Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 septembrie 2013

(3) Lansare de carte la Tismana



Sala de şedinţe a Consiliului Local Tismana

Cuvântul prof. NICOLAE N. TOMONIU
Director al EDITURII SEMĂNĂTORUL TISMANA
Preşedinte al Asociaţiilor "SEMĂNĂTORUL" Tismana

Precizări.

Nu inserăm şi transcriptul prezentării făcute de dr. Doru V. Fometescu, pentru a nu lungi inutil articolul. Vă rugăm să-l urmăriţi pe videoclipul (3) Lansare de carte la Tismana


n.n. = s-au adăugat notele necesare pentru a apropia - cât mai mult posibil - un discurs liber cu un articol scris.


Anume am cerut acum cuvântul d-lui Fometescu pentru că aş vrea să continui ideea dlui Ion Popescu Brădiceni, cât şi a dlui Ion Mocioi, că la Tismana exista într-adevăr o fervoare literară mai ales la începutul secolului XX, când Vlahuţă şi Coşbuc au lansat "Semănătorul" la Vila Sfetea. (n.n. pe Valea Tismanei) 

Artur Silvestri a avut ideea să lansăm o editură, o literatură (n.n. ieşită din canon), şi aici vin la ceea ce a spus dl Ion Popescu Brădiceni: sunt nişte mişcări literare aici (n.n. în Gorj) pe care trebuie să le încadrăm exact şi precis, pentru la ce asistăm astăzi în literatură (n.n. mass-media în general) e un dezastru pe undeva. Mă refer la limbaj: nu mai avem sistem educativ, avem sistem "educaţional"! Am scris într-un articol acuma, (n.n. Nostraticu’ ROM-ART, http://samanatorul.blogspot.ro/2013/09/nicu-n-t-nostraticu-rom-art.html ) "...după stâpân Coane Fănică!", sistemul "educaţional" adică, e după stăpân (n.n. Noua Poartă a mileniului al III-lea, unde suntem consideraţi ţară de mâna a doua).

Am lăsat vechile cutume şi ne-am apucat de asta: nu mai avem lei, aseară dna Grecu (n.n. TV A3) zicea "roni", în mass-media !!!,  RON, deviză de bancă!,  deci noi nu mai avem, nu mai schimbăm lei, schimbăm devize de bancă! Plus de asta, nu se mai vorbeşte - am văzut azi dimineaţă la ştiri - de dascăli,  de medici (n.n. despre activitatea lor profesională), ci, că la şcoala respectivă nu e WC, de parcă de asta ar fi de vină dascălii respectivi, că undeva a murit unul într-un spital, se discreditează clase sociale, se discreditează pensionarii, sunt arătaţi, sunt scoşi (n.n. la televiziuni) pensionarii care au făcut prostii, (n.n. torţionarii comunişti) să fie!, trebuia demult! Dar sunt discreditaţi romii,  care le zicem acum romi, au schimbat denumirea de rom ca să poată să le dea bani (n.n. prin asociaţiile având în statut această sintagmă) deci asistăm pe undeva, la o ... (n.n. diversiune)

Noi suntem o literatură, cum am spus, a poporului, care, vine după ideea lui Artur Silvestri, "România tăcută şi tainică", care singură îşi spune "aceea literatură necazonă”, care nu face apologii, care nu este "subvenţionată". Sau subvenţionat (n.n. proiecte literare) am făcut cerere la AFCN, s-au subvenţionat cărţi (n.n. şi proiecte) prin care s-au făcut afişe cu "Ţinutul Secuiesc" pe vremea ministrului maghiar. Aceleaşi formulare, au pus ăştia alte figuri acolo, cu aceiaşi concepţie: noi, literatură de "nişă"! N-au în capul lor, că există literatură alternativă, că există literatură complementară, aşa cum e şi învăţământul, că există subsidiaritate în literatură aşa cum avem organizaţiile acestea şi asociaţiile de aici.

În  acest context, editura "Semănătorul". Eu m-am bazat pe şapte ani de zile, să pun în valoare această literatură necazonă. E o moştenire de la Artur Silvestri şi merg mai departe şi aici la "Semănătorul",  pentru că nici Vlahuţă nu scria, nici Coşbuc nu scria politiceşte. Deşi se zice că cel ce spune că nu face politică, face politică!

Deci editura noastră a început cu un volum de poezii al d-lui Fometescu, care, aşa cum s-a spus la lansarea de la Tîrgu-Jiu,  este de o altă factură.

S-a urmat o literatură, (n.n. de prozelitism religios) prin care, e plină ţara de afişe şi de cărţi ale Martorilor lui Iehova, care nu există ca cult oficial, e o organizaţie, un ONG (n.n. admis prin trucuri la cultele oficiale). Şi am aici (n.n. se arată cartea) o femeie din Italia care plimbă copii italienilor, pentru că în ţară n-are loc. A scris o carte. Cine credeţi că a subvenţionat-o, n-avea femeia decât 50 de €. Mulţumesc dlui Florin Văideianu, dlui Fometescu, care au spus punem noi bani ca să scoată mai multe cărţi. Un alt tânăr - a treia carte - e un tânăr care a fost la revoluţie. Neşansa lui a fost că atunci când a fost aşa zisa "loviluţie", era terminată şcoala profesională şi nu s-a putut angaja la Apaca, au venit boierii ai noi şi nu s-au mai făcut angajări, fabrica a dispărut şi el a rămas şomer. Şi ce să facă? A scris o carte. Care iar a fost subvenţionată de către Bebe Ungureanu, fiu al satului. O parte. Iată deci nu numai că mergem cu literatura, mergem cu lansările de carte şi cu această mişcare literară subsidiară, mişcare nu de "nişă", mişcare complementară pentru că poate o carte din asta este mult mai bună decât anumite anomalii. (n.n. vezi cărţile cu limbaj indecent editate de ICR, 2010)

Şi le lansăm, ieri (n.n. aprilie 2013, sens figurativ) am lansat la Târgu Jiu, la Clubul Calderon din Bucureşti, prin George Anca, indianist, a stat 40 de ani în India, un om extraordinar, lansează cărţile "Fraţii diavolului" şi "Cartea fiinţei iertate". Acum lansăm la Tismana, literatura acesta alternativă ieşită din popor, fără partizanat politic, care vine din străfund. Aceea Românie tainică, care are ceva de spus! Vorba lui Silvestri. Luna viitoare va fi lansată "Cartea Danei" la Galaţi. Şi literatura noastră, şi editura noastră, va merge mai departe!

Mulţumim dlui primar că a venit ca să vadă. Şi dnii consilieri care răspund de cultură, ca să vadă ce înseamnă acest lucru. Pentru că, a trebuit să duc clar legea "foncţionarilor" care ne ţin nouă ţara asta. Anume că, autorităţile locale sunt datoare să sprijine cultura scrisă. Deci noi trebuie să avem în vedere că la Tismana dacă există îniţiativă, trebuie să o încurajăm. Nu s-o lungim un an de zile, pe baza unor funcţionari, că nu sunt fonduri. La 1 ianuarie: "- Păi bagă-le în buget!"..."- Nu sunt fonduri..." (sic!). Şi aşa, nici monografia n-am putut ca s-o scoatem în 500 de exemplare. O dată, din cauza Fondului Cultural Român, şi al doilea pentru că ăia ne-au găsit chichiţă ca să ne dea înapoi, pentru că primăria nu ne sprijină!

Să sperăm că vede în sfârşit şi dl primar - deşi a văzut demult -  şi ceilalţi consileri. Vor vedea ce facem noi - de aia am făcut şi film - că există nevoie în Tismana de acest lucru. Şi această iniţiativă trebuie sprijinită. Iar noi vom merge mai departe indiferent dacă va fi sprijinită sau nu! Pentru că avem această misiune, care misiune a înţeles-o foarte bine dl Gociu, un om de reportaj extraordinar, un om de romane extraordinar, a înţeles-o bine Florin, care a spus: fac la Editura "Semănătorul"! Şi facem o lansare mare la Editura "Semănătorul"!

Şi a făcut ceea ce n-au făcut alţi oameni pentru care literatura era un zero şi pentru care poporul era un  zero. Care au promis! Spuneam aşa (vorbeam cu Florin): "- Măi Florine, când a murit bietul, săracul domn, Traian Burtea, aci, pe scenă promiteau că-i fac statuie, că-i fac... Se va numi nu "Arta Casnică" ci "Arta Traian Burtea" sau "Complexul Traian Burtea"!  Au trecut vremurile. Nimeni n-a scris. Când am fost consilier am făcut site-ul "Arta Casnică", am scris în monografie (n.n. 2013) despre "Arta casnică". Şi în toată literatura, vine acest funcţionar, - care mânca slănină cu mine acasă, cu ceapă şi cu usturoi şi ne uitam la Stan şi Bran - şi scrie carte despre Traian Burtea. Şi mai scrie despre fenomene. Scrie despre ţiganii care au văzut că-i împrejmuieşte cu gard. Este aceiaşi treabă, aceiaşi treabă care o dezvăluie (n.n. arată cartea) şi  în "Fraţii diavolului" acest tânăr: că se perpetuă personajele, că ce se întâmpla în antichitate se reia! Aceleaşi greşeli, aceleaşi tare. Azi dimineaţă primii un mai de la Berca, Alex Berca, care-i din Târgu Jiu, este doctor la New York, în economie. Şi a murit acolo, la 102 de ani, cel mai mare economist al Americii. (n.n. pe blogul nostru articolul "Alex Berca - Am pierdut un mentor şi un prieten spiritual",


Nimic în presa românească! Căţelul muşcă, dincolo muri unu', ăla bătu pe ăla, ăla o violă pe aia. Asta face presa noastră! De aia e nevoie de literatură. Şi spunea acolo bătrânul, când l-a întrebat cineva: "- Cum de China ajunge să fie putere? "-Păi, în primul rând, spune el, pentru că societatea chineză a vrut asta şi a avut oameni vizionari care s-au bazat pe ceea ce vrea societatea.

Societatea noastră e împrăştiată. Societatea noastră trebuie să se închege şi ăsta (n.n. arată sala) cred că este un nucleu de închegare! Să ne scriem liber, să alocăm fonduri la aceea cultură care-i ne partizană şi pentru care nu vin fonduri dirijate. Asta este adevărata cultură.

În ce priveşte iniţiativa de a declara cetăţean de onoare dlui Traian Burtea, e foarte bună, iar eu spun că ea trebuie continuată. Pentru că după 1917, (n.n. Războiul de Reîntregire a Neamului) România Mare, tunurile de la podul de la Târgu-Jiu sunt aduse de ... (n.n. voce din sală: Ion Neferescu) căpitanul Ion Neferescu, care are "Legiunea de onoare a Franţei", care are ordinul "Mihai Viteazul", care are acasă medalii, un kg. Iar mai trebuie să ne ... (n.n. voce din sală: are cruce în cimitir?) Are. I-am făcut pe timpul comunismului, ştie dl Mocioi, probabil că a închis ochii, am făcut un memoriu la cultură să-i facem monument lui Neferescu. Trebuia să fiu dat afară din învăţământ, pentru că Neferescu a fost închis la Priprava! (n.n. aşa ziceau sătenii, unii  ziceau Jilava, rudele, la Văcăreşti. Real: 17 aug. 1952, Piteşti, bătut acolo, apoi bolnav la Văcăreşti)  Dar eu l-am omorât mai înainte: "A murit între cele două războaie". Şi aşa a fost memoriul aprobat şi este monumentul extraordinar de frumos, în vârful Nereaz, acolo inde este poiana Sântămîriei, în vârf. Un monument extraordinar şi un peisaj extraordinar, să-l vizitaţi! Dl Gociu deja s-a înscris la o vizită.

Iată un om care trebuie pus în valoare. Deasemenea, eu am făcut aici tot aşa, o manifestare culturală care n-a prins. Iată, mă bucur că începe să prindă. Am făcut o manifestare culturală in cinstea împlinirii a nu ştiu câţi ani de la moartea lui Sefafim Duicu. Sefafim Duicu a fost unul din marii scriitori şi oameni de cultură ai Tismenii! În afară de mine, nimeni nu mai scrie. Nici Gojeanul dlui cutare, nici Columna lui nu ştiu care, nici cutare.  Serafim Duicu a murit. Iar Târgmureşenii i-au făcut statuie! Şi au dat numele celui mai mare liceu (n.n. azi gimnaziu) de acolo, de trei etaje,  liceul Serafim Duicu. Şi noi ne facem că plouă! De aia e nevoie de literatura aceasta. De aia e nevoie să împrospătăm memoria unora ca Traian Burtea, ca Serafim Duicu, Ion Neferescu şi alţii.

Nu vreau să mă mai lungesc că sunt mulţi care vor să mai vorbească. Vă mulţumesc!

NOTA REDACŢIEI.

(n.n. Dl Fometescu continuă ideea despre Serafim Duicu, dl. Tomoniu precizează "A scris despre Gheorghe Şincai, despre mari oameni ardeleni, Samuel Micu...! Este întrerupt de dl Fometescu: "- Domnule primar, dorim să ieşiţi şi la a doua legislatură şi să facţi pe Nicu N. Tomoniu cetăţean de onoare al oraşului fiindcă merită cu prisosinţă. Noi vom face "Laudatium". Dl Tomoniu: "- Dau înaintaţilor mei întâietatea!". Dl Fometescu: "-După!", referindu-se la cei  "-După postmortem". (n.n. ilaritate în sală...) Ceea ce a făcut ca Asociaţia "Semmănătorul" Tismana să lărgească propunerile şi să adauge la finalul videoclipului cu cuvântul dlui Tomoniu, imaginile celor propuşi pentru titlul de cetăţean de onoare: scriitorul Serafim Duicu, căpitanul Ion Neferescu, locotenentul Ghiţă Barbu Bărbulescu, Sfinţia Sa Maica Ierusalima Gligor care încă mai este în viaţă, slavă Domnului. Aviz Consiliului Local al Oraşului!  


Videoclip (3) la lansarea cărţii "Florian-Văideianu - Boier printre tovarăşi"

 Cuprins: Cuvântul prof. NICOLAE N. TOMONIU – Director al EDITURII SEMĂNĂTORUL TISMANA, preşedinte al Asociaţiilor "SEMĂNĂTORUL" Tismana şi Ligii Scriitorilor Români Cluj-Napoca, Filiala Gorj.
Propunerile Asociaţiei "SEMĂNĂTORUL" Tismana privind acordarea titlului "Cetăţean de onoare al oraşului Tismana" unor personalităţi ale Tismanei de-a lungul timpului.

Imaginile celor propuşi pentru titlul de cetăţean de onoare: scriitorul Serafim Duicu, căpitanul Ion Neferescu, locotenentul Ghiţă Barbu Bărbulescu, Sfinţia Sa Maica Ierusalima Gligor

Serafim Duicu şi gimnaziul care-i poartă numele

Căpitanul Ion Neferescu, locotenenţii săi şi medalia sa cea mai importantă
Locotenentul Ghiţă Barbu Bărbulescu, medialiat de MS Regina Elisabeta

Sfinţia Sa Maica Stareţă Ierusalima primeşte Crucea Patriarhală din mâna PF Teoctist, fost patriarh al României










(4) Lansare de carte la Tismana



Videoclip (4) la lansarea cărţii "Florian-Văideianu - Boier printre tovarăşi"

Cuprins:

Scriitorul Ion Popescu Brădiceni
Cuvântul conf. univ. dr. ION POPESCU BRĂDICENI - scriitor, Târgu-Jiu

Paul Perciun şi Emilia Perciun - fiica cea mică a dlui Traian Burtea


Cuvântul doctorului PAUL PERCIUN, soţul Emiliei Perciun, fiica lui Traian Burtea

Emilia Perciun (Mimi)

Emilia Peciun şi dl Nicolae Bâzu

(5) Lansare de carte la Tismana



Videoclip (5) la lansarea cărţii "Florian-Văideianu - Boier printre tovarăşi"

Cuprins:

Cuvântul prof. Dan Gr. Pupăză, director al Muzeului Etnografic "Grigore Pupăză" - Arcani-Gorj.

Prof. Dan Pupăză
Dan Pupăză vorbind despre reuşita lui Traian Burtea

Prof. Dan Pupăză pregătind discursul

(6) Lansare de carte la Tismana



Videoclip (6) la lansarea cărţii "Florian-Văideianu - Boier printre tovarăşi"

 
Marian Slivilescu vorbind despre Traian Burtea

Cuprins: Cuvântul primarului Marian Slivilescu la înmânarea diplomelor de excelenţă (postmortem) pentru dl Traian Burtea şi ec. Valentin Croitoru, contabil şef "Arta Casnică" Tismana, ec. Lili Croitoru, şef birou contabilitate.

Florian Văideianu înmânează diplomele de excelenţă


Cuvântul dlui Florian Văideianu la înmânarea diplomelor de excelenţă pentru fiicele dlui Traian Burtea, Maria şi Emilia.

Mimi povestind întâmplarea de la Pocruia
Nicolae Bâzu felicită pe Mimi
Valentin Croitoru primeşte diploma de excelenţă pentru activitatea la Arta Casnică
Valentin Croitoru

(7) Lansare de carte la Tismana



Videoclip (7) la lansarea cărţii "Florian-Văideianu - Boier printre tovarăşi"

Imagine din sală

Cuprins: Secvenţe din sală, filmate în timpul cuvântului scriitorului Ion C. Gociu, membru al Asociaţiilor "SEMĂNĂTORUL" Tismana, Ligii Scriitorilor Români Cluj-Napoca, Filiala Gorj.

Dir. Muzeului judeţean "Alexandru Ştefulescu",  I. MARINOIU

De la stânga: Dna Gociu, Col Dobreanu, ec. Mioara Păstaie, prof. Mihai Văduva – dreapta

De la stânga: D-na Fometescu, preot Bivolaru, Ion Pinţa, Ion Dobrescu, Serafim Sulea, dna Văideianu - in dreapta

Invitaţi din Târgu-Jiu

Ec. Valentin Croitoru şi prof. Mircea Croitoru

(8) Lansare de carte la Tismana



Videoclip (8) la lansarea cărţii "Florian-Văideianu - Boier printre tovarăşi"

Cuprins: Secvenţe din sală, filmate în timpul cuvântului fostului preşedinte al UJCM-Gorj, Nicolae Bâzu, preşedintele direct al dlui Traian Burtea (1918-1981) preşedinte "Arta Casnică" Tismana

Epigramistul Dan Bura are inspiraţie, ec.Nelu Anghel şi fiica soţilor Perciun atenţi la ce se vorbeşte

 
Dnii  Gociu, V. Troacă, col.(r) D. Dănău, Marcel Duicu

 
D-na Văideianu în dreapta

 
Actorul George Drăghescu

Ion Dobrescu, Serafim Sulea

Prof. Mihai Văduva

 

 

(9) Lansare de carte la Tismana



Videoclip (9) la lansarea cărţii "Florian-Văideianu - Boier printre tovarăşi"
Cuprins:
MOMENTE UMORISTICE cu epigramistul Dan-Stelian Bura, cenaclul "Columna"
Răspunuri la epigramele "Întrebare" şi "Tismanei"

Amănunte în videoclip
Amănunte în videoclip

vineri, 27 septembrie 2013

Alexandu Melian - SURZENIE ŞI CECITATE POLITICĂ



SURZENIE  SI CECITATE  POLITICA
 MOTTO :   « Statul există nu pentru a transforma viaţa pământească în rai, ci pentru a o împiedeca să se transforme definitiv în iad .»
                          N. Berdeaev


Dacă raportăm statul român actual la cugetarea lui Berdeaev, trebuie să constatăm, cu tristeţe, dacă nu cu revoltă, că prestaţiile acestuia nu doar că nu împiedică alunecarea spre iadul existenţial, dar face toate matrapazlâcurile posibile pentru a ajunge cât mai repede acolo. Culmea cinismului, poate a incompetenţei, sigur a demagogiei este că diriguitorii statului, în postură de birjari, pretind că îndreaptă căruţa hurducată a ţării spre grădinile raiului. Dacă te străduieşti să găseşti explicaţiile acestui fenomen, dificultăţile şi rătăcirile apar de pretutindeni. Una dintre  cele mai importante este sintetizată chiar de titlul acestui articol.

Desigur, se impune dintru început identificarea celor care reprezintă statul . Aşa cum este binecunoscut, într-o democraţie autentică, statul e reprezentat de cele trei puteri, - legislativă, executivă şi judecătorească – împreună cu tot aparatul aferent, deasupra cărora se află Preşedintele, în calitate de garant (nu de sforar) al echilibrului  şi autonomiei acestora.  Numai că România băsesciană, cât timp a avut la dispoziţie slugarnică un guvern marionetă, a aplicat democraţia în spiritul comandantului  de corabie, pe principiul sloganului lansat cu hăhăitul lui inconfundabil, « eu voi fi un preşedinte jucător ». Si cât timp bocănitul puterii executive s-a instrumentat la Cotroceni, domnul preşedinte s-a jucat cu toate cele trei puteri, cu toate serviciile mai mult sau mai puţin secrete, s-a jucat de fapt cu soarta României. Adept al teoriei « homo ludens », el nu s-a mulţumit să joace la botezuri, nunţi şi petreceri ţigăneşti, ci a vrut să se joace cu o ţară întreagă. O ţară prostită o dată, păcălită a doua oară şi înşelată tot timpul. Când, în sfârşit, românii şi-au adus aminte că ei au făptuit Revoluţia din 1989, - chiar dacă idealurile acesteia au fost trădate în mare măsură – au coborât din nou în stradă, în aceeaşi lună emblematizată a lui decembrie, determinând căderea avortonului guvernamental cu care jucătorul cacialmist vroia să  ne prostească iarăşi.

 Si ţara a început din nou să spere.

Opoziţia care criticase vehement guvernările instrumentate de jucătorul de geamparale politice de la Cotroceni a ajuns la putere, chiar dacă nu prin mijloace prea ortodoxe. A ajuns la putere,  a început să repare câte ceva din injustiţiile şi aberaţiile guvernelor anteriare dar, cum în fruntea guvernului a fost cocoţat un personaj dubios (care în mod dubios a ajuns şi în fruntea PSD ), arivist şi fără scrupule, beţia puterii i-a îmbătat atât de tare pe noii protagonişti,  în frunte cu şeful lor, încât principiile, promisiunile şi obiectivele celor ajunşi la pârghiile statului s-au schimbat rapid. Proaspeţii guvernanţi încep repede să devină vajnicii urmaşi ai înaintaşilor pe care tocmai îi detronaseră.

E adevărat, până la alegerile din iarnă, adevărata faţă a primului ministru şi a echipei sale, gafele, abuzurile şi incompetenţele au fost în bună parte surdinizate(1) de afacerea referendumului , de imixtiunile inadmisibile ale UE, de reacţiile anti-româneşti ale  unor euro-parlamentari români, de ignorarea sfidătoare  a voinţei celor peste 7 milioane de votanţi de către preşedintele destituit.

După victoria peste aşteptări din alegeri şi constituirea aberantă a unei opoziţii,  nereprezentând  în realitate opţiunea alegătorilor, noua putere şi-a dat arama pe faţă la adăpostul celor aproape 70%  de mandate.

Începând cu constituirea guvernului din neaveniţi, (dintre care unii au trebuit să demisioneze sau să fie demişi), din neamuri, prieteni , tovarăşi de afaceri şi până la la distribuirea , pe aceleaşi principii, a tuturor posturilor bănoase de le centru şi din teritoriu ; continuând cu pactul infect preşedinte-premier şi consecinţele lui (între care afacerea Köveşi nu e decât una, dar integral definitorie), cu brambureala administrativă în toate articulaţiile societăţii, cu gestionarea incompetentă şi anti-naţională a unor obiective de importanţă primordială precum privatizarea Olt Chim şi CFR Marfă, retrocedările încăpute pe mâna unei mafii intangibile, proiectul Roşia Montana, burduşit  de pericole, de ilegalităţi, de corupţie şi de mercenariat,  cu orbirea şi atitudinea iresponsabilă faţă de UDMR (vezi pactul secret încheiat cu aceasta înainte de alegeri),  faţă de atitudinile şi acţiunile anti-româneşti ale maghiarilor - iar lista nu e nici pe departe încheiată -  şi terminând cu caricatura revizuirii constituţionale (2) şi gâlceava ridicolă, deşi periculoasă,   din interiorul coaliţiei USL,  prestaţiile guvernului Ponta şi a locotenenţilor săi, - cu dibăcie diabolică stimulate de chiriaşul ilegal de la Cotroceni –indică îngrijorător direcţia în care ne împinge  statul cârmuitorilor de azi. Pentru că nu mai este nici o îndoială, sentinţa celebrului monarh francez, « l’état s’est moi », a devenit deviza pusă în practică a actualului şef de guvern şi a gărzii lui pretoriene. El este cel care-şi face damblaua în numirea miniştrilor, el dă legi, el trimite parlamentul în mină, el regionalizează România, el împreună cu instrumentele pe care şi le-a confecţionat decid aproape totul în România. Si decid prost, iresponsabil, icompetent şi arogant. Aşa cum spunea Jean-Jaques  Rousseau, « Nu ignoranţa cauzează răul, ci orbirea şi rătăcirea. Oamenii se rătăcesc nu din cauză că nu ştiu, ci din cauză că se consideră atotştiutori »

     Din păcate, oamenii despre care vorbim nu sunt doar atot-ştiutori  închipuiţi, ei sunt şi ignoranţi, în pofida doctoratelor plagiate sau luate de complezenţă complice şi în pofida tupeului cu care vor să treacă drept deştepţi şi şcoliţi.

            Ceea ce apare într-un fel surprinzător, - fiindcă vizează însuşi spiritul lor de conservare , atât de multilateral dezvoltat – este orbirea şi surzenia în faţa realităţilor care-ţi sar în ochi şi care aproape îţi sparg timpanele dar şi în faţa tuturor intervenţiilor  de clarificare, analiză şi avertizare venite din partea specialiştilor, a societăţii civile, a masmediei de bună-credinţă, ba chiar venite din interiorul propriilor partide

Că pentru opoziţie şi alţi adversari nu vrei să ai nici ochi şi nici urechi se poate înţelege la o clasă politică infantilă care are o foarte palidă experienţă a democraţiei autentice. Dar să te faci că nu vezi şi nu auzi reacţiile din propria coaliţie, ba mai mult să ignori cu neruşinare mesajele venite din propriul partid ( vezi scrisorile deschise publicare de Andrei Alexandru şi Valer Marian care pun în lumină aspecte foarte grave din interiorul PSD, din activitatea guvernamentală a lui Victor Ponta si a apropiaţilor lui, din sistemul promovării cadrelor în stil ceauşist) înseamnă să fii inconştient sau sinucigaş.

Putem admite că nu totdeauna politicienii, - şi nu numai ei – reuşesc să identifice problemele şi, în consecinţă, să afle soluţiile adecvate. Dar nu putem admite ca aceştia să rămână orbi şi surzi la intervenţiile celor care văd, aud,  au minte irigată de conştiinţă şi, ca atare, capacitate de a înţelege şi de a propune soluţii.

De fapt, în cazul premierului, a locotenenţilor lui şi a  celorlalţi mercenari politici, nu este vorba de cecitate şi surzenie.  Ei se fac doar că nu văd şi nu aud. Cum să nu vezi şi să nu asculţi opiniile Academiei Române privind proiectul Roşia Montana, ale marilor specialişti în domeniu din ţară şi din străinătate ?  Cum să te faci că nu vezi ilegalităţile, şmecheriile, corupţia care stau în spatele acestui proiect şi-i determină nelegiuirea? Cum să nu vezi şi să nu auzi manifestaţiile zecilor de mii de români, strigătele lor de revoltă care de peste 20 de zile se văd şi se aud pe străzile Bucureştiului, ale multor oraşe din ţară şi chiar din străinătate ?   Cum să afirmi despre aceste manifestaţii o inepţie descalificantă, demnă de un mini-ceauşist jegos , aşa cum o face V. Ponta cu morga lui arogantă  şi atotştiutoare ?! « Deţinem cu toţii informaţii, de la structurile specializate ale acestui stat, despre interese împotriva dezvoltării proiectelor economice în România, despre finanţări care există pentru diverse manifestări » (3)

Si pentru a avea  măsura orbirii lui rătăcitoare, să amintim că, într-un alt context, acelaşi  prim-ministru declara, de astă dată cu deplin temei, că atacurile lui L. Tokes şi ale Monicăi Macovei reprezintă « interesele străine îndreptate împotriva României ».  Deci, - mergând pe linia gândirii lui câlţoase - manifestaţiile împotriva proiectului criminal Roşia Montana şi împotriva guvernării Ponta-Băsescu sunt pentru domnul procuror, -  catapultat în fruntea celui mai mare partid şi a celui mai neisprăvit guvern – acţiuni manevrate din spate de « agenturili străine »( cum ar spune nefericitul de la Scorniceşti) iar din faţă de exemplul pilduitor al lui L. Tokeş şi M. Macovei .        

Bravos, naţiune, halal să-ţi fie !...- cum ar spune conu’ Iancu .

Dar reacţia care vădeşte un grav handicap, nu doar de vedere şi auz, a fost scuipată mai ieri de socrul premierului, liderul PSD Ilie Sârbu.  Intr-un interviu de Gâgă, fudul şi agresiv, acesta înfierează cu mânie proletară manifestanţii contra proiectului amintit care, după părerea lui, nu reprezintă nimic faţă de cele 20 de milioane de români încolonaţi, crede el,  în spatele Parlamentului. « Noi reprezentăm forţa acestor 20 de milioane », spune cu emfază tata socru. Care noi, bădie ?!  Familia matale şi cu trepăduşii pe care i-aţi pus în pâine, - de fapt, în cozonac – pe spatele poporului român ? 

Este evident că tribunul de mucava va răspunde enervat că e vorba de Parlament. Si chiar dacă acest Parlament este « denigrat de Băsescu şi alţii » (ca şi cum Parlamentul nostru mai are nevoie să fie denigrat, n-o face el singur cu asupra de măsură),  el nu încetează de a fi Parlament.

Ce mai poţi să-i răspunzi unui asemenea specimen tupeist şi obraznic ? Amintirile lui ceţoase de la şcoala elementară şi obezitatea demagogică (în pofida siluetei de june prim cu părul alb), nu-i mai permit să facă o socoteală, dacă nu la mintea cocoşului, cel mult la mintea unui elev de clasa a IV-a. Păi, dragă parlamentarule denigrat, cele aproximativ 70% de voturi pe care le-aţi adunat – culmea ironiei ! - graţie lui T.Băsescu în primul rând, raportate la cei aproximativ 50% de prezenţi la vot ar face cam 35% din cele 20 de milioane. Adică în jur de 7 milioane ; cum vezi matale, chiar mai puţin decât au votat împotriva duşmanului-partener de la Cotroceni. Si atunci ?!

Dar la Revoluţia care l-a dat jos pe Ceauşescu ca să ajungeţi « domniile voastre » la putere, câţi au coborât în stradă şi câti au murit ?

Dar la manifestaţiile din iarna 2011-2012, care v-au înlesnit să luaţi cârma corabiei, de la matrozul suspendat, câţi au coborât în stradă ?



Si ar mai fi de citat, din interviul amintit, o perlă sâboidă (respectul pe care-l port poporului sârb nu-mi permite să spun sârbească) : « Mâine poate să apară o grupare fascistă cu 500.000 de oameni şi atunci ce facem, devenim fascişti sau comunişti. » Mai întâi că imaginara grupare fascistă nu i-ar cere combativului socru mic, nici ginerelui său, la fel de mic, nici coechiperilor acestora, pe măsura şefilor, să devină comunişti. Ar fi aberant. Poate să devină fascişti, deşi mă îndoiesc că ar fi bucuroşi de asemenea camarazi de drum. Nici manifestanţii care au ieşit în stradă nu  pretind guvernanţilor să devină manifestanţi alături de ei. Solicitarea lor este, în esenţă, ca aceşti guvernanţi să-şi respecte jurământul de a sluji cu devotament şi bună-credinţă poporul pe care pretind că-l reprezintă.

Dar încărcătura cea mai gravă a acestui exerciţiu gângav de anticipaţie, este caracterul lui involuntar profetic. Nu ştiu dacă denigratul lider al Parlamentului este la fel de instruit în istorie pe cât a fost la aritmetică, dar aş vrea să-i amintesc că fasciştii, ca şi naziştii au ajuns la putere pentru că guvernele ţărilor respective au disperat popoarele cu incompetenţa, corupţia şi ticăloşia lor. Asta nu vă spune chiar nimic ?!...

Orbirea şi surzenia, reală sau doar mimată, a actualei puteri, constituirea ei pe criterii vicioase în numele unor interese străine României, o fac nu doar incapabilă să gestioneze ţara şi să temeinicească viitorul ei, dar o desemnează ca o veritabilă primejdie. Un blestem care trebuie exorcizat. Dacă în orbirea şi surzenia lor, aceşti aventurieri politici nu-şi dau seama unde au adus ţara şi ce riscuri îşi asumă, a venit timpul să fie trimişi la oftalmolog şi la orelist iar pentru unii dintre ei chiar alături de G. Becali, una dintre emblemele de pe steagul lor negru şi cu cap de mort.


                                  Alexandru  MELIAN

1.       Noi am sesizat de la început derapajele şi primejdiile care pândeau noua putere şi, ştiind că idiferenţa poate deveni complice al Răului, am publicat în revista online Samanatorul articolele « Scrisoare deschisă politicienilor ţării »(ian.2012), « Apel adresat noilor ajunşi la putere »(mai 2012), « Paranoia referendumului »(iulie 2012). Din păcate, toate avertismentele mele s-au adeverit.

2.       Vezi articolele mele « Revizuirea Constituţiei. Semne de întrebare şi mirare »  şi « Noima schimbării »- Samanatorul, august 2013

3.       Vezi articolul remarcabil al Rodicăi Ciobanu, « Lupta murdară a premierului cu strada », Gândul, 19 sept.2013

marți, 24 septembrie 2013

Alex Berca - Am pierdut un mentor şi un prieten spiritual



Am pierdut un mentor şi un prieten spiritual
Ronald H. Coase
(Din Jurnalul personal de amintiri)
 
  La începutul lunii septembrie a.c. a încetat din viaţă la vârsta de 102 ani unul dintre remarcabilii economişti americani, specializat pe o largă problematică a economiei şi a legislaţiei juridice privind drepturile de proprietate. 
    Ideile sale au avut la bază o multitudine de studii şi cercetări efectuate pe parcursul anilor încă din tinereţe şi până în 1982 când s-a pensionat de la Universitatea din Chicago, unde a funcţionat ca profesor de economie în cadrul Facultăţii de Drept.
    Cele mai multe dintre ideile sale au fost apreciate pe parcursul ultimilor decenii şi socotite ca fiind importante atât pentru istoria şi ştiinţa economică în general, devenind astfel unul dintre economiştii din generaţia sa apreciat într-un mod deosebit.
   Ideile sale economice prezentate cu mulţi ani în urmă, în două articole: “Natura firmei” (1937), prin care a introdus conceptul de costuri de tranzacţie explicând astfel apariţia şi modul de funcţionare a firmelor, precum şi “Problema costului social” (1960), explica şi marca definirea corectă a noţiunii drepturilor de proprietate, precum şi corelaţia şi dependenţa acestora cu diversele aspect ale costurile de tranzacţie.
   Asemenea idei au constituit criteriile de apreciere şi acordarea în 1991 a Premiului Nobel pentru economie.
  În 2002 continuându-şi cercetările şi-a extins preocupările asupra problematicii teoriei eficienţei economice  a pieţei.                                                          
    Ronald H. Coase s-a născut în 1910, în localitatea Willesden din Marea Britanie ,  într-o familie modestă din punct de vedere economic, părinţii săi fiind salariaţi la poştă.
Preocuparea şi grija tatălui său a avut o influenţă şi  un efect remarcabil în educaţia singurului lor copil.
Cu toate că din punct de vedere cerebral era deosebit de talentat, şi avea o memorie excepţională, Ronald, de mic copil a avut de luptat cu o dificultate fizică, neputându-se menţine mult timp pe picioare în poziţie vertical şi de a umbla, având nevoie de nişte suporturi metalice la ambele picioare. Această situaţie  fizică l-a determinat pe tatăl său să-şi înscrie băiatul la o şcoală pentru copiii cu defecte fizice.
Educaţia lui acasă sub permanenta grijă a părinţilor i-a permis să obţină o bursă şi să fie înscris la vârsta de 12 ani la şcoala de gramatică Kilburn, apoi s-a înscris, şi a urmat cursurile universitare, avându-l drept îndrumător pe economistul Arnold Plant, un specialist pe problematica inovaţiilor.
  La 22 de ani, Ronald Coase, a primit o diplomă de Bachelor în domeniul comerţului şi apoi şi-a continuat studiile la London School of Economics pe care a absolvit-o în 1932.
  În anii 1934/35 a fost lector asistent la Universitatea din Liverpool şi apoi a obţinut postul de lector asistent la London School of Economics unde a funcţionat între anii 1935 şi 1938.
   În 1938, a fost promovat ca lector şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial a lucrat şi în cadrul Oficiului Central de Statistică al Marii Britanii.
     În 1950, la vârsta de 40 de ani, Ronald  a primit o bursă de studii care i-a permis să ajungă în Statele Unite pentru a studia activitatea industriilor americane.
    Întorcându-se în Anglia cu unele observaţii deosebit de interesante obţinute în munca sa de cercetare şi-a susţinut teza de doctorat şi a obţinut în 1951 titlul de doctor în ştiinţe economice de la London School of Economics.
   Simţindu-se atras de gândirea şi modul de activitate din Statele Unite, după obţinerea titlului de doctor a aplicat pentru un post de profesor care i-a fost acceptat şi în 1951 a emigrat în Statele Unite unde a lucrat timp de şapte ani ca Profesor de economie la Universitatea din Buffalo; apoi în 1958 s-a mutat la Universitatea din Virginia unde a continuat munca didactică.
  În 1958, Ronald Coase, i-a uimit pe conducătorii diverselor industrii şi pe economiştii cei mai cunoscuţi, ai timpul său, cu lucrarea referitoare la Comisia Federală pentru Comunicaţii.
  În această lucrare el afirma:

”în domenii cum ar fi de exemplu radiodifuziunea, guvernul poate  crea  şi stimula noi pieţe prin acordarea dreptului de proprietate  putând astfel să determine extinderea comercializării unor bunuri cum ar fi de exemplu staţiile de radio”.

   Citind ideile cuprinse în acest studiu, conducerea Universităţii din Chicago şi în special Profesorul economist Milton Friedman, l-a invitat la Chicago pentru a discuta şi dezbate unele subiecte deosebit de interesante şi utile pentru economia americană..
   Punctele de vedere ale Profesorului Friedman ca şi a altor economişti printre care şi ale lui  George Stigler, au fost în totală opoziţie cu cele ale lui Ronald Coase, în special cele referitoare la rolului pe care trebuie să îl aibă guvernul în activitatea de conducere a societăţii, dar aceste contradicţii nu i-a împiedecat să aibă o deosebit de fructuoasă colaborare şi să se aprecieze reciproc.
 Această colaborare  a fost şi a rămas ca un piedestal pe care a fost pusă personalitatea şi concepţia economică a lui Ronald Coase, de către mulţi economişti, simpatizanţi ai ideilor sale, datorită logicii şi gândirii sale economice chiar dacă acestea erau contradictorii cu cele avute de cel considerat ca fiind un titan al gândirii economice, Milton Fiedman.
 În 1964, Ronal Coase s-a stabilit la Chicago şi a funcţionat ca profesor la această universitate; în paralel lucrând şi ca editor al Jurnalului de Drept şi Economie.
    O fire calmă şi blajină care i-a dat întotdeauna aspectul unui gentleman, Ronald Coase, şi-a susţinut cu multă vehemenţă  punctele de vedere asupra teoriilor sale.
  Într-un eseu publicat în 1953 intitulat ”Cum ar trebuii aleşi economiştii”, Coase a criticat punctul de vedere al lui Milton Friedman privind metodologia.
     În timp ce Friedman susţinea ideea după care:

                   ”corectitudinea ipotezelor într-o teorie, este lipsită de importanţă
                      şi tot ceea ce contează pentru o teorie economică este ca aceasta
                      să fie capabilă de a crea previziuni exacte”.

  Profesorul Coase a răspuns cu un contra exemplu care a fost realmente fulminant;
el spunea:

                   "Am fi putut prezice," în ultimii ani, ceea ce diversele politici ale guvernului american în domeniul petrolului şi al gazelor naturale au avut efect, dacă am considera că obiectivul  principal al guvernului american ar fi fost acela de creştere a puterii şi veniturilor ţărilor OPEC şi cu efect în reducea nivelul de trai al populaţiei Statelor Unite.
Dar eu sunt sigur că ne-ar avantaja o teorie care să explice de ce guvernul american, care probabil nu a vrut să ajungă la aceste rezultate, şi-a condus întreaga metodologie pentru a se  adapta politici care a dus la unele condiţii nefavorabile americane.
Predicţiile testabile nu sunt tot ceea ce contează iar realismul în ipotezele noastre este necesar (în cazul teoriilor noastre) să ne ajuta să înţelegem de ce sistemul funcţionează aşa după cum vedem, iar realismul ipotezelor noastre  ne obligă să analizăm lumea aşa cum există, nu o lume imaginară care nu există. "
 
 Fiind întrebat care este opinia sa despre politică, Coase a răspuns:
                  
"Chiar nu ştiu!.
Eu nu resping nici o politică fără a ţine seama care sunt rezultatele ei.
Dacă cineva spune că se vor crea unele reglementări, eu nu spun că Reglementările vor fi bune sau rele.
Ci spun: să vedem.
Ce se va putea descoperi este că cele mai multe Reglementări nu au produs ceva bun sau au produs în  ultima vreme, unele rezultate  greşite. Dar n-aş vrea să afirm că toate Reglementările ar avea acest efect,  deoarece trebuie să ne gândim la circumstanţele în care acestea au fost stabilite.

  În 1995, Profesorul Coase a finalizat o lucrare intitulată Essays on Economics and Economists în care explica care sunt criteriile după care economiştii decid asupra modului de abordare şi alegere a teoriile pe care le susţin.
Această lucrare prezintă răspunsuri la multe întrebări cu caracter general şi a reflectat punctul de vedere
al Profesorului Coase despre preocupările fundamentale ale economiştilor din ultimele două secole.
 Continua preocupare pentru munca de cercetare i-a permis ca în preajma aniversării propriului centenar să se găsească în plină activitate cu elaborarea unei lucrări cu privire la creşterea economiilor din China şi Vietnam. 
  Într-un interviu pe care l-a acordat în decembrie 2010, lui Wang Ning (colaboratorul său la elaborarea cărţii ”Cum a devenit China capitalistă” ), Profesorul Ronald Coase a explicat misiunea pe care şi-o impusese societatea chineză şi viziunea economiştilor chinezi pentru a transforma China într-o mare putere economică competitivă pe plan mondial.
  Pentru întreaga sa activitate didactică, de formare a unor noi generaţii de economişti, precum şi pentru ampla sa activitate de cercetare Profesorul Dr. Coase a fost onorat şi a primit în luna mai 2012 un doctorat onorific din partea Universităţi din Buffalo departamentul de economie.
  Modestia sa ce depăşea cu mult orice imaginaţie, s-a reflectat printre altele şi în scurtul discurs pe care l-a ţinut cu prilejul  acordării Premiul Nobel în 1991.
El spunea:
                            ”Nu îmi pot imagina cum ideile mele au putut deveni
                              după 60 de ani de la iniţierea lor atât de importante
                              încât să justifice ancorarea acestui premiu.
                              Este pentru mine o experienţă destul de ciudată
                              când sunt lăudat la 80, pentru o activitate pe care
                               am făcut-o la 20”.
   
  Pin analizele sale referitoare la activitatea industrială a căutat să răspundă la două întrebări pe care le-a socotit ca fiind esenţiale în teoria economică în general şi în cea a economiei industriei în mod special:

          Prima întrebare, se referea la ideea de ce oamenii creează întreprinderi şi care este criteriul de alegere sau mai bine zis a ajungerii unor companii la dimensiuni de mamut, precum şi modul în care marile companii, cum ar fi de exemplu General Motors, Ford sau Union Carbide, reuşesc să antreneze şi să colaboreze cu un număr destul de limitat de parteneri, în timp ce alte întreprinderi industriale mai mici reuşesc să-şi asigure colaborări cu o mulţime de întreprinderi de aceleaşi dimensiuni sau chiar şi mai mici.
  Explicaţia dată unor asemenea întrebări s-a referit tot la teoria sa privind costul tranzacţiilor. Acest răspuns a fost mai întîi prezentat în cadrul unei conferinţe ţinută la Dundee (Scoţia) unde Ronald Coase fusese lector asistent la Dundee School of Economics and Commerce între 1932 şi 1934 ăi apoi a fost publicată ca o lucrare separate. 
 Opinia Profesorului Coase era următoarea: atunci când costul tranzacţiilor este nul, este irelevant sub aspect economic cui i-au fost alocate in mod iniţial drepturile de proprietate dar atunci când costurile de tranzacţie sunt suficient de mari, drepturile de proprietate iniţiale vor avea un efect semnificativ.
 Din perspectiva eficienţei economice, drepturile de proprietate ar trebui astfel alocate încât să se ajungă la o acţiune economică eficientă.
   Costurile de tranzacţie implică şi o problemă legată de efectele pe care firmele le au asupra mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Această problemă a devenit cunoscută ca fiind problema efectelor colaterale numite externalităţile negative, care, în concepţia economică tradiţională, trebuie rezolvate prin taxarea generatorului de externalităţi.
Toate aceste argumente au stat la baza creerii faimoasei „teoreme a lui Coase“.
    Ceea ce era de asemeni deosebit de interesant era faptul că Profesorul Coase remarcase  faptul că în prima jumătate a secolului 20, companiile şi-au dezvoltat activitatea pe principiul integrării verticale (de exemplu, Ford Motor şi-a construit propriile sub-companii pentru diversele subansambluri şi şi-a asigurat cauciucurile necesare automobilelor fabricate cumpărând propriile plantaţii de cauciuc, în loc să se bazeze pe diverşi furnizori), ulterior, remarca Profesorul Coase, companiile şi-au desfăşurat activitatea într-un mod diametral opus, externalizând într-un mod realmente agresiv funcţii chiar de bază cum ar fi de exemplu: plata propriilor angajaţi.

          Cea de a doua întrebare, era cea a relaţiei dintre guvern şi locul pe care îl deţine piaţa în cadrul economiei naţionale.
Opinia profesorului Coase era aceea că piaţa poate fi a considerată în afara importantului aspect al mediului înconjurător care astfel ar putea reduce implicarea masivă a guvernului în activitatea economică.
În acest context merită amintită opinia economistului englez Arthur Cecil Pigou (1877-1959) care afirma în lucrarea sa fundamental publicată în 1920 ”Economics of Welfare”, existenţa unei divergenţe  între costurile private şi costul social al unei activităţi; după opinia sa doar costurile private sunt reflectate pe piaţă, creându-se o imagine trunchiată a bunăstării sociale.
 În scopul remedierii acestei “slăbiciuni ale pieţei” (market failures), după cum afirmă şi Conf. univ. dr. Mariana Vuţă în studiul intitulat Abordări modern privind eşecul pieţei şi externalităţile, Arthur Pigou preconizase
intervenţia statului sub forma taxelor asupra dezeconomiilor externe. În cel mai bun caz, taxele ar trebui să fie egale cu o sumă care să reflecte valoarea monetară a costului extern, respectiv costul privat şi costul social. Datorită acestei proceduri, efectul extern evaluat în expresie bănească şi contabilizat, face parte integrantă din calculul economic.
   Această integrare în sfera economică a fenomenelor externe la origine, pentru că nu sunt băneşti, este în mod frecvent numită “integrarea efectelor externe”. Un asemenea demers amintit de Dna Dr. Vuţă (numit “taxa pigouviană”), departe de a incrimina rolul regulator al pieţei, se bazează, din contra, pe corectarea slăbiciunilor pieţei cu ajutorul intervenţiei statului şi de unde desprinde concluzia după care: piaţa trebuie să prezideze asupra alocării costurilor şi a condiţiei de a fi, în mod corect, “informată”.
 Alţi analişti, printre care se remarca şi intervenţia Profesorului Ronald Coase, aprecia că într-o definiţie de proastă calitate, drepturile de proprietate asupra resurselor naturale (mediului înconjurător) cauzează disfuncţionalităţile pieţei.
Din acest punct de vedere Profesorul Coasei în articolul amintit privind costul social a  respins total ideea intervenţiei statului în favoarea soluţiilor liber negociate între părţi (cum ar fi de exemplu, poluatorul şi poluatul (poluaţii)).

În preajma pensionării sale, Ronald Coase afirma:
           
Sunt foarte conştient de faptul că mulţi economişti pe care îi respect şi îi admir
nu vor fi de acord cu opiniile pe care le-am exprimat iar uni pot fi chiar ofensaţi
de ele.
Dar un om de ştiinţă trebuie să cunoască ce este fals în ceea ce spune şi, ceea ce
este adevărat;, el poate conta în cele din urmă văzându-şi opiniile acceptate,
în cazul în care trăieşte destul de mult. 

Prin pierderea acestui om, am pierdut un mentor spiritual care prin întreaga sa gândire economică, mi-a sugerat nenumărate idei pe care le-am folosit în cariera mea economică.
Amintirea lui o voi păstra vie în mintea şi în inima mea cât voi trăi.

Dr. Alex Berca
Annapolis, MD- SUA
Septembrie 2013