Faceți căutări pe acest blog

joi, 29 august 2013

Doru V. Fometescu - Eseurile verii 2013

Alexandru Doru Şerban - tainic fenomen cultural
(4 iulie 1948-25 iulie 2011)

Ne-am întâlnit şi cunoscut în urmă cu peste două decenii, fiind un grup de gorjeni ocrotiţi şi stimulaţi de tradiţia locului, de seninătatea spiritului brâncuşian, de sensibilitate şi cunoaştere nuanţată. Când lumile cotidiene sunt în dezechilibru, artistul-creatorul de armonie şi frumos se apără, zămisleşte pilde şi îndemnuri, gândeşte limpede, cu compasiune pentru ceilalţi şi acţionează iute, din suflet şi din instinct. Pentru cultura libertăţii pentru împlinire de Neam românesc aflat în impas şi la răscruce...
Nu există valori durabile în afara credinţei şi a tradiţiei. Alexandru Doru Şerban, prenume de cuceritor lirizat, ştia bine acest adevăr şi într-o competiţie cu sine însuşi, cu un neobişnuit simţ al datoriei de a lăsa cărţi şi documente importante, el a devenit om de cultură autentic, recunoscut de cei din breasla literară şi autorităţile administrative.
Câteva repere biografice. Doru a răsărit în plină vară toridă la 4 iulie 1949, într-un sat de oameni simpli, Preajba, cu vocaţie creştină şi cultul ordinei naturale. Având plăcerea unei cunoaşteri sistemice a devenit dascăl, a profesat luminând adolescenţi prin satele Gorjului, apoi a revenit în Cetatea capitală de judeţ, dar surprinzător, şi-a depăşit profesia printr-un imbold - zeu lăuntric al creativităţii... Se zice, utopic şi filozofic rostind, că omul e predispus la singurătate şi eşec... Ieşirea din această apocalipsă, stare nefastă, e posibilă numai prin creaţie, o alternativă divină... Ei bine, Doru Alexandru, înzestrat cu talent şi uriaşă disponibilitate la trudă, căutare prin hrisoave şi arhive, iniţiat în atingerea Tainei şi nemărginitului, rămâne o personalitate culturală înnobilată de caracter şi crezul în valorile tradiţionale.
Grupul spiritual „Ager” al cărui fondator a fost, a însemnat un climat prielnic de afirmare pentru iubitorii de artă, a cultivat prietenii literare şi rezonează fericit cu nume de cărturari remarcabili - Ion Tarbac, Grigore Haidău, Ion Elena, Tudor Voinea, Ion Popescu-Chebacea, Victor Barbu, Romeo Ionescu, Gheorghe Rădulescu, Nicolae Brelea, George Drăghescu, Doru V. Fometescu şi alţii - câţiva dintre aceştia trecuţi în veşnicie... fiecare strălucind încă prin astralul creator.
Deşi nu laud fără să înţeleg şi să simt pe Doru l-am admirat mereu, fiind o personalitate complexă pârguită în focul unor evenimente culturale locale şi naţionale; pentru entuziasmul şi izbânzile sale impresionante.
Este autorul celor 46 de cărţi cu tematică diversă (beletristică, cercetarea tradiţiei şi spiritualităţii gorjene, creaţie umoristică), publicist neobosit la peste 40 de publicaţii, a scris cu pasiune şi vigoare despre meşteuguri, despre evenimente şi personalităţi gorjene, despre revoluţia recentă a românilor, despre lăutari şi nomazi, mereu cu gândul la ce este important şi slujeşte educaţiei...
Era, oarecum, nedumerit şi trist de „migraţia europeană” fiindcă destui români sunt nomazi şi nu ieşim din sărăcie, pe această cale...
Ce frumos o spune Doru în epigramele sale! precum supunerea - închinare la Apus este degeaba!
Almanahul meu liric” o carte de poeme dintre cele târzii, la limitele existenţei, devine ontologică în multe privinţe, relevă sensuri înălţătoare dar şi blestemate ale vieţii, deschide punţi înspre hotare necunoscute pământenilor, pătrunde în imperiul tainic al Poeziei, ca formă privilegiată de cunoaştere umană - divină.
Rondelurile vinului” din „Ţara lui Bachus” sunt scurgeri de roze fluide, tămăduitoare, ceva enigmatic şi rotund, influenţând prielnic proiectele comunitare „Focuri peste zăpezi” şi  „Logodna vinului cu ulcica”, evenimente cu parfum de vibraţie străbună, lângă „Sărbătoarea narciselor” din marginea satului natal îndrăgit aşa mult de Doru Şerban, până la identificarea cu veşnicia naturii.
Scriitorul - poet, om de cultură, Alexandru Doru Şerban ne destăinuie moduri miraculoase de renaştere prin apropierea de valorile perene, tradiţionale, prin cultul familiei ca univers esenţial-sacru, prin acel joc inspirat şi trudnic cu puteri nebănuite, generate de asocieri de cuvinte, metafore, crâmpeie de aluat divin.
Fără o uriaşă forţă interioară, Doru, cel din capul satului, spirit integrat pe verticală, sigur, periodic şi văratec va răscoli comunitatea Poeţilor smeriţi şi cutezători aflaţi în cultura Libertăţii asumate spiritual.
El va răzbate printre oamenii locului risipind ori dăruind adieri de bucurie şi neuitare. Nevoia de sentimente, de reverie şi zbatere ideatică în căutare de echinocţiu ne va apropia de farmecul tăcut al inefabilului şi călătoriei suverane înspre lumi cu metamorfoze de neocolit ...
Însemnat cu har şi talent, Al.Doru Şerban aparţine prin creaţia sa, de lumile spirituale, nimbate cu suflet activ chiar după transcendere în alte dimensiuni..
Prin urmare, prietenul nostru, cândva supus rosturilor creative şi-a asumat un timp strădaniei şi vibraţiei eterne, reuşind să iasă din realitatea captivă, cotidiană, să urce într-un plan astral şi să se manifeste sensibil, cu discreţie, fiind acel anotimp văratec ce ne încălzeşte cu uimire şi îndemnul la stări creative!
21.08.2013
DVF




Sensul culturii - între reţineri şi avânt

Există ceva, un fel de putere generoasă cu mijloace capabile de a te face să reuşeşti saltul din ţarcul preocupărilor profesionale către un alt orizont al înţelegerii prin cunoaştere şi sentimente de solidaritate cu ceilalţi.
Acestă forţă a concordiei umane, în vremuri cu accente pe nimicuri şi senzaţional zornăitor, este cultura ca speranţă a bunelor direcţii...
Această stare de entuziasm cultivat care altădată conferea vigoare şi deschidere către frumuseţe, fiind preţuită ca realitate morală şi psihologică a echilibrului social, pare să fie azi, în derivă, uitând de tradiţie şi aderenţă la omul simplu...
Dar, să reflectăm împreună la câteva metehne ori inadecvări ale culturii în viaţa cotidiană.
De ce nu prinde însufleţire şi benefice trăiri modelul de expresie spirituală, precum zumzetul până la vacarm al stadioanelor?!
Să fie oare cultura un pisc înzăpezit care se învecinează cu iluzia neputinţei implicării în realul obişnuit? Viaţa ne oferă destule exemple, cu oameni ce trăiesc printre cărţi, care în situaţii limită nu găsesc soluţii la problemele existenţiale. Prin urmare, există o slăbiciune a culturii în faţa feluritelor împrejurări de viaţă. Altfel zis, cultura câştigă bătălii pe termen lung şi adeseori e înfrântă de chestiuni, oarecum, minore.
Altă hibă a femomenului cultural ar fi că acesta, uneori, nu ţinea seama de rigoarea unui cod moral. Există destui oameni de cultură lipsiţi de verticalitate spirituală, îndepărtaţi de credinţele cele mai simple şi metafizica bunelor mirări.
Aşadar, cultura se face vinovată de o trecere spre viclene libertăţi în vârtejul relativului, neglijând anumite rosturi şi reguli morale. Totuşi, cultura, în esenţă, rămâne o valoare de prim rang, cale de sprijin şi încredere.
Iată, pe scurt, câteva motive care ne provoacă să facem cultură, fără temere:
- Cultura este o resursă permanentă de bucurie, fără riscul de a ţi-o fura altcineva.
- Cultura e o formă de pârguire a spiritului, ce trage totul în sus, chiar aparenţele.
- Cultura e drumul cel mai scurt care te poartă spre libertate, spre regăsirea de sine.
 - E un fel de gimnastică şi primenire a spiritului, asigurând eficienţă şi flexibilitate în social.
- Poate să-ţi asigure consolare şi refugiu din realul abrupt, până trece clipa cea rea...
- Cultura se vrea în opoziţie cu matematicile „totalitare” care ştiu totul şi „văd” individul doar ca un număr statistic.
- Cultura pare să fie un teritoriu unde iubirea năbădăioasă e temperată până la uitare...
În atmosfera răsfirată a culturii triumfă OMUL, aproape totdeauna, pe drumul sinuos al ascensiunii sale, către primordial...

D.V. Fometescu