fi pusă în situația de a plăti în timp, milioane de lei taxa pe teren și pe clădirea școlii ajunsă ruină, al cărui preț nu a fost reevaluat, ea fiind înscrisă în actele primăriei ca imobil pe deplin funcțional, gata să primească niște elevi ipotetici. Deja inspectorul responsabil de achitarea taxelor la primărie, ne ceruse primii bani cu două zile în urmă.
Totuși, Consiliul Local a hotărât ca întregul pachet de documente să fie înmânat responsabililor din satele Topești și Vălcele, domnii Constantin Mujescu și Constantin Semen, pentru a identifica dacă există proprietari în Cetățui cu acte vechi de posesie, nu cu acte pe bază de martori, acte imposibil de luat în seamă intr-un site arheologic. Lor li se vor da teren în altă parte sau vor fi despăgubiți dacă nu cedează singuri acele terenuri pentru un obiectiv care va aduce satelor mult mai multe beneficii, inclusiv locuri de muncă și posibilitatea de a-și vinde anumite produse turiștilor care vor veni la muzeu. 
A doua zi, Asociația Semănătorul Tismana a reziliat contractul de concesiune nr. 8067/09.08.2016. Nu suntem dispuși să fim trași pe sfoară plătind taxe pentru o ruină de școală, evaluată ca deplin funcțională. Dacă suntem parteneri serioși, să se țină seamă că proiectul pilot din Cetățui va fi finanțat cu circa 4 milioane de euro din fonduri europene, adică, circa 18 milioane de lei noi. Iar dacă proiectul se va pune în aplicare, școala veche urmează să fie consolidată ca anexă a muzeului din Cetățui. Ca parteneri de proiect cu primăria, ni s-a spus totuși că va reveni clădirea în grija asociației noastre dar printr-un Act de Comodat, nu prin contract de concesiune.
 Ce urmează? Azi, 2 nov., am luat legătura din nou cu primarul Marian Slivilescu, care a contactat pe dl Constantin Mujescu să găsească o după amiază pentru o întâlnire cu locuitorii din cele trei sate, Topești, Vălcele și Gornovița, care au teren în Cetățui.
O precizare de final este absolut necesară. Asociația Semănătorul Tismana nu mai face politică chiar de la înființare. Noi colaborăm cu toți aleșii locali sau județeni, cu prefectura sau echipele tehnice din ministere, pentru a duce la punerea în practică a proiectelor noastre. Întreaga noastră echipă formată din experți-manageri în proiecte ale asociațiilor, profesioniști în construcții, arhitecți, ș.a., facem, unii de peste 10 ani, proiecte sub toate guvernele politice și cu toți secretarii de stat din ministere (îndeosebi cei ai culturii, ai tineretului și sporturilor, ai fondurilor europene ș.a.). Deci ne interesează strict aprobarea proiectelor și aplicarea lor în practică.
Muzeul bronzului în viziunea prof. Alex Hotopan
Deocamdată, asociația noastră face public pentru locuitorii celor trei sate, aici pe Internet, întregul pachet de acte care s-a înaintat Consilului Local Tismana dar care n-au ajuns în mapa consilierilor, timpul fiind scurt.
Dacă până la urmă vom reuși va fi bine pentru cele trei sate dar și pentru întregul oraș, dacă nu, iubitorul de Tismana, Constantin Brâncuși, își va mai face acolo în mormântul său de la Paris, încă trei cruci mari.

Citiți:
Documentele depuse de Asociația Semănătorul Tismana la ședința Consiliului Local Tismana - 27 oct. 2016, la acest link
Sau pe site-ul personal, www.tomoniu.ro

A consemnat Nicolae N. Tomoniu
Tismana, 2 nov. 2016






[1] MIX-1(O)- elem. „mucus, mucozitate”. (< fr. myx/o/-, cf. gr. myxa), Sursa: MDN '00 (2000)
MIX-2(O)- elem. „amestec”, „mixt”. (< fr. mix/o/-, cf. gr. mixis), Sursa: MDN '00 (2000)

duminică, 30 octombrie 2016

Noua emblemă şi imnul Ligii Scriitorilor Români - Cluj-Napoca

Noua emblemă şi imnul Ligii Scriitorilor Români - Cluj-Napoca
 

Şedinţa inaugurală de toamnă a Cenaclului literar „Artur Silvestri” al LSR a fost una cu totul deosebită. În „Sala Armelor” de la Cercul Militar Cluj, joi 29 septembrie, s-a celebrat împlinirea unui deceniu de existenţă a Ligii Scriitorilor Români, în prezenţa unui public numeros.

Citiţi relatarea din Confluenţe literare.  Autor: Voichiţa Pălăcean Vereş
Sau citiţi articolul online şi aici :
Ascultaţi IMNUL LSR, online, versuri şi muzică Mihai Ganea :
Notă. Aceste legături (link-uri) se pot accesa direct

Imnul Ligii Scriitorilor Români
Autor  Mihai Ganea


                             Pe fruntea ţării o cunună
                             De flori şi lauri s-a ivit,
                             Veniţi cu toţii, împreună
                             Să prindem mândru răsărit.

Refren:        E Liga, e Liga, frumoasă cunună,
                    Din gând făurită cu Limba Română,
Şi dor, libertate, să punem în carte,  
                    Iubire de ţară, iubire de frate.

                             Poeţii noştri sunt mândria
                             Cetăţii mamă iubitoare,
                             Ce ne-ncălzeşte bucuria
                             Din inima nemuritoare.
                            
Refren:        E Liga, e Liga, frumoasă cunună,
                    Din gând făurită cu Limba Română,
Şi dor, libertate, să punem în carte, 
                    Iubire de ţară, iubire de frate.

                             Avem condeiul ca o lance,
                             Armura-n slovă şi în har,
                             Noi prietenie vrem şi pace
                             Cu toţi confraţii la hotar.

Refren:        E Liga, e Liga, frumoasă cunună,
                    Din gând făurită cu Limba Română,
Şi dor, libertate să punem în carte, 
                    Iubire de ţară, iubire de frate.

                             Iar când vom fi la judecată
                             Şi drumul nostru va fi greu,
                             Să nu uităm, că de răsplată,
                             Va şti doar bunul Dumnezeu.

Refren         E Liga, e Liga, frumoasă cunună,
(Bis)            Din gând făurită cu Limba Română,
Şi dor, libertate, să punem în carte, 
                    Iubire de ţară, iubire de frate.



vineri, 28 octombrie 2016

Recenzie IN MEMORIAM... #COLECTIV, de Lucia PĂTRAŞCU

Recenzie IN MEMORIAM... #COLECTIV, de Lucia PĂTRAŞCU


Volumul de versuri „In memoriam... #Colectiv”, Editura „Lucas”, Brăila, 2016, 76 de pagini, semnat de scriitoarea Lucia Pătraşcu, adună un număr însemnat de poeme născute din şoc, violenţă spirituală, întâmplare tragică, cu efecte emoţionale în prag de... „atac de panică”, din imagini cutremurătoare, alimentate de... „spectacolul” dramatic în sine, dar indus şi din excese de publicitate media, pe fondul unor suferinţe umane individuale, speculate imoral, patetic şi lacrimogen, deşi doar victima sau victimele colective, direct implicate, trăiesc cu adevărat grozăvia întâmplării, întâmplărilor nefericite.
   Accidentul tragic din toamna anului 2015 de la Clubul „Colectiv” şi „spectacolul” mediatic oferit de televiziuni au impresionat sincer şi dureros miile de telespectatori şi au avut un impact devastator asupra omului cinstit! Din păcate, ca de obicei, adevăraţii vinovaţi rămân nepedepsiţi, şi doar câţiva „acari de-ai lui Păun” trag ponoasele „de ochii lumii”!
   Şi, se mai întâmplă chiar ceva şi mai spectaculos, la limita condamnabilă a faptului imoral. Victimele, adevăratele victime, cu cortegiul lor de suferinţă, sunt uneori înjosite chiar de cei apropiaţi, rude, părinţi, prieteni, care, printre lacrimi şi patetice manifestări de suferinţă, anulează şi compromit egoist şi imoral toată drama şi, până la urmă, chiar impasul lor sufletesc, real şi dureros, prin despăgubirile, nu neapărat morale, ci financiare! Nu este cazul dramei de proporţii naţionale de la Colectiv, dar permiteţi-mi un Intermezzo pe tema afirmaţiilor anterioare:
  Familia copilului nevinovat şi pur, de nici patru ani, omorât de o haită de câini, care a impresionat o ţară întreagă, a primit despăgubiri financiare considerabile pentru moartea tragică a copilului, spre satisfacţia celor doi părinţi...nefericiţi!?, pe care îi acuz de „malpraxis” moral, dar nimeni n-a acuzat-o pe bunica tembelă, care a stat la taclale cu alte nepăsătoare ca ea, în loc să-l supravegheze pe nepoţelul său. Surioara îndurerată de moartea doctoriţei-rezident în tragicul accident aviatic din Munţii Apuseni a solicitat vocal şi gălăgios despăgubiri băneşti şi le-a primit, spre bucuria sa imensă, pentru că, printre „lacrimi de crocodil”, după afirmaţiile unui comentator tv, şi-a oferit o excursie în Dubai!!?? Pentru câţiva conaţionali plecaţi din ţară şi morţi, tragic şi nefericit, în Italia, într-un cutremur devastator, primul-ministru s-a deplasat la faţa locului, a ajutat familiile nefericite şi...a decretat Doliu naţional, adevărată tevatură de Operetă, dar nu se face nimic spectaculos, nu se dau despăgubiri pentru victimele zilnice de câte 15-19 oameni de pe şoselele patriei...
   Din păcate, oameni ca noi plângem sincer la toate dramele şi suferinţele văzute pe ecranele televizoarelor! Fiecare are propria reacţie!
   Reacţia doamnei Lucia Pătraşcu s-a materializat sincer şi patetic în versuri, pe care le-a dedicat... in memoriam: Celor nevinovaţi, seceraţi de coasa nemiloasă a nepăsărilor”, după motto-ul postat în pagina 4, pe care l-a completat şi cu un altul: „Pe cruce-i scris doar numele.. Şi-atât!...”
   64 de poeme (număr egal cu cel al victimelor!) scrise sub presiunea unor emoţii sincere, cu o tensiune lăuntrică provocată de nedreptatea ca factor al... „necesităţii şi întâmplării”, postulat filosofic din literatura de specialitate, dar şi al implicării justiţiare, rece şi absurdă, acoperită de sindromul „lex dura, sed lex”, pe care îl consider cinic şi încremenit în aparenţele uşor imorale ale intransigenţei inamovibilităţii, cu trimitere la victimele nevinovate de la Colectiv şi „adevăraţii” vinovaţi.
   Însă, eu vreau să conving că doamna Lucia Pătraşcu este nu atât o... „victimă” a impactului mediatic de situaţii dramatice ci, mai ales, o poetă sensibilă: A plouat cu nelinişti când / peste voi ploua cu ţipete. / Cu frică a plouat când / peste voi ploua cu foc. / A plouat cu durere când / peste voi ploua cu scrum. / Cu jale a plouat când / peste voi ploua cu răni arse. / A plouat cu deznădejde când / peste voi a plouat cu plecări. / A plouat cu întrebări când / peste voi ploua cu tăceri /.../ A plouat... Şi încă plouă / ... / Cu lacrimi!...” („Plouă”, pag. 7). Fascinant, şi sincer, şi patetic!, şi nedrept!
   Cănd sirenele salvărilor SMURD sunau disperate în drumul lor spre dezastrul de la Colectiv şi când medicii şi asistentele se mobilizau sincer şi eficace, secondaţi de Raed Arafat, să salveze suflete de tineri nevinovaţi, iubitori de Muzică şi de Frumos, poeta Lucia Pătraşcu, ridica „Statui de cenuşă” (poemul de la pagina 9): „În sunet de orgă, prin stele zdrobite, / statui de cenuşă sub lavă se cresc, / Neantul cuprinde mirări măsluite, / Ce-nalţă-n fuioare un vaier ceresc”, ca o Missa Solemnis, în acorduri canonice de toacă, la vecernia de seară!
   Doamna Lucia Pătraşcu are propria „religie”  a suferinţei şi a artei în egală măsură, când scrie patetic şi acuzator, la timpul trecut, într-un adagio funebru: „Era... Era o tinereţe / încrezătoare, / ce creştea / către amiaza arborilor... / ... / Iar acum, în toamnă, / căderea frunzelor / întristează cerul, / căci lacrimile plânse / sfâşie nesfârşitul sumbru / până dincolo de începuturi” („Era...”, pag. 10); ca să-şi facă cunoscute şi revolta, şi protestul, şi neliniştea, şi tristeţea pentru „legile” nescrise, nedrepte şi imprevizibile: „Ce lup hămesit şi avar, şi mişelnic / pe ei îi aşteaptă la margini de râpă / şi-n cânt de sirene cu voaluri de cârpă / spre noapte-i aruncă drept pradă? Jertfelnic!” („Ce lup hămesit...”, pag. 11).
  Un sentiment devastator de revoltă dar şi de groază pentru ceea ce li s-a întâmplat într-o seară de „muzică şi poezie” unor tineri frumoşi şi sensibili, în poemul „Spaimă”, (pag. 18): „Durerea amintirilor / nu tace încă... / ... / Se prăbuşeşte / în bezna cea adâncă, / apoi, târâş, / cu solzi lucioşi / de şarpe / mi se strecoară-n suflet”.
   Durerea poetei este una sinceră, reală, morală şi în afara unor compromisuri de etică necesară; versurile au sonorităţile dangătului de clopot şi monotonia decentă a unui ritual funebru, în ciuda viziunilor care puteau fi mai luminoase, dacă n-ar fi fost anulate de un destin nedrept şi nemeritat: „Au fost osândiţi / să trăiască / în turnul de fildeş / cu scări suitoare, / fără ca să mai coboare / vreodată / în cotidian” („Turnul de fildeş”, pag. 19).
   Şi propune, prozodic şi în limitele intimităţii lirice, un „Doliu” (poemul de la pag. 21): „Prin ploaia de neguri, / ţesând un concert / pe clape de frunze / se-aude discret / un plâns ce se-neacă-n / sclipiri ucigaşe, / cu focuri de moarte / cu lacrimi de sânge / de voi ne desparte, / ... / Şi doliul ne ninge”.
   În încheiere, o caldă şi lirică recunoaştere a suferinţei îndurată gratuit şi nedrept: „De-ar fi să-ţi dau ceva, ţi-aş da o floare / înmiresmată crud, cu stropi de rouă / şi ţi-aş căta prin blânda înnoptare / pe ceru-nalt, o stea sau poate două” („Pentru cel rămas”, pag. 63), cu un impact moral mai pozitiv decât gălăgioasele manifestaţii de stradă şi a demisiei impusă demagogic unui prim-ministru.

                                                  Dumitru ANGHEL
Dumitru Anghel
Lucia Pătrașcu





















OCTOMBRIE...

Era octombrie...ardea pământul
de vaierul ce se-nălţa la Cer
şi, parcă, niciodată, gol, cuvântul
n-a fost mai fără rost şi mai stingher.

Când tinereţea a plecat năucă
şi-a rătăcit pe-o dungă de pripas,
un gând încolăcind doruri de ducă
şi lacrimi nesfârşite au rămas.

Căci sărutaţi de limbile perfide,
tinerii, torţe ca un rug aprins,
ne-au luminat o clipă-n ochi mirarea
şi-apoi cenuşa lor, plângând, ne-a nins.

Nicio mireasă floare n-a mai fost
şi niciun mire, soţ să crească neamuri,
i-a dus din viaţă o clipită fără rost
 şi-o veşnicie i-a chemat în veacuri...

DOLIU

Prin ploaia de neguri,
ţesând un concert
pe clape de frunze,
se-aude discret
un plâns ce se-neacă-n,
sclipiri ucigaşe,
ce-n focuri de moarte
cu lacrimi de sânge
de voi ne desparte
şi doliul ne ninge.

IERTAREA

Cu ochii parşivi
focul goneşte
prin cenuşa timpului
străpungând zarea
nopţii fără memorie.

Bătrânii înţelepţi
spun că numai
copilăria florilor
îmblânzeşte arşiţa
şi aduce iertarea
vinovaţilor.

Dar pe cei risipiţi
în gherla nepăsărilor
cine-i va ierta
de povara durerii?

LACRIMI

V-aţi dus pe drum de iarbă
şi frunzele, convoi,
v-au însoţit plecarea
în timpul de apoi.

Mi-aţi întristat tăcerea,
iar visele şirag,
prin pulberi de cenuşă,
s-au rătăcit în prag.

Iertaţi-mi neştiinţa
cu care n-am putut
să vă opresc plecarea
spre locul nevăzut,

în care v-aşteptau
topirile de veci,
ce ning nepăsător
răsfrânte lacrimi reci.


PLOUĂ

Ploaia s-a prelins în ploaie...

A plouat cu nelinişti când
peste voi ploua cu ţipete.
Cu frică a plouat când
peste voi ploua cu foc.
A plouat cu durere când
peste voi ploua cu scrum.
Cu jale a plouat când
peste voi ploua cu răni arse.
A plouat cu deznădejde când
peste voi ploua cu plecări.
A plouat cu întrebări când
peste voi ploua cu tăceri.

A plouat...Şi încă plouă!...
Cu lacrimi!...

Lucia Pătraşcu - Brăila