Document. O bucată
de stofă care ar putea proveni din mantia domnitorului valah va fi expertizată
de Muzeul Naţional de Istorie
În căutarea lui Mircea cel
Bătrân. Descoperirea SENZAŢIONALĂ de la Tismana
Aceasta e bucata de stofă pe
care Ghiţă Barbu Bărbulescu a primit-o în 1908 de la călugării Mânăstirii Cozia,
cu indicația că este parte a ceea ce fusese cândva o mantie a domnitorului
Mircea cel Bătrân.
O adevărată comoară a ieșit la
lumina zilei, de curând, în orașul gorjean Tismana. Dacă testele o vor
confirma, ar fi vorba despre unicul lucru personal care ne-a rămas azi de la
domnitorul Mircea cel Bătrân - o bucată de stofă dintr-o mantie domnească. Până
la confirmarea autenticității sale, peticul se află în grija Băncii Naționale a
României.
Un mesaj care a înfruntat vremurile
Am
plecat spre Tismana, după ce un profesor de matematică din localitate, Nicolae
Tomoniu, veche cunoştinţă de-a noastră, om dedicat de o viaţă studierii istoriei
acestor locuri, ne anunţă, cu puţin timp în urmă, ceea ce pare a fi o
extraordinară descoperire. Şi nu în pământ, nu prin cine ştie ce peşteri, ci
tocmai în podul casei unui consătean de-al său, Crişan Ioan Rădulescu. Ajungem
deci în centrul micului orăşel din judeţul Gorj şi batem la poarta casei
bătrâneşti, o construcţie bine întreţinută. Suntem primiţi cu bucurie. Ne
aşezăm în cerdac, iar gazda scoate dintre coperţile unei legitimaţii de veteran
de război o bucată de stofă, roşie, între firele de mătase intercalându-se şi
altele, gălbui - din aur, cel mai probabil. O bucată cât să acopere doar podul
palmei. Dar nu e doar asta, pentru că de petic este legat un cartonaş pe care
sunt înşirate, cu grijă, câteva rânduri, lăsate pentru posteritate de un om care
a trecut la cele veşnice cu nu mai puţin de 45 de ani în urmă. Iată ce scrie pe
cartonaş, ca o precisă indicaţie despre bucata de stofă - "din mantia lui
Mircea cel Mare, de la Mănăstirea Cozia. Dat mie de un călugăr de acolo, în
anul 1908, cu ocazia vizitei mele cu alţi colegi".
Povestea peticului de stofă începe în 1908
De aici
încolo se ţese o întreagă poveste. Cel care în anul 1908 ajunge la Mănăstirea
Cozia şi primeşte de la călugări bucata aceasta de stofă s-a numit Ghiţă Barbu Bărbulescu. Omul acesta este bunicul, din partea mamei, al gazdei noastre
de azi - Crişan Rădulescu. Bunicul, s-a născut în anul 1883, în satul Gemeni din
judeţul Mehedinţi. Cu talent la desen, Ghiţă Barbu Bărbulescu se înscrie la şcoala de
pictură din Craiova şi devine pictor de biserici, cunoscut la viaţa lui în
toată Oltenia, pe unde a lăsat în urma sa lucrări pe la mai mult de 50 de
biserici din judeţele Mehedinţi, Vâlcea, Dolj şi Gorj. A pictat pereţii
bisericilor, dar şi icoane. Încă de la 19 ani participă la una dintre primele
sale lucrări, în 1902, la biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii din Tismana,
aşa cum ne povesteşte acum Crişan Rădulescu. Nepotul, azi un om la peste 60 de
ani, îşi aminteşte că, în vremea copilăriei, bunicul i-a povestit de bucata de
stofă primită de la Cozia. Se ştie că pictorul Bărbulescu nu a făcut nicio
lucrare la Cozia, ci s-a dus acolo numai în vizită, alături de alţi colegi
de-ai săi, cum arată el, probabil tot pictori. Ajungând astfel la mănăstire şi
auzind că există acel petic, îl cere de la călugări, şi aceştia i-l dau. Din
câte am aflat ulterior de la istorici, cu secole în urmă exista obiceiul ca
domnitorii sau boierii să doneze haine de-ale lor, de mare preţ, mănăstirilor.
Numai că multe din aceste haine sunt, de-a lungul timpului, desfăcute şi din
ele se confecţionează alte lucruri, necesare bisericii. Astfel, e posibil ca
dintr-o haină a lui Mircea cel Bătrân, dacă o fi existat aşa ceva la Cozia. în
1908, să fi rămas acest petic, pe care pictorul Bărbulescu îl vede, îşi dă
seama de valoarea lui şi vrea să-l păstreze, în loc să se piardă.
Barbu Bărbulescu apreciat de Regina Elisabeta a
României
Cert
este că pictorul de biserici păstrează cu mare grijă, toată viaţa lui, bucata
aceasta de stofă, pe care o ţine într-un cufăr, alături de alte lucruri de mare
preţ, în podul casei. Când moare, în 1967, la vârsta de 84 de ani, Ghiţă Bărbulescu
e împăcat să ştie că nepotul său, Crişan Rădulescu, se arată decis să nu
înstrăineze absolut nimic din tezaurul familiei. "Nimic din ce mi-a lăsat
bunicul nu am aruncat. Am ţinut cu sufletul la toate lucrurile pe care el mi
le-a dat în grijă", spune acum Crişan, el însuşi un om educat, geolog de
meserie. Mai trebuie spus despre bunicul, Ghiţă Barbu Bărbulescu, că a fost vicepreşedinte
al Fundaţiei "Vatra Luminoasă" - filiala din Tismana şi că s-a
implicat, alături de o altă asociaţie - "Dorna Tismana" - printre
promotorii căreia se afla şi George Coşbuc, în încercarea, de la începutul
secolului XX, de a transforma această localitate de la poalele munţilor într-o
staţiune climaterică. Pentru efortul pe care l-a făcut, pictorul Bărbulescu
primeşte, la 13 octombrie 1908, deci pe când avea doar 25 de ani, o Diplomă de
Onoare din partea Reginei Elisabeta a României. Vedem acum această foaie, de
mari dimensiuni, îngălbenită de vreme, pe care scrie cu litere mari-
"drept recunoştinţă binefăcătorilor Fundaţiei Vatra Luminoasă", mai
jos e trecut numele lui Gheorghe Bărbulescu, apoi localitatea în care el trăia
- Tismana, şi dedesubt semnătura Reginei Elisabeta.
 |
| Imagine din colecția Crișan Rădulescu prelucrată de Asociația "Semănătorul Tismana" |
Pictorul, de două ori primar în Tismana
Ca
dovadă că în localitatea sa este recunoscut ca o personalitate, Ghiţă Barbu Bărbulescu are la activ două mandate de primar al Tismanei, înainte de 1940.
Venirea la putere a comuniştilor îi creează însă probleme, pictorul fiind
arestat, pe motiv că ar fi fost chiabur, şi face un an de închisoare. Are însă
grijă, până la moarte, să-şi ţină ferecate toate documentele, şi mai ales
peticul de stofă din mantia lui Mircea cel Bătrân. Comuniştii nu află nimic
despre toate aceste lucruri. Am prezentat, succint, viaţa şi profesia lui Ghiţă Barbu Bărbulescu din Tismana, ca o necesară confirmare a faptului că avem de-a face
cu un om de onoare, care nu şi-ar fi permis să emită fabulaţii, atunci când pe
acel cartonaş a scris, despre stofa cu pricina, cum a ajuns în posesia lui şi
care este istoria acelui petic, aşa cum a aflat-o, în 1908, de la călugării
Mănăstirii Cozia.
