Alex Berca - Am pierdut un mentor şi un prieten spiritual

Am pierdut un mentor şi un prieten spiritual

Ronald H. Coase

(Din Jurnalul personal de amintiri)

 

  La începutul lunii septembrie a.c. a încetat din viaţă la vârsta de 102 ani unul dintre remarcabilii economişti americani, specializat pe o largă problematică a economiei şi a legislaţiei juridice privind drepturile de proprietate. 

    Ideile sale au avut la bază o multitudine de studii şi cercetări efectuate pe parcursul anilor încă din tinereţe şi până în 1982 când s-a pensionat de la Universitatea din Chicago, unde a funcţionat ca profesor de economie în cadrul Facultăţii de Drept.

    Cele mai multe dintre ideile sale au fost apreciate pe parcursul ultimilor decenii şi socotite ca fiind importante atât pentru istoria şi ştiinţa economică în general, devenind astfel unul dintre economiştii din generaţia sa apreciat într-un mod deosebit.

   Ideile sale economice prezentate cu mulţi ani în urmă, în două articole: “Natura firmei” (1937), prin care a introdus conceptul de costuri de tranzacţie explicând astfel apariţia şi modul de funcţionare a firmelor, precum şi “Problema costului social” (1960), explica şi marca definirea corectă a noţiunii drepturilor de proprietate, precum şi corelaţia şi dependenţa acestora cu diversele aspect ale costurile de tranzacţie.

   Asemenea idei au constituit criteriile de apreciere şi acordarea în 1991 a Premiului Nobel pentru economie.

  În 2002 continuându-şi cercetările şi-a extins preocupările asupra problematicii teoriei eficienţei economice  a pieţei.                                                          

    Ronald H. Coase s-a născut în 1910, în localitatea Willesden din Marea Britanie ,  într-o familie modestă din punct de vedere economic, părinţii săi fiind salariaţi la poştă.

Preocuparea şi grija tatălui său a avut o influenţă şi  un efect remarcabil în educaţia singurului lor copil.

Cu toate că din punct de vedere cerebral era deosebit de talentat, şi avea o memorie excepţională, Ronald, de mic copil a avut de luptat cu o dificultate fizică, neputându-se menţine mult timp pe picioare în poziţie vertical şi de a umbla, având nevoie de nişte suporturi metalice la ambele picioare. Această situaţie  fizică l-a determinat pe tatăl său să-şi înscrie băiatul la o şcoală pentru copiii cu defecte fizice.

Educaţia lui acasă sub permanenta grijă a părinţilor i-a permis să obţină o bursă şi să fie înscris la vârsta de 12 ani la şcoala de gramatică Kilburn, apoi s-a înscris, şi a urmat cursurile universitare, avându-l drept îndrumător pe economistul Arnold Plant, un specialist pe problematica inovaţiilor.

  La 22 de ani, Ronald Coase, a primit o diplomă de Bachelor în domeniul comerţului şi apoi şi-a continuat studiile la London School of Economics pe care a absolvit-o în 1932.

  În anii 1934/35 a fost lector asistent la Universitatea din Liverpool şi apoi a obţinut postul de lector asistent la London School of Economics unde a funcţionat între anii 1935 şi 1938.

   În 1938, a fost promovat ca lector şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial a lucrat şi în cadrul Oficiului Central de Statistică al Marii Britanii.

     În 1950, la vârsta de 40 de ani, Ronald  a primit o bursă de studii care i-a permis să ajungă în Statele Unite pentru a studia activitatea industriilor americane.

    Întorcându-se în Anglia cu unele observaţii deosebit de interesante obţinute în munca sa de cercetare şi-a susţinut teza de doctorat şi a obţinut în 1951 titlul de doctor în ştiinţe economice de la London School of Economics.

   Simţindu-se atras de gândirea şi modul de activitate din Statele Unite, după obţinerea titlului de doctor a aplicat pentru un post de profesor care i-a fost acceptat şi în 1951 a emigrat în Statele Unite unde a lucrat timp de şapte ani ca Profesor de economie la Universitatea din Buffalo; apoi în 1958 s-a mutat la Universitatea din Virginia unde a continuat munca didactică.

  În 1958, Ronald Coase, i-a uimit pe conducătorii diverselor industrii şi pe economiştii cei mai cunoscuţi, ai timpul său, cu lucrarea referitoare la Comisia Federală pentru Comunicaţii.

  În această lucrare el afirma:

”în domenii cum ar fi de exemplu radiodifuziunea, guvernul poate  crea  şi stimula noi pieţe prin acordarea dreptului de proprietate  putând astfel să determine extinderea comercializării unor bunuri cum ar fi de exemplu staţiile de radio”.

   Citind ideile cuprinse în acest studiu, conducerea Universităţii din Chicago şi în special Profesorul economist Milton Friedman, l-a invitat la Chicago pentru a discuta şi dezbate unele subiecte deosebit de interesante şi utile pentru economia americană..

   Punctele de vedere ale Profesorului Friedman ca şi a altor economişti printre care şi ale lui  George Stigler, au fost în totală opoziţie cu cele ale lui Ronald Coase, în special cele referitoare la rolului pe care trebuie să îl aibă guvernul în activitatea de conducere a societăţii, dar aceste contradicţii nu i-a împiedecat să aibă o deosebit de fructuoasă colaborare şi să se aprecieze reciproc.

 Această colaborare  a fost şi a rămas ca un piedestal pe care a fost pusă personalitatea şi concepţia economică a lui Ronald Coase, de către mulţi economişti, simpatizanţi ai ideilor sale, datorită logicii şi gândirii sale economice chiar dacă acestea erau contradictorii cu cele avute de cel considerat ca fiind un titan al gândirii economice, Milton Fiedman.

 În 1964, Ronal Coase s-a stabilit la Chicago şi a funcţionat ca profesor la această universitate; în paralel lucrând şi ca editor al Jurnalului de Drept şi Economie.

    O fire calmă şi blajină care i-a dat întotdeauna aspectul unui gentleman, Ronald Coase, şi-a susţinut cu multă vehemenţă  punctele de vedere asupra teoriilor sale.

  Într-un eseu publicat în 1953 intitulat ”Cum ar trebuii aleşi economiştii”, Coase a criticat punctul de vedere al lui Milton Friedman privind metodologia.

     În timp ce Friedman susţinea ideea după care:

                   ”corectitudinea ipotezelor într-o teorie, este lipsită de importanţă

                      şi tot ceea ce contează pentru o teorie economică este ca aceasta

                      să fie capabilă de a crea previziuni exacte”.

  Profesorul Coase a răspuns cu un contra exemplu care a fost realmente fulminant;

el spunea:

                   "Am fi putut prezice," în ultimii ani, ceea ce diversele politici ale guvernului american în domeniul petrolului şi al gazelor naturale au avut efect, dacă am considera că obiectivul  principal al guvernului american ar fi fost acela de creştere a puterii şi veniturilor ţărilor OPEC şi cu efect în reducea nivelul de trai al populaţiei Statelor Unite.

Dar eu sunt sigur că ne-ar avantaja o teorie care să explice de ce guvernul american, care probabil nu a vrut să ajungă la aceste rezultate, şi-a condus întreaga metodologie pentru a se  adapta politici care a dus la unele condiţii nefavorabile americane.

Predicţiile testabile nu sunt tot ceea ce contează iar realismul în ipotezele noastre este necesar (în cazul teoriilor noastre) să ne ajuta să înţelegem de ce sistemul funcţionează aşa după cum vedem, iar realismul ipotezelor noastre  ne obligă să analizăm lumea aşa cum există, nu o lume imaginară care nu există. "

 

 Fiind întrebat care este opinia sa despre politică, Coase a răspuns:

                  

"Chiar nu ştiu!.

Eu nu resping nici o politică fără a ţine seama care sunt rezultatele ei.

Dacă cineva spune că se vor crea unele reglementări, eu nu spun că Reglementările vor fi bune sau rele.

Ci spun: să vedem.

Ce se va putea descoperi este că cele mai multe Reglementări nu au produs ceva bun sau au produs în  ultima vreme, unele rezultate  greşite. Dar n-aş vrea să afirm că toate Reglementările ar avea acest efect,  deoarece trebuie să ne gândim la circumstanţele în care acestea au fost stabilite.

  În 1995, Profesorul Coase a finalizat o lucrare intitulată Essays on Economics and Economists în care explica care sunt criteriile după care economiştii decid asupra modului de abordare şi alegere a teoriile pe care le susţin.

Această lucrare prezintă răspunsuri la multe întrebări cu caracter general şi a reflectat punctul de vedere

al Profesorului Coase despre preocupările fundamentale ale economiştilor din ultimele două secole.

 Continua preocupare pentru munca de cercetare i-a permis ca în preajma aniversării propriului centenar să se găsească în plină activitate cu elaborarea unei lucrări cu privire la creşterea economiilor din China şi Vietnam. 

  Într-un interviu pe care l-a acordat în decembrie 2010, lui Wang Ning (colaboratorul său la elaborarea cărţii ”Cum a devenit China capitalistă” ), Profesorul Ronald Coase a explicat misiunea pe care şi-o impusese societatea chineză şi viziunea economiştilor chinezi pentru a transforma China într-o mare putere economică competitivă pe plan mondial.

  Pentru întreaga sa activitate didactică, de formare a unor noi generaţii de economişti, precum şi pentru ampla sa activitate de cercetare Profesorul Dr. Coase a fost onorat şi a primit în luna mai 2012 un doctorat onorific din partea Universităţi din Buffalo departamentul de economie.

  Modestia sa ce depăşea cu mult orice imaginaţie, s-a reflectat printre altele şi în scurtul discurs pe care l-a ţinut cu prilejul  acordării Premiul Nobel în 1991.

El spunea:

                            ”Nu îmi pot imagina cum ideile mele au putut deveni

                              după 60 de ani de la iniţierea lor atât de importante

                              încât să justifice ancorarea acestui premiu.

                              Este pentru mine o experienţă destul de ciudată

                              când sunt lăudat la 80, pentru o activitate pe care

                               am făcut-o la 20”.

   

  Pin analizele sale referitoare la activitatea industrială a căutat să răspundă la două întrebări pe care le-a socotit ca fiind esenţiale în teoria economică în general şi în cea a economiei industriei în mod special:

•          Prima întrebare, se referea la ideea de ce oamenii creează întreprinderi şi care este criteriul de alegere sau mai bine zis a ajungerii unor companii la dimensiuni de mamut, precum şi modul în care marile companii, cum ar fi de exemplu General Motors, Ford sau Union Carbide, reuşesc să antreneze şi să colaboreze cu un număr destul de limitat de parteneri, în timp ce alte întreprinderi industriale mai mici reuşesc să-şi asigure colaborări cu o mulţime de întreprinderi de aceleaşi dimensiuni sau chiar şi mai mici.

  Explicaţia dată unor asemenea întrebări s-a referit tot la teoria sa privind costul tranzacţiilor. Acest răspuns a fost mai întîi prezentat în cadrul unei conferinţe ţinută la Dundee (Scoţia) unde Ronald Coase fusese lector asistent la Dundee School of Economics and Commerce între 1932 şi 1934 ăi apoi a fost publicată ca o lucrare separate. 

 Opinia Profesorului Coase era următoarea: atunci când costul tranzacţiilor este nul, este irelevant sub aspect economic cui i-au fost alocate in mod iniţial drepturile de proprietate dar atunci când costurile de tranzacţie sunt suficient de mari, drepturile de proprietate iniţiale vor avea un efect semnificativ.

 Din perspectiva eficienţei economice, drepturile de proprietate ar trebui astfel alocate încât să se ajungă la o acţiune economică eficientă.

   Costurile de tranzacţie implică şi o problemă legată de efectele pe care firmele le au asupra mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Această problemă a devenit cunoscută ca fiind problema efectelor colaterale numite externalităţile negative, care, în concepţia economică tradiţională, trebuie rezolvate prin taxarea generatorului de externalităţi.

Toate aceste argumente au stat la baza creerii faimoasei „teoreme a lui Coase“.

    Ceea ce era de asemeni deosebit de interesant era faptul că Profesorul Coase remarcase  faptul că în prima jumătate a secolului 20, companiile şi-au dezvoltat activitatea pe principiul integrării verticale (de exemplu, Ford Motor şi-a construit propriile sub-companii pentru diversele subansambluri şi şi-a asigurat cauciucurile necesare automobilelor fabricate cumpărând propriile plantaţii de cauciuc, în loc să se bazeze pe diverşi furnizori), ulterior, remarca Profesorul Coase, companiile şi-au desfăşurat activitatea într-un mod diametral opus, externalizând într-un mod realmente agresiv funcţii chiar de bază cum ar fi de exemplu: plata propriilor angajaţi.

•          Cea de a doua întrebare, era cea a relaţiei dintre guvern şi locul pe care îl deţine piaţa în cadrul economiei naţionale.

Opinia profesorului Coase era aceea că piaţa poate fi a considerată în afara importantului aspect al mediului înconjurător care astfel ar putea reduce implicarea masivă a guvernului în activitatea economică.

În acest context merită amintită opinia economistului englez Arthur Cecil Pigou (1877-1959) care afirma în lucrarea sa fundamental publicată în 1920 ”Economics of Welfare”, existenţa unei divergenţe  între costurile private şi costul social al unei activităţi; după opinia sa doar costurile private sunt reflectate pe piaţă, creându-se o imagine trunchiată a bunăstării sociale.

 În scopul remedierii acestei “slăbiciuni ale pieţei” (market failures), după cum afirmă şi Conf. univ. dr. Mariana Vuţă în studiul intitulat Abordări modern privind eşecul pieţei şi externalităţile, Arthur Pigou preconizase

intervenţia statului sub forma taxelor asupra dezeconomiilor externe. În cel mai bun caz, taxele ar trebui să fie egale cu o sumă care să reflecte valoarea monetară a costului extern, respectiv costul privat şi costul social. Datorită acestei proceduri, efectul extern evaluat în expresie bănească şi contabilizat, face parte integrantă din calculul economic.

   Această integrare în sfera economică a fenomenelor externe la origine, pentru că nu sunt băneşti, este în mod frecvent numită “integrarea efectelor externe”. Un asemenea demers amintit de Dna Dr. Vuţă (numit “taxa pigouviană”), departe de a incrimina rolul regulator al pieţei, se bazează, din contra, pe corectarea slăbiciunilor pieţei cu ajutorul intervenţiei statului şi de unde desprinde concluzia după care: piaţa trebuie să prezideze asupra alocării costurilor şi a condiţiei de a fi, în mod corect, “informată”.

 Alţi analişti, printre care se remarca şi intervenţia Profesorului Ronald Coase, aprecia că într-o definiţie de proastă calitate, drepturile de proprietate asupra resurselor naturale (mediului înconjurător) cauzează disfuncţionalităţile pieţei.

Din acest punct de vedere Profesorul Coasei în articolul amintit privind costul social a  respins total ideea intervenţiei statului în favoarea soluţiilor liber negociate între părţi (cum ar fi de exemplu, poluatorul şi poluatul (poluaţii)).

În preajma pensionării sale, Ronald Coase afirma:

           

Sunt foarte conştient de faptul că mulţi economişti pe care îi respect şi îi admir

nu vor fi de acord cu opiniile pe care le-am exprimat iar uni pot fi chiar ofensaţi

de ele.

Dar un om de ştiinţă trebuie să cunoască ce este fals în ceea ce spune şi, ceea ce

este adevărat;, el poate conta în cele din urmă văzându-şi opiniile acceptate,

în cazul în care trăieşte destul de mult. 

Prin pierderea acestui om, am pierdut un mentor spiritual care prin întreaga sa gândire economică, mi-a sugerat nenumărate idei pe care le-am folosit în cariera mea economică.

Amintirea lui o voi păstra vie în mintea şi în inima mea cât voi trăi.

Dr. Alex Berca

Annapolis, MD- SUA

Septembrie 2013