Înainte de anii 2011-2016, blogul publica articolele scriitorilor când aparițiile erau lunar sau trimestrial în revista „Sămănătorul”, director Nicolae Tomoniu, membru UZPR. Din anul 2018, se publică ocazional editarea publicațiile „Sămănătorul” (Tismana)” atunci când este nevoie ori evenimente deosebite. Constatăm că vechii cititori și chiar cei noi cititori, reiau gustul de lectură. De cultura scrisă este nevoie și nu va dispare cât ar voi pe unii să-i manipuleze.
Scriitorul Dumitru Dănău (în mijloc) la o lansare de carte a Editurii "Semănătorul"
RENAŞTEREA
Cu sapa în mână, printre rândurile de cartofi,
Paraschiva tăia de zor buruienele, adunând totodată şi „goangele”, care mâncau
bietele frunze, lăsând prăpăd în urma lor. Lumea zicea că au fost aduse de
americani, cu avioanele, dar cine ştie…
Cam pe la prânz, femeia simţi o durere, aşa ca o
tăietură peste şale, deşi era încinsă bine cu brăcirile. Lăsă sapa din mână şi
se grăbi spre casă. Bănuiala că îi venise sorocul să nască se adeverise.
Femeia era din Câmpofeni, născută Rădoi, sora învăţătorului
Ion Rădoi. Se măritase cu Constantin, croitor în sat, cu care mai avea patru
fete, doi – o fată şi un băiat – plecaseră la Domnul de mici.
El venise din Rasova, coborând pe Jaleşul plin de
pive, ce prelucrau dimia, acţionate de apa limpede şi repede, care le mângâia
cu sunetul acela de „piv – piv”, de unde le venea şi numele.Om harnic, învăţat cu munca de mic – ca toţi
ţăranii acelor timpuri grele – atins şi el de criza anilor 1929 – 1933, este
forţat de împrejurări să plece în căutare de lucru, pentru a-şi putea întreţine
familia. Ajutat de omul politic Grigore Iunian, pleacă în Basarabia, sperând într-o
reuşită. Migraţia omului în căutarea unei soluţii de existenţă a fost şi va fi
perpetuă. Dumnezeu îl ajută şi se
angajează gardian la închisoarea din Bălţi. Cu un salariu fix şi destul de
bunicel Constantin scapă de necazuri.
22 octombrie 2013, la Tismana
Odată, când a venit acasă, într-o permisie i-a spus
nevestei:
― Nu te las până nu îmi faci un băiat! Numele Dănău,
nu se va pierde.
Chemată grabnic, moaşa, Maria Popescu (străbunica
celui ce mai târziu va fi conf. univ. dr. Ion Popescu Brădiceni), se şi apucă
de treabă. Încălzi apa, pregăti prosoape curate şi începu să şteargă fruntea,
plină de sudoare, a bietei femei, care ţipa, chinuită de durerile facerii. Aşa
a lăsat Dumnezeu să vină omul pe lume.
Într-un târziu, sleită de puteri, Paraschiva întrebă cu
glas scăzut:
― Ce este moaşă, fir-ar alimănit, că nu mai ieşea?
― Băiat!
― Of, Doamne! Cum zici mata să-i pun numele?
― Mitu, ca pe fiu’ meu, că este şi învăţător şi
ofiţer.
Orice renaştere trece prin moarte. Mitu, fiul moaşei
Maria Popescu, moare pe front în cel de al II-lea Război Mondial, apărând
pământul ţării sale.
Mitu, cel născut, devine învăţător, profesor şi
ofiţer. Astăzi este colonelul în rezervă şi cunoscutul scriitor Dumitru Dănău.
Prin acestea
am semnalat că pentru locurile de muncă există proiecte guvernamentale, există
„Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă”, există „Camera de Comerţ
şi Industrie” sau „Camera agricolă”. N-a fost de ajuns! Se fac gratuit cursuri
de instruire prin ONG-uri, training-uri gratuite, seminarii gratuite. Dar ce
faci cu presa care se ocupă de gâlceava politică în loc să facă cunoscute
proiectele unor ministere? Pentru mass-media temele dezbătute sunt, crimele,
divorţurile, violurile, scandalurile, ţiganii, regii asfaltului, regii
manelelor şi ai fotbalului şi orice altceva, numai de informarea tinerilor, de
oportunităţile lor de angajare şi de dezvoltarea unei afaceri, nu se ocupă să-i
tai! De parcă ar fi interzis prin lege să faci un articol (sau emisiune) care
să prezinţi măcar o listă cu granturile care există pentru dezvoltarea unei
afaceri.
Nici
vorbă să vezi prin ziare că guvernul a prelungit pentru încă 7 ani, aplicarea
Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor
de către întreprinzătorii tineri.
Dar
citeşti peste tot că guvernul e o gaşcă de hoţi, agricultura la pământ (sic!),
industria este fier vechi, justiţia este scutul lui Băsescu de a sta cocoţat la
Cotroceni, resursele minerale ale ţării vor fi la cheremul străinilor,
trenurile sunt pe butuci iar pieţele sunt pline de produse agricole aduse din
străinătate prin moluri.
Tinerii
privesc a lehamite la tot ce-i în jurul lor, fiind total debusolaţi, ca să nu
zic altfel, fac pe Internet 16.000 de înscrieri pentru un „Nikon gratuit” şi
400 de accesări ale site-ului samsarilor ce-şi zic freelanceri. Sau se înscriu
pe site-urile firmelor ca să facă reclame la săpun, parfum, bijuterii, undiţe,
cuţite şi furculiţe, ţoale de tot felul.
ŞI TOTUŞI, CE-I DE FĂCUT?
Situaţia
lucrurilor de muncă în România este dezastruoasă! Majoritatea tinerilor se simt
abandonaţi, sunt frustraţi pentru că trăiesc pe banii părinţilor, care dacă şi
ei au o pensie de mizerie abia îşi duc traiul! Ceea ce este paradoxal, este că
majoritatea tinerilor sunt bine pregătiţi în sistemul informatic chiar dacă
unii au învăţat meserie de la alţi tineri. Prezenţa lor se face simţită pe
Internet pentru că îi găseşti la tot pasul unde li se promit bani, aidoma
şmecherilor de la FanBox sau alţi şmecheri de nepoţi ai vechilor pistolari de
prin Statele Unite.
Cheia
problemei este că există foarte multe mijloace pentru ca tinerii să se descurce
chiar la ei acasă în România dar mass-media - aşa cum o repet mareu - numai de
a le da informaţia trebuincioasă nu se ocupă! Pentru presa noastră sunt mai
importante scandalurile, accidentele de circulaţie, violurile, înghesuielile la
moaştele sfinţilor, ce geantă de mii de euro au politicianistele noastre şi
care vip şi-a schimbat nevasta! Despre tineri, Dumnezeu cu mile!
SEMĂNĂTORUL DĂ OMÂNĂ DE AJUTOR
Am scos
o nouă publicaţie pentru tineret "Nouă ne pasă de tineri" care
cuprinde tot ce gândești dacă vrei să te implici şi să nu te mai simți mereu
abandonat de societate: cursuri gratuite, loc de muncă, granturi, finanțări,
servicii de informare și consiliere,implicare în viata asociativă, voluntariat în altă tară,iar cu plata, soft educativ pentru elevi şi
cadre didactice, cursuri pentru obținerea permisului european de
conducere a calculatorului şi multe altele la care nici nu te-ai gândit!
E reconfortant când ai șansa să ignori , pentru o clipă,
circăraia politică, - cea care ne mănâncă zilele și ne răpește liniștea somnului - și să-ți schimbi registrul scrisului,
în consonanță cu amplitudinile bucuriei.
Ultima
victorie a Simonei Halep, în 2013, - și poate ea nu va fi cea din
urmă, că până la Anul Nou mai este – a înnobilat obișnuitul cotidian, situându-l în
orizontul făptuirilor de referință. Pentru că succesul obținut de ea are, nu doar valoarea
unei confirmări purtătoare de speranțe pentru viitor, ci mai ales
încărcătura unui dar prețios. A unui dar pe care și l-a făcut sieși, dar și nouă, în același timp. Adică noi, cei atât de tâlhăriți de prinosul realizărilor
posibile, de generozitatea celor care au ce dărui, de bucuria de a-ți încălzi sufletul la razele
talentelor, care nu pot înflori plenar decât în gradina bine gradinărită.
Jocul
Simonei a fost încântător : elegant, eficace, senin. Un dans de căprioară
pe covorul verde. In fața ochilor se dezvăluiau amplitudinile unui talent, asumat ca destin, sub
semnul logodnei dintre modestie și sudoare. Un talent patronat de
forța mentalului și delicatețea unei înzestrări afective, strunite întru discreție. Fără pumnul îndreptat spre
cer ori înspre adversar, fără chipul încruntat și privirea aruncată asasin
dincolo de fileu, ea scrutează doar traiectoria mingii, zâmbește discret unei reușite, sau se mustră pe sine când
greșește fără să fie obligată.
Ceea ce
m-a impresionat însă, în mod deosebit, a fost momentul premierii și, mai ales, secvența superbă când învingătoarea
înalță cupa, brumată de reflexe, înspre chipul ei radios. Nu deasupra capului,
pentru ca tot stadionul să vadă ce grozavă a fost ea și ce trofeu mândru a câștigat. Ea ridică înspre buze, cu
gingășia unei mame pruncul gângurind, trofeul mângâiat de două degete în formă de
V și de un sărut ce va fi dat fiori
conturului argintiu al cupei. Iar ochii, - îmbrățișați de aripile celor două
sprâncene arcuite a zbor - își îndreaptă luminile purtătoare de căldură interioară, nu înspre public, nu
înspre cei care o premiază, nici măcar înspre ființa simbolică a cupei, ei își îndreată luminile spre cer.
Privind
această imagine, simt nevoia unui alt Constantin Brâncuși care să sculpteze, nu o altă
pasăre măiastră, ci o rachetă măiastră, purtând pe ea efigia Simonei.
AlexandruMELIAN
Sursa imaginii, Gândul
Care citează Mediafax: Simona Halep a câştigat finala turneului Premier de la Moscova, dotat cu premii în valoare totală de 795.707 dolari, după ce a învins-o pe Samantha Stosur, locul 19 mondial şi cap de serie numărul 7. Scorul final fost 7-6, 6-2. Halep, locul 18 WTA, s-a calificat în finală, după ce a învins-o pe Anastasia Pavliucenkova (Rusia), locul 30 WTA.
Jocul de-a viaţa, jocul de-a moartea. “Jocul vieţii
şi-al morţii în deşertul de cenuşă” - se intitula o piesă de teatru, de fapt o
parabolă, după Horia Lovinescu, a existenţei primilor oameni, Cain şi Abel, cei
doi fii ai lui Adam după ce acesta a fost alungat la Răsărit de Eden şi silit
să muncească, să-şi ducă existenţa. Viaţa - cu ispitele şi bucuriile ei este
foarte fragilă. O clipă de neatenţie e de ajuns ca ea să se frângă. Însă viaţa
celor care nu au venit încă pe lumea aceasta este adeseori pusă în primejdie,
chiar de cei care i-au conceput. E urât să lupţi şi să iei viaţa cuiva. Dar, cu
atât mai cumplit este, să iei viaţa propriului tău copil care nu poate cu nimic
să se apere. E de-a dreptul monstruos.
Puţine animale îşi devoră puii şi acelea, doar atunci
când le simt slabe, neputând să facă faţă deşertului sau junglei pe care o au
de străbătut şi nici să-şi procure hrana necesară. Dar şi acestea îşi apără
puişorii de atacatori şi doar în ultimă instanţă îi sacrifică. Însă mai curând
se autosacrifică, lăsând loc puilor să trăiască. E o lecţie a vieţii pe care o
învăţăm de la animale.
Cum de s-a pervertit viaţa şi spiritul omului
într-atât, că femeile ucid pe timpul vieţii lor, 20-30 de feţi nenăscuţi, fără
să aibă nici cea mai mică tresărire? Li se pare firesc să procedeze aşa, pentru
că, se justifică ele, n-ar avea cum să-i crească.
Scriitoarea Cezarina Adamescu - Galaţi
Despre viaţa intrauterină a fetuşilor s-au scris mii
de cărţi şi s-au făcut zeci şi sute de filme documentare.
Despre clipa concepţiei, despre momentul când copilul
capătă suflet, iarăşi s-a vorbit.
Ca şi despre milioanele de femei care şi-au pierdut
viaţa în urma unui avort spontan. Nu mai e nevoie de adăugiri.
De ce a ales scriitoarea Aurora Cristea să scrie
despre un astfel de caz în zilele noastre, când, planning-ul familial este în
vogă şi totul e astfel planificat încât nu mai rămâne nici un pic de loc
libertăţii umane ori moralei creştine, este un adevărat act de curaj. Foarte multe
femei ar zâmbi maliţios sau ar râde de-a binelea, la auzul unui astfel de
subiect bătătorit în toate filmele, piesele de teatru, prozele lungi şi scurte,
poeziile şi întreaga artă.
Cu toate acestea, subiectul nu este epuizat. Dacă ne
mai mişcă acest gen de literatură, înseamnă că nu suntem cu totul abrutizaţi,
pervertiţi, pierduţi sufleteşte. Mai există o mică speranţă pentru om, un fel
de luminiţă care pâlpâie firav, ca să ne facă să înţelegem că viaţa nu ne
aparţine, ea ne-a fost dăruită şi nu avem dreptul să abuzăm de ea, să ne batem
joc, să o socotim la cheremul şi cheful nostru.
Evenimente neaşteptate îl pot pune la un moment dat
pe om în situaţii aproape fără ieşire. La cumpăna dintre viaţă şi moarte -
reflecţia asupra propriei existenţe se profilează ca pe un ecran, obligându-l
să-şi regândească şi să-şi reconsidere propriile atitudini de până atunci. Dacă
balanţa înclină spre viaţă, aceasta va fi o învăţătură straşnică asupra
viitorului. Dacă nu s-a reţinut nici o pildă, nici o învăţătură, înseamnă că
experienţa nu a avut efectul scontat. Din toate poate omul să înveţe. Dar mai
mult învaţă din propriile încercări.
Autoarea începe în chip neaşteptat cu sfârşitul,
relatând scena în care, prietena ei Dana este dusă de urgenţă la spital în
stare cât se poate de gravă. Avea să moară peste puţin timp în urma unei
complicaţii legate de avortul pe care-l făcuse.
Povestea Danei reprezintă unul din acele mii de
cazuri din care, fiecare poate trage învăţăminte.
Şi totuşi, asemenea „poveşti” sunt în ziua de azi,
atât de frecvente încât au devenit mai mult decât un mod de viaţă şi nimeni nu
se mai miră. Întâmplări care au căzut în banalitate.
În faţa scenariului, susţinut alert, cu un dramatism
aproape insuportabil, cititorul nu poate avea decât o singură atitudine: de a
citi mai departe, deşi autoarea anticipează finalul. Asemenea subiecte nu plac
nimănui. Ele-ţi amintesc de nenumăratele erori ale vieţii, cărora nu le-ai dat
prea mare atenţie, până la ziua scandenţei. Doar în momentele de răscruce,
lucrurile ies în evidenţă. De cele mai multe ori, tributul e prea mare, de
nesuportat, cu atât mai mult cu cât, nu se mai poate îndrepta nimic.
Pornind de la acest moment dramatic, autoarea începe
derularea poveştii Danei, încă din primii ani ai vieţii, într-un fel, ca o
justificare a greşelilor ei.
Suntem martorii copilăriei acestei femei dar şi,
implicit, a eroinei, Carla, cea care povesteşte întâmplările. Vocea auctorială
se face auzită la fiecare scenă saufrază, comentând evenimentele.
Autoarea are un dar deosebit de a creiona caractere.
Părinţii Danei sunt evocaţi cu lux de amănunte. Un oarecare fior nostalgic este
prezent permanent şi aceasta şi pentru că, anii trecând, autoarea se vede în
oglinda copilăriei şi a adolescenţei, care nu diferă cu mult de cea a tuturor
copiilor acelui timp. Atmosfera tulbure, apăsătoare din casa Danei, faptul că a
avut o mamă mai rigidă, predispusă bârfei cu vecinele de bloc şi un tată căruia
îi plăcea mult păhărelul şi scandalurile se ţineau lanţ, au făcut-o să se simtă
oarecum stingheră în propria familie.
Curând a venit timpul despărţirii de familie şi
traiului pe cont propriu. Conflictul între generaţii nu a întârziat să apară şi
să-i îndepărteze şi mai mult pe copii de părinţi.
Desprinderea de familie nu a fost, însă, cel mai
fericit eveniment din viaţa Danei. În noua ei adresă, la prietena sa Cristina,
a văzut şi trăit aceleaşi momente de scandal, violenţă domestică, verbală şi
comportamentală pe care credea că le lăsase definitiv în urmă. În această
ipostază, de martoră a nefericirii prietenei, n-a fost deloc nefiresc să-şi
caute iubirea, sperând că în braţele iubirii va avea şansa să uite de copilăria
nefericită şi de familia ei cu probleme.
De la stânga la dreapta scriitoarele:
Aurora Cristea, Angela Baciu, Cezarina Adamescu,
Daniela Lăcrămioara Capotă
Capitolul al treilea se referă chiar la acest nou
eveniment din viaţa Danei.
Aurora Cristea este o prozatoare care-şi caută încă
mijloacele de expresie. Naraţiunile ca şi dialogurile ei sunt simple, cu
economie de figuri de stil, sunt realizate pe principiul autenticităţii
evenimentelor. Închipuirea joacă un rol aproape inexistent. Cu toate acestea,
povestea curge lin, precum o apă spre revărsare.
Viaţa studenţească a Danei aduce noi cunoştinţe şi
prieteni. Întâlnirea intempestivă cu un bărbat enigmatic avea să-i schimbe
cursul vieţii. Jocul seducţiei începuse, iar adolescenta intră în el inocentă,
dar curioasă de ce avea să urmeze.
Relatarea primei întâlniri cu bărbatul misterios ar
putea servi drept exemplu în ceea ce priveşte pericolele care s-ar putea ivi,
pentru fetele care se avântă în relaţii cu bărbaţi nepotriviţi, încă de la
prima întrevedere. Şi aici, povestirea capătă un oarecare ton didactic şi chiar
moralizator. Mesaje subliminale, mesaje SOS, răzbat din toate frazele, aproape
că simţi palpabil primejdia pentru ca mai apoi, să-i poţi replica unui
interlocutor invizibil: Ha, ţi-am spus eu că e periculos?
Chiar şi eroina poveştii intuieşte primejdia şi are
tendinţa să fugă: „Neîncrezătoare, ridică
privirea către ochii lui negri, pătrunzători, căutând siguranţa de care avea
atâta nevoie. Nu o găsi. Ba mai mult, prezenţa lui îi crea o stare de
nelinişte, ca un fel de autoapărare menită să-i pună în alertă toate simţurile
ce părea că o copleşesc”. (...) Familiaritatea lui îndrăzneaţă îi crea un
disconfort vizibil Danei şi, în clipa aceea, ar fi vrut să o ia la sănătoasa, să-l
lase singur bâiguind planuri ştiute doar de el. Atracţia însă, vizavi de acest
bărbat fatal, era prea mare ca să poată da curs raţiunii. Inima ei îi poruncea
altceva decât mintea”.
Sala "Ateneu" a CCS din Galaţi
Interesante sunt şi stările sufleteşti prin care
trece Dana, imediat după ce bărbatul plecase din cafenea.
„Simţea o
sfârşeală în proprii muşchi ai mâinii şi şi-ar fi dorit ca în acel moment să
fie undeva departe, să arunce cartea aceea de vizită şi să-şi continue viaţa
searbădă şi banală de până atunci. Intuia, ştia, ghicea că acesta este doar
începutul, că ceva în viaţa ei se va schimba şi că avea să-şi continue drumul
pe o altă cărare decât cea la care se gândise până atunci, dar nu avea puterea
de a se opune, nu dispunea de forţa de a curma din rădăcină mica tulpină a necunoscutului
ce se prefigura în buchetul vieţii sale.
Gândurile
nu-i dădeau pace şi fără să vrea, se simţea atrasă de acest bărbat necunoscut
ce intrase samavolnic în viaţa ei, fără să ceară voie, fără ca ea să
consimţească, fără să-şi propună şi fără să-şi dorească. Dar privirea aceea
pătrunzătoare, ochii lui negri ca două mărgele şi masculinitatea transmisă prin
toţi porii o atrăgeau mai mult decât ar fi trebuit. Constituţia lui fizică,
aerul de bărbat cu experienţă care le ştie pe toate şi stilul său de abordare o
ameţeau de plăcere, o făceau să se înfioare şi să transpire abundent în
prezenţa sa”.
Şi în sfârşit, autoarea vine cu cheia acestei
întâmplări care s-a sfârşit cu decesul Danei, anticipând într-o mare măsură
deznodământul:tânăra era „atrasă de magia hazardului”.
Prinsă în această magie seducătoare, fata este
cucerită de bărbatul cu experienţă, fermecător şi versat, dar care ascundea o
taină: era căsătorit şi tatăl unui copil.
Ca orice poveste de iubire, şi aceasta a avut un
început, un moment de maximă împlinire, urmând, inevitabil, deziluzia,
sfârşitul. Nimic nou. Toate poveştile de iubire sfârşesc la fel. Capitolul IV
al cărţii, tocmai despre această deziluzie relatează.
Aflarea adevărului despre bărbatul vieţii ei are
efectul unui duş cu electricitate.
Cuvintele despre dragoste sunt aproape truisme.
Dragostea provoacă suferinţă - e un adevăr care nici nu mai trebuie demonstrat.
E ca o Lege a lui Murphy, unul din paradoxurile sale: cu cât dragostea e mai
puternică pentru unul, cu atât va provoca mai multă durere. Capitolul V,
intitulat „Revolta” demonstrează acest adevăr.
Cartea mai conţine câteva adevăruri care ar trebui să
dea de gândit. În primul rând, prăpastia dintre părinţi şi copii, în chip
deosebit, dintre mame şi fiice. Dar şi neputinţa copiilor de a-şi putea
descărca sufletul în faţa cuiva, de a se destăinui, de a cere sfatul, fapt ce
poate conduce la disperare şi la depresie, dacă nu cumva, la ceva cu mult mai
grav. Faptul că mama Danei nu a înţeles-o niciodată, a creat o falie în relaţia
lor, în comuniunea aproape simbiotică, pe care ar fi trebuit s-o trăiască mamă
şi fiică.
Admiratorii mari şi ... mici !
Paradoxul în această carte este că, din sutele de mii
de cazuri de acest fel, cel al Danei este unic. Acesta este şi paradoxul
vieţii. Suntem unici în destin, în manifestări, în trăiri emoţionale. Suntem
unici în virtuţi şi credinţă. Chiar şi în greşeli suntem unici, deşi greşelile
par a fi la fel. De aici, noutatea, unicitatea cărţii de faţă care, altfel, ar
avea un subiect cât se poate de comun. Adevărate lecţii despre relaţiile
interumane, în special, despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei, cu alte
cuvinte, aşa cum subliniază autoarea, „controlul
subtil al unei relaţii”.
Adevărul e că fiecare om îşi urmează propriul traseu
şi, chiar dacă uneori se abate de la el, îşi reia mai târziu drumul pentru a
ajunge la propria destinaţie.
Neputinţa de a se distrage, de a pune capăt relaţiei,
aduce după sine noi greşeli.
Autoareaţine
strâns frâiele naraţiunii, trecând prin ani, fără nimic spectaculos, până în
ajunul tragediei şi chiar în următoarele zile după dispariţia Danei. Ultimul
capitol, intitulat „Înmormântarea” – este cel în care se adună concluziile şi
pildele cele mai relevante pentru cititor.
În
acest capitol revenim în actualitate, adică la şapte ani de la dispariţia
Danei, în momentul când autoarea îşi scrie cartea. Ea trece în revistă întreaga
gamă de simţăminte ce au animat-o la înmormântarea prietenei, care a lăsat un
gol de neumplut cu nimic în sufletul autoarei, ca şi multe întrebări care nu şi-au
găsit răspuns. E enigmă neagră, lucruri de neînţeles, taine care nu se vor
descifra niciodată. E firesc ca în momentul când relatează în scris momentele
acele, autoarea să le retrăiască.
Un act de asemenea violenţă cum e acela al
pruncuciderii în ultima lună de sarcină, necesită mult curaj sau disperare.
Disperarea Danei care nu a fost înţeleasă de ai săi, care a fost victima unui
bărbat căsătorit şi nu a mai găsit altă cale de ieşire din impasul în care a
intrat, este o lecţie amară de viaţă, care pe tinerele care iau totul în
derâdere, s-ar putea să le coste. Astfel de incidente însă, în zilele noastre
nici nu mai sunt luate în seamă, ci considerate mici ghinioane, aproape
amuzante. Doar atunci când se ajunge la un deznodământ fatal, se face oarecare
vâlvă şi apoi totul reintră în normal ca şi când nimic nu s-a întâmplat. Două
vieţi au fost frânte lăsând în urmă regrete şi nefericire. În plus, complexul
de vinovăţie că nu s-a făcut totul ca să nu se ajungă la asemenea situaţie.
E uşor să fii moralizator, e lesne să dai sfaturi,
dar să fii nevoit să previi asemenea tragedii este foarte greu. Poate o probă
de umanitate. Ceea ce, la drept vorbind, este cât se poate de dificil de
trecut.
Aurora Cristea vrea să ne facă să înţelegem lucruri
pe care le ştim foarte bine, dar niciodată nu le luăm suficient în serios. Ea
este clopoţelul, semnalul de alarmă care ne atenţionează. În felul său. Şi o
face destul de bine, cu mijloacele sale.
Dacă fie şi unei singure persoane îi va fi de folos
acest demers epic, înseamnă că scrierea ei patetică, dureroasă, frustă, şi-a
atins scopul.
CEZARINA
ADAMESCU
Poet,
prozator, eseist, dramaturg
şi
crtitic literar,
redactor
Agero Stuttgart,
membru
Uniunea Scriitorilor din România
Secvenţe video din timpul lansării de carte de la Galaţi.
Aurora Cristea - Povestea Danei (partea I-a)
Lansarea cărţii "Aurora Cristea - Povestea Danei" tipărită la Editura "SEMĂNĂTORUL" Tismana.
Prezidarea lansării de către moderatorul Angela Baciu - scriitor, prezintă cartea criticul literar Cezarina Adamescu - scriitor, lectură din creaţia autoarei: Daniela Lăcrămioara Capotă - scriitor.
Aurora Cristea - Povestea Danei (partea a II-a)
Lansarea cărţii "Aurora Cristea - Povestea Danei" tipărită editura "SEMĂNĂTORUL" Tismana.
Prezidarea lansării de către moderatorul Angela Baciu - scriitor, prezintă cartea criticul literar Cezarina Adamescu - scriitor, lectură din creaţia autoarei: Daniela Lăcrămioara Capotă - scriitor.
GEORGE COSBUC: Nascut in 20 septembrie 1866, la Hordou, azi Cosbuc,
jud. Bistrita-Nasaud - mort in 9 mai 1918, Bucuresti.
A urmat cursurile primare la patru scoli, Hordou, Salva, Telciu si
inclusiv norma din Nasaud de unde trece in bancile Gimnaziului superior
graniceresc (1876-1884), dupa care se inscrise la Universitatea din Cluj, fiind
student la litere si filosofie intre 1884 si 1887. Fara sa termine studiile,
pleaca la Sibiu in calitate de redactor la "Tribuna", desfasurand
ampla si rodnica activitate de creatie din care o buna parte va publica in
ziarul la care lucra, in 1889 s-a refugiat in Romania, stabilindu-se la Bucuresti
pentru toata viata, in timpul cat scria, a incercat tot felul de slujbe pentru
a-si asigura existenta lui si apoi a familiei, lucrand ca functionar la
Ministerul Cultelor, desenator-ajutor la Serviciul arhitecturii urbane,
profesor suplinitor, sef de birou la Casa scoalelor etc.
Paralel a lucrat si in diverse redactii, la "Albina",
"Foaia interesanta", "Lumea ilustrata" si a condus in
colaborare "Samanatorul", "Vatra" si "Viata
literara". A colaborat la foarte multe publicatii, intre care "Amicul
familiei", "Amicul tinerimii", "Familia",
"Flacara", "Convorbiri literare", "Viata
Romaneasca" etc.
Cunoscator al limbilor clasice latina si greaca, realizeaza traduceri
valoroase si prin studii ajunge la vechea
cultura indiana alcatuind o Antologie
sanscrita cu traduceri din alte limbi ale capodoperelor literare, in 1897
Academia Romana i-a acordat marele premiu "Nasturel-Herescu" pentru
intreaga activitate a poetului. Pana atunci avea publicate volumele Balade si
Idile (1893), Fire de tort (1896). si numeroase traduceri.
Au urmat volumele Versuri si proza (1897), Povestea unei coroane de
otel (1899), Razboiul nostru pentru neatarnare (1899), Ziarul unui Pierde-vara
(1902), Dintr-ale neamului nostru (1903), Crestomatie pentru toti romanii
(1904), Cantece de vitejie (1904), mai tradusese Divina Comedie de Dante
Alighieri care a aparut postum.
Nota redacţiei(prin preşedintele Asociaţiei "Semănătorul" Tismana, dl Nicolae N. Tomoniu, directorul noii reviste "Sămănătorul").
Adăugăm pe blogul nostru această biografie a scriitorului George Coşbuc - aşa cum se află ea pe
site-ul Colegiului Naţional din Năsăud - în speranţa că ea va fi completată şi cu
activitatea lui George Coşbuc, în ultima parte a vieţii acestuia când, petrecându-şi vacanţele la Tismana, a tradus "Divina Comedie" şi a reunit la Vila Sfetea multe personalităţi ale vieţii literare sau din alte domenii culturale importante. Aici a pus bazele revistei "Sămănătorul" împreună cu Alexandru Vlahuţă şi cumnatul său George Sfetea, vestit librar din Bucureşti. A fost animatorul vieţii culturale a satului Tismana, ţinea cercurile de citit în vechiul local de şcoală aflat în faţa Mânăstirii Tismana, şcoală particulară finanţată de egumenii mânăstirii. Şcoala fusese înfiinţată cu mult înainte de 7 sept. 1831, când la Bucureşti s-a dat Ordinul Marii Dvornicii a Treburilor din Lăuntru trimis ocârmuirii judeţului Gorj, prin care se comunica hotărârea de a se înfiinţa şcolile publice. A sprijinit personal, împreună cu soţia sa Elena Coşbuc - sora mai mică a librarului Sfetea - construcţia unui nou local de şcoală în centrul satului şi a înzestrat biblioteca cu cărţi valoroase. Au donat şcolii un frumos dulap ornat, din lemn de castan şi bustul în bronz al poetului, care a fost luat de la Tismana şi dus la Turnu Severin, pe timpul când Tismana era în circumscripţia inspectoratului şcolar al raionului Baia de Aramă. George Coşbuc şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la Tismana şi – din nefericire
– şi-a pierdut fiul (recitiţi "Moartea lui Fulger") într-un tragic accident de automobil în apropiere de
Târgu-Jiu. Vedeti pe acest blog articolul "FÂNTÂNA LUI COŞBUC" şi Revista "Sămănătorul" - numărul special cu documentele programatice ale vechii reviste Sămănătorul, întocmită de George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă şi copertată cu una din picturile lui Nicolae Grigorescu, create special pentru acest eveniment.
Adăugăm că ar trebui făcute toate demersurile pentru ca liceul din Tismana să poarte
numele acestui mare scriitor al neamului românesc: George Coşbuc.
La aniversarea de la Năsăud ori s-a făcut uitată ori nu se ştia prea multe despre activitatea lui Coşbuc de la Tismana!
Invităm cadrele didactice de la Colegiul Naţional din Năsăud să citească articolele revistei "Sămănătorul" privitoare la activitatea sa de la Tismana şi să facă o vizită de documentare în oraşul nostru pentru că merită!
Noi ne facem datoria să informăm cititorii noştri şi autorităţile locale de la Tismana ce s-a întâmplat în Năsăud la începutul lunii octombrie 2013.
"Instituţia a luat fiinţă în 4 octombrie 1863, cu o
singură clasă de 40 de şcolari. Gimnaziul Grăniceresc Năsăudean se deschidea
oficial la 4 octombrie 1863 – ca rezultat al Învoirii celor 44 foste comune
grănicereşti. De-a lungul timpului, a purtat mai multe nume, dintre care cea
mai frecventă a fost Gimnaziul superior greco-catolic românesc din Năsăud (până
în anul 1891); Liceul român grăniceresc din Năsăud (până în 1919); Liceul
grăniceresc “George Coşbuc” (până în 1948); Şcoala medie nr. 1 “George Coşbuc”
(până în 1956); Liceul “George Coşbuc” (până în 1974); Liceul de
Matematică-Fizică (până în 1990); Colegiul “George Coşbuc” (până în anul 2000);
Colegiul Naţional “George Coşbuc” (din anul 2000). Printre absolvenţii
instituţiei de învăţământ din Năsăud se numără George Coşbuc, Liviu Rebreanu,
Ion Pop Reteganul."
AniversareaColegiului Național ,,George Coșbuc” din Năsăud la un veac și jumătate
de existență
Iuliu-Marius Morariu
În perioada 3-5 octombrie, Năsăudul
întreg s-a înveșmântat în haină de sărbătoare. Manifestările culturale ce au
marcat peisajul citadin de aici în aceste zile au fost prilejuite de împlinirea
a o sută cinzeci de ani de existență ai Colegiului Național ,,George Coșbuc”
din localitate.
Înființat
în anul 1863, și deschis la 4 octombrie, cu prima promoție formată din 39 de
fii ai satelor ce au compus fostul regiment de graniță de aici, acesta a avut
de-a lungul timpului între elevii săi 17 academicieni, între care se numără
poetul George Coșbuc (întemeietorul revistei ,,Sămănătorul”, personaj cultural
de mare valoare), prozatorul Liviu Rebreanu, cel dintâi patriarh, istoricul
Virgil Șotropa, căpitanul Iulian Marțian, botanistul Florian Porcius, etc., 3
ierarhi (primul patriarh, Miron Cristea, mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan,
academicieni și ei și episcopul Nichita Duma al Argeșului), precum și o mulțime
de alte personalități culturale (primul doctor în matematici din România, Paul
Tanco, scriitorul Teodor Tanco, prof. univ. dr. Dumitru Acu, președintele
,,Astrei”, prof. univ. dr. Ironim Marțian etc).
La ceas
aniversar, absolvenți mai tineri sau mai vârstnici, s-au adunat aici să
cinstească memoria înaintașilor și să depene amintiri cu privire la zilele cele
mai frumoase din viața lor, cele ale liceului. Alături de ei au fost oaspeți de
pe întreg cuprinsul țării, care au luat parte la bucuria lor.
În mijloc, redactorul revistei "Sămănătorul"
Iuliu Marius Morariu student la
Fac. de Teologie Ortodoxă din Cluj- Napoca
Manifestările
au debutat cu lucrările simpozionului ,,Colegiul Național ,,George Coșbuc” la
150 de ani (1863-2013)”, desfășurate pe patru secțiuni. Nume mari ale zonei,
dar și ale culturii naționale, precum scriitorul dr. Teodor Tanco, prof. univ.
dr. Dumitru Acu, prof. univ. dr. Ironim Marțian, prof. Ioan Seni, prof. dr.
Gheorghe Pleș, prof. Dorel Coc (actualul director al școlii), dr. Teodor
Ardelean (directorul Bibliotecii Județene ,,Petre Dulfu” din Baia Mare), prof.
Sillvia Pop (Blaj), dr. Aurelia Dan (Bistrița), dr. Mariana Istrate
(Cluj-Napoca), dr. Cristian Găzdac (Cluj-Napoca), prof. univ.dr. Mircea Popa
(Cluj-Napoca), dr. Lucian Vaida (Năsăud), conf. univ. dr. Viorel Jodiș
(Cluj-Napoca), prof. univ. dr Teodor Bohățel (Cluj-Napoca), prod. Ana Hinescu
(Blaj), prof. Mircea Daroși (Năsăud), cercet. șt. Mircea Prahase (Bistrița),
jr. Pompei Raus (Năsăud) și mulți alții au susținut comunicări interesante,
analizând diferite aspecte ale din viața și activitatea școlii și a membrilor
săi. Lor li s-au alăturat, cu sufletul, dar și prin mesajele transmise,
academicienii Dumitru Protase și Valentin Vlad.
A urmat
apoi, în cea de-a doua zi a manifestărilor, ora de dirigenție, la care au
participat reprezentanți ai fiecărei promoții, apoi o festivitate dedicată
momentului aniversar. Aceasta a debutat cu salutul oficialităților locale,
între care s-au aflat, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,
domnul Emil Radu Moldovan, vicepreședintele acestuia, interpretul de muzică
populară Alexandru Pugna, primarul urbei, Mircea Romocea, și alți reprezentanți
ai clasei politice, după care, a fost prezentată importanța colegiului George
Coșbuc în viziunea universitarilor mai-sus pomeniți Dumitru Acu și Teodor
Tanco.
Acestor
conferințe le-a urmat prezentarea monografiei Liceului, apărută la editura
Napoca Star, și întocmită sub coordonarea prof. Dorel Coc, de către un comitet
de specialiști din care au făcut parte: prof. Ioan Seni, prof. dr. Gheorghe Pleș,
dr. Aurelia Dan, dr. Adrian Onofreiu, Pompei Raus, col. (r). dr. Vasile Tutula.
Lucrarea cuprinde atât o prezentare a istoriei liceului, cât și o prezentare a
relațiilor lui cu instituțiile culturale ale vremii, prezentarea performanțelor
lui de-a lungul vremii, a biografiilor celor mai importanți absolvenți ai săi,
dar și chestiuni legate de actualitate și de perspectivele de viitor ale
instituției. Limajul îngrijit și academic, plăcut însă lecturii, alături de aparatul
critic meticulos întocmit de documentarea bogată, constituie doar unele dintre
marile atuuri ale lucrării.
În
după-masa zilei, atât invitații, cât și participanții, s-au reunit la Muzeul
Grăniceresc Năsăudean, unde au participat la vernisarea unei expoziții de
pictură și fotografie. Acesteia, i-a urmat o altă expoziție, realizată de
această dată de elevii școlii, constând din picturi ale acestora, și apoi
dezvelirea plăcii de marmură care marca momentul și vizitarea muzeului școlii.
Ce-a de-a
doua zi a manifestărilor, atât de bogată în evenimente culturale s-a încheiat apoi
cu un spectacol susținut de formațiile liceului și cu o manifestare muzicală
organizată de municipalitate.
Ultima zi a manifestărilor a avut în
centru două vizite deosebit de importante, invitații plecând în pelerinaj la
casa memorială a romancierului Liviu Rebreanu, din localitatea cu același nume,
și în cea a lui George Coșbuc, din fostul sat Hordou. La finalul lor, oaspeții,
încărcați de amintiri frumoase și purtând în suflet bucuria de a se fi aflat
pentru o vreme pe pământul academicienilor, s-au îndreptat spre locurile lor
natale, ducând în suflet bucurie și gânduri bune.
Așa s-au
desfășurat cele 3 zile de manifestări culturale ocazionate de împlinirea a un
secol și jumătate de existență al liceului ,,George Coșbuc”, în cadrul cărora,
absolvenți de seamă ai școlii, precum cel al cărui nume îl poartă ea astăzi, au
fost omagiați de către invitații și participanții la prestigioasele
manifestări.
Adăugăm pe blog şi biografia scriitorului George Coşbuc aşa cum este pe
saitul liceului în speranţa că ea va fi completată până în luna septembrie anul viitor şi cu
activitatea de la Tismana. Aici şi-a petrecut ultimii ani din viaţă şi – din nefericire
– şi-a pierdut fiul într-un tragic accident de automobil în apropiere de
Târgu-Jiu. Vedeti articolul "FÂNTÂNA LUI COŞBUC".
Adăugăm că vor
trebui făcute toate demersurile pentru ca liceul din Tismana să poarte
numele acestui mare scriitor al neamului românesc: George Coşbuc.