Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 22 aprilie 2015

Florian Vădeianu - Destin



Destin

― Ştiam că este mâncare puţină şi preferam să las fraţii mai mici să-şi potolească foamea, să crească, eu mai puteam să rabd, eram mai mare. Aşa credeam atunci, acum la bătrâneţe îmi simt oasele braţelor cam subţiri, lipsite de calciul pe care-l purta laptele la care renunţam mereu  în favoarea mezinilor. „Dăruieşte şi vei avea” a fost crezul după care m-am orientat toată viaţa.
Omul din faţa mea, purtat de amintirile anilor trecuţi, privea cu nostalgie depărtările, spintecând ceaţa uitării. Bunătatea şi spiritul său pentru frumos veneau din copilărie, perioadă lipsită de răutăţi şi invidii.
Amintirea casei părinteşti, cu două „odăi” şi o prispă pe care erau aşezate în linie vase din lut, ce purtau muşcate albe şi roşii, îi era mereu adăpost în zilele de vară, când ploaia curgea şiroaie pe şindrila acoperişului casei, meşterit de nea Mitru, tatăl său.
― Nelule… ia vino colea, în camera de la drum, că am nevoie să te-ntreb ceva!
― Da mamă, ce-i?
Aşezaţi în picioare, mamă şi fiu, priveau prin mica fereastră grădinuţa cu flori din faţa casei.
― Ce zici tu, cum să plantăm florile, aşa ca să se vadă toate, tot anul, să se mire şi lumea care trece pe drum.
Ionel nu sta prea mult pe gânduri, avea simţul frumosului şi pe cel al proporţiilor încă de mic. Stabilea cu precizie locul fiecărei plante, asocia culorile, înălţimea şi perioada înfloritului cu o uşurinţă uimitoare, determinându-şi mama să îl asculte mereu. Niciodată nu şi-a închipuit că aceste calităţi îi vor stabili destinul în viaţă. Pentru el era ceva natural, ca un curs de apă care ocoleşte orice obstacol, fără efort.
Timpul trece repede, omul de lângă mine tace, îşi scoate ochelarii, îi şterge instinctiv, lăsându-şi amintirile doar în privire…
Cine ar fi bănuit că primul doctorat obţinut de profesorul Ion Mocioi a fost în estetică.

                                                             14.04.2015
                                                             Florian Văideianu 

miercuri, 15 aprilie 2015

Dumitru Vlăduţ - Nu trebuie subestimat destinul




NU TREBUIE SUBESTIMAT DESTINUL
 
Trecerea munţilor Retezat

Era în primăvara anului 1778 începuseră să  apară primii ghiocei când străbunicul meu împreună cu tatăl său Truşcă. Au plecat din Transilvania în ascuns de ocupaţia austro-ungară – cu 600 de oi, 7 perechi de cai, cu 4 măgari încărcaţi cu ce puteau să ia din gospodăria lor. Au suit dealurile Carpaţilor la miazăzi şi se îndreptau spre Ţara Românească.
Povestea străbunicul  că la mijlocul Carpaţilor a început o vreme rea, au păţit ca Baba Dochia. În speranţa că timpul se va îmbunătăţi, au pătruns tot mai adânc în inima munţilor sperând că grănicerii austro-ungari nu-i vor descoperi.
Au scăpat cu bine. Au trecut graniţa dar au suferit frigul şi ploile. La mijlocul lunii mai 1778 au coborât cu oile cu cele 7 perechi de cai şi cu 4 măgari. Au trecut peste muntele Bou, au coborât prin Valea Şase, au poposit la marginea satului cu 12 case mici în Ungureni, au făcut un popas de 2 luni sub coastă, lângă pădure şi şi-au căutat un loc în satul apropiat Ungureni. S-au aşezat la răscrucea satului şi şi-au construit o casă din bârne de stejar. Casa avea două camere, tindă şi camera de dormit. Tatăl străbunicului meu era căsătorit, soţia o chema Eva şi a căsătorit fiul Simion cu o fată adusă tot de ei din Transilvania. Au convieţuit aici în linişte. Au avut două fete, le-au căsătorit  tinere cu oameni bogaţi.
Cioban la oi
Bunica mea a căsătorit-o tot după un cioban la oile străbunicului. Era cinstit, harnic. A măritat fata cea mică după acest cioban venit din Gârla Mare. Bunica a murit la 32 de ani lăsând în grija bunicului  3 copii, un băiat şi două fete. O fată a măritat-o după un om bogat. Băiatul a luat o fată din sat, era frumoasă dar nu era harnică – invidioasă şi rea.
Pe mama a măritat-o după un om sărac dar a fost în America  şi a venit în peţit cu o poală plină cu cocoşei de aur şi cu o salbă de 9 toarte din aur. Au avut doi copii. Soţul a murit tânăr, iar mama a rămas văduvă la 27 ani. Fata a luat-o o verişoară de gradul 1 şi a mai rămas cu un băiat. Bunicul era plecat tot timpul cu oile, iar mama mergea la verişoara ei după părinţi şi acolo a cunoscut un moşier. S-au plăcut, au făcut dragoste şi a rămas însărcinată. Pe atunci era o mare ruşine pentru familie şi societate.
Ca să nu observe lumea şi bunicul că e însărcinată se strângea cu brăcirile tare să nu se vadă burta, dar într-o seară, la sfârşitul lunii septembrie 1932 m-a născut  - asistată de o bună prietenă  a ei. Când am apărut pe această lume nu eram dorit. Eram ruşinea familiei. I-a zis prietenei ei, Anica, aşa o chema pe prietena ei; Anico strânge-l de gât şi omoară-l, îl îngropăm în grădină şi spăl ruşinea faţă de lumea din sat şi faţă de tata. Ba nu, Marie – e păcat să-l omorâm, e băiat. Vei trece prin ruşine şi poate tatăl tău te va înţelege şi poate la bătrâneţe îţi fa vi acest nedorit băiat de ajutor.
Aşa a fost, bunicul m-a acceptat, nu cu necaz ci cu bucurie, iar ruşinea s-a spălat cu timpul.
Dar pentru familie a început greul. Bunicul a murit, copilul ce-l avea din căsătorie a fost un risipitor, ducând familia la limita sărăciei.
Eu creşteam prin legea naturii. Am făcut şcoala primară în comuna natală, iar la 9 februarie 1947 sora mea vitregă s-a măritat în Craiova cu un meseriaş. M-a luat şi pe mine cu ea, am intrat ucenic la acest meseriaş. Dormeam în atelierul lui şi mă acopeream noaptea cu haine vechi. Mai târziu m-a dat la un cămin al săracilor unde era mare mizerie. Dezamăgit de soartă regretam povestea auzită că au vrut la naştere să mă omoare, poate era mai bine! Gândeam eu atunci – poate scăpam de atâta mizerie ce mă însoţea în fiecare zi. Dar într-o zi am văzut un afiş – primim înscrieri la şcoala tehnică  profesională. Asigurăm masă şi dormit gratuit. Părea un început de vremuri bune şi pentru mine. Am mers la secretariatul şcolii să mă înscriu, dar   mi-au cerut 10 lei. Am rămas doar cu speranţa, nu aveam de unde să fac rost de 10 lei. Pentru că destinul te poartă unde nu gândeşti, m-am întâlnit pe stradă cu o rudă mai îndepărtată. Eram îmbrăcat urât şi m-a întrebat: Ce mai faci măi copile? Tanti, sunt un fulg rătăcit printre vremuri. Nu ştiu ce se va alege de viaţa mea? Aceasta mă întreabă de ce gândesc aşa. Eşti tânăr. Da, sunt tânăr şi al nimănui. Cum? M-a întrebat ruda? Am fost să mă înscriu la o şcoală unde ne dau mâncare şi cazare gratuit, dar îmi trebuiau 10 lei. E şi, îi zice ea? Păi cine îmi dă 10 lei, mie un copil ne dorit pe lumea aceasta? Eu îţi dau 10 lei, mergi şi te înscrie la şcoală. A fost steaua ce-mi lumina viaţa pentru totdeauna. Am mers la secretariat, am plătit 10 lei şi   m-am încadrat în rândul oamenilor. Am învăţat bine în anul şcolar 1948/1949. S-au despărţit specialităţile, unele au rămas la Craiova şi altele au mers la Bucureşti. Am ales Bucureşti. Am scăpat de privirile celor ce mă dispreţuiau. La Bucureşti aveam cămin, mâncare gratuită, am învăţat bine şi am fost declarat la absolvire pe locul 1 din 37 de absolvenţi. Paralel am făcut şi liceul economic. Şi cum ursitoarele la naştere îmi programează viitorul, trebuia după şcoală să facem practică. Era la alegere, Bucureşti sau un alt oraş din ţară. Iar am greşit, am ales Braşovul în loc să rămân în Bucureşti unde eram cunoscut de specialiştii din fabrici unde făcusem practică. M-am aruncat în necunoscut. Cu toată strădania mea în Braşov nu am reuşit să mă fac cunoscut. Aici aveau alte metode şi alţi protejaţi. A venit timpul să merg în armată. Fiind socotit un băiat sărac am fost repartizat la un batalion de securitate. Cele 3 luni de instrucţie au fost un calvar. Dar şi aici mi-a surâs norocul. Pe atunci se făceau ofiţeri fără prea multă carte, iar locţiitorul politic abia ştia să citească.
Am fost selecţionat de comandantul de companie furier la cancelaria lui. Mi s-a uşurat chinul. În acest timp a sosit un ordin de la Bucureşti ca cei ce au carte pot urma şi cursurile unei facultăţi. M-am înscris dar am reuşit fără loc. După 3 săptămâni s-au suplimentat locurile de facultate. Am fost anunţat să depun cerere de înscriere în anul întâi.
Militarii la construcţia Transfăgărăşanului
Am început cursurile odată   cu stagiul militar. Norocul sau destinul m-a purtat spre mai bine. Am fost selectat ca furier la locţiitorul comandant – un colonel foarte bun şi corect. În cabinetul lui avea şi un pat de campanie. Mi-a zis într-o zi fruntaş. (Avansasem). Dacă vrei să înveţi până noaptea târziu – poţi să o faci în cabinetul meu şi poţi să te şi culci aici. Învăţam noaptea din cursurile procurate din biblioteca universitară şi ca să nu dorm beam câte o fiolă de cofeină. Chiar dacă era comuniştii la putere se făcea carte, nu se punea problema să iei un examen pe bani cum se practică astăzi după 25 de ani de la aşa-zisa democraţie. Mă prezentam la examene cu lucrările făcute în timpul liber şi profesorii la examen îmi verificau cunoştinţele după lucrările scrise să vadă dacă am rămas cu ceva din lucrările scrise – şi în urma verificărilor obţineai un bine sau suficient şi treceai examenul. Am uitat să precizez că în timpul examenelor aveam voie să port haine civile, dar eu profitam de uniforma militară când susţineam un examen la limba rusă sau socialism, că nu prea pricepeam bine. Profesorii văzându-mă militar îmi dădeau un suficient şi treceam examenul. Eu eram extrem de mulţumit cu suficient.
Plaiuri gorjeneşti la poalele munţilor Vâlcani: Cetăţui-Topeşti
A trecut timpul, m-am eliberat din armată, dar când aveam un examen greu mergeam la comandantul locţiitor, mă îmbrăcam militar şi mă prezentam la examen tot militar. Nimeni nu sesiza că armata mea depăşea cu mult 3 ani. Am plecat din Cluj la Sibiu. Aveam acolo o prietenă. Era asistentă medicală, pe atunci îi spunea felceră. Am locuit cu ea câteva zile, dar dormeam separat. Spunea că era fată virgină. Mi-a dat sugestia să rămân în învăţământ în Raionul Sibiu. Am analizat propunerea ei, era bună. M-am prezentat la secţia de învăţământ, am fost binevenit. Mi-a făcut numirea într-un sat din judeţul Sibiu. Era un sat bogat, cu oameni harnici şi gospodari cu tradiţii nealterate de comunism. Când se făceau nunţi - zestrea miresei o duceau cu un car tras de două perechi de boi, cei mai frumoşi, împodobiţi şi împodobiţi cu tot felul de pamblici.
Am vrut să cunosc fostul primar din acest sat. Am mers la el acasă. Era un om înalt, roşu în obraji. I-am dat bună ziua, iar el mi-a răspuns bine aţi venit în curtea mea dle învăţător. Am stat la masă cu acest gospodar. Mi-a prezentat pe fiul său care avea două fetiţe, una în clasa a VI-a şi una în clasa a IV-a. Cea din clasa a VI-a îi eram dascăl. La ştiinţele naturii şi geografie era o elevă bună, cuminte şi şefă de clasă. Îi eram şi diriginte.
Pionierii de ieri, politicienii de azi...
Mai vreau să spun că după prezentarea mea la directorul şcolii, Ungureanu Vasile, acesta a suferit mult din cauza unui turnător, care era secretar de partid. A fost scos din învăţământ, avea 5 copii şi soţia nu avea serviciu. După doi ani s-a constatat că a fost turnătorie falsă şi a fost reprimit în învăţământ. Şcoala unde funcţionam era o şcoală de centru cu 17 profesori şi învăţători - cu 3 familii de dascăli şi 7 profesoare tinere necăsătorite şi 4 băieţi printre care mă număram şi eu, o instructoare de pionieri şi directorul şcolii. Eram în comunism dar se făcea carte. Nu intrai la clasă fără planul de lecţii. Se făceau ore deschise cu asistenţă de 4 – 5 învăţători şi profesori. Se făceau inspecţii şcolare, se întocmea - după inspecţii şi asistenţă la clasă - proces verbal de asistenţă cu calificativ pentru învăţători şi profesori. Se făceau cercuri pedagogice cu schimburi de asistenţă cu alte şcoli din raionul respectiv. Se dădeau la clase extemporale şi teze. Nu se dădeau note pe bază  de cunoştinţele tale cu cadrele didactice, cât despre bani nici nu se vorbea prin şcoli. 
Revista pionierilor din România
Comparând timpul şi învăţătura din timpul comunismului, nu se compară cu învăţătura de azi din şcoli care a fost mereu dată înapoi în cei 25 de ani de aşa-zisă democraţie. Nu se băteau elevi, nu se luau de urechi, dar nici nu erau elevi obraznici să răspundă urât învăţătorului. La şedinţele cu părinţii, li se comunicau părinţilor de către dirigintele clasei notele elevului şi îndemnau pe părinţi să ţină copiii aproape de ei să-i ferească de vicii urâte. Elevul din timpul dăscălimii mele era respectuos, chiar dacă era mai slăbuţ la carte, învăţătorul se străduia să-l apropie de elevul mediu al clasei. În satul unde îmi desfăşuram activitatea  didactică a început colectivizarea satelor, dascălii erau primii care erau obligaţi să lămurească părinţii să se înscrie în colectiv. Îmi aduc aminte că întruna din zile am avut o vizită a unui ţăran înstărit. M-a întrebat: dle învăţător, vă întreb ce să fac, să mă înscriu în colectiv? M-am uitat lung la Valerie, aşa îl chema pe ţăranul înstărit, i-am răspuns: Valerie – nu ai altă soluţie. Decât să te ia comuniştii cu duba să te mai şi bată, mai bine înscrie-te în colectiv. Aşa a făcut, mi-a urmat sfatul şi s-a înscris în colectiv cu tot pământul lui – şi comuniştii de la Raion i-au deschis un centru de colectarea laptelui. Pe atunci nu se dădeau subvenţii pentru animale, dar îi obligau pe ţărani să-şi predea surplusul de lapte, dându-le în schimb tărâţe de grâu la un preţ mai mic.
Aşa au luat fiinţă fabricile de lapte, fabricau iaurt, unt şi smântână, brânză de vaci şi lapte îmbuteliat. Astăzi fabricile de lapte s-au transformat în fiare vechi. Astăzi la ţăranii care cresc vite se dau subvenţii de către stat, dar nu-i obligă să dea la stat lapte, viţei de la vaci sau purcei la contractul contra subvenţiilor primite.
Ar fi o soluţie pentru industria laptelui prin reînfiinţarea fabricilor de lapte, ar merge tinerii la muncă în loc să bată cârciumile, cafenelele şi să devină pentru societate o povară.
Astăzi sunt tineri ce aleargă după un loc de muncă şi nu-l găsesc acasă, în ţara lor. Se dezmembrează familii în nevoia existenţei, pleacă în străinătate să câştige pâinea pentru ei şi pentru familiile lor. Dar plecaţi peste toate hotarele – lasă copiii pe drumuri singuri, avântându-se în necunoscutul timp al răului, al lipsei de educaţie, al căldurii părinteşti, conducându-i spre un viitor trist ce le va afecta toată viaţa. Am văzut mulţi copii rătăciţi prin societatea noastră. Dacă modelarea lor nu se face până la 7 ani, cine va răspunde de cărările spinoase pe care vor merge?
Pentru însănătoşirea societăţii vor trebui investiţii. Uneori se fac, dar nu ajung unde trebuie. Au grijă profitorii să ajungă în buzunarele lor. Aceşti profitori nu trebuie băgaţi la închisoare, unde uneori datorită poziţiei lor de înavuţire se odihnesc. Trebuie să le ia avutul fraudulos, să-i lase săraci, să plece ei să muncească peste hotare ca să-şi întreţină familia. Asta ar fi pedeapsa cuvenită, nu odihna în închisori şi banii furaţi să-i aibă în visteria  altor state – folosindu-i după bunul lor plac când vor ieşi din închisoare. Se fura şi în comunism, dar nu ca hoţia din aşa-zisa democraţie construită pe ruinele economiei româneşti.
Oi pe pârâul Pârgavu, Topeşti-Tismana
Nu am fost membru de partid  pe timpul comuniştilor, nu pot să uit cum l-a dezrădăcinat pe ţăran, cum au terfelit tradiţiile poporului român, de torturile securităţii în timpul colectivizării, de triste răni făcute în sufletul cinstit şi curat al ţăranului român. Dar să fim cinstiţi, au făcut şi lucruri bune – industrializarea ţării, fiecare avea un loc de muncă, nu era nevoie de ajutoare sociale ca în zilele noastre, pentru că aşa-zisa democraţie  a transformat fabricile în fier vechi – o şansă de îmbogăţire a afaceriştilor. Dacă s-ar aduna cheltuiala făcută de statul democrat de astăzi pentru ajutoare sociale, câte fabrici ar fi reapărut pe teritoriul României?
Se alocă bani mulţi unor instituţii neproductive. Nu sunt împotriva credinţei, cred în Dumnezeu, dar nu cred în unii popi. Au transformat credinţa în afacere personală, în venituri necuvenite, popii sunt plătiţi şi de la stat şi din contribuţia enoriaşilor din parohie. Care parohie, are uneori 2 – 3 biserici, iar când e vorba ca parohii să facă o înmormântare cer mulţi bani, din  auzite 3 – 4 sute lei noi – plus bani din botezuri, cununii, parastase şi alte pomeniri. Dacă au salariu de la stat – jumătate din salariul unui profesor de gradul 1 şi completat cu contribuţia enoriaşilor cu 50 lei pe an, nu o fi destul de mult pentru 16 ore de muncă pe lună – când un salariat lucrează 208 de ore?.
În Ţara Românească sunt biserici multe – statul a alocat bani mulţi pentru Catedrala  Mântuirii Neamului Românesc, poate că e rău sau poate că e bine, dar mântuirea neamului românesc se face prin educaţie, prin şcoli şi universităţi, prin contribuţia părinţilor la educaţia copiilor în cei 7 ani.
Încă două  înălţimi puse virtual pe Muntele Parâng al lui Zalmoxe
Zalmoxe, parlamentul şi clerul, vor mântui neamul românesc !
Mântuirea neamului se face printr-o sănătate bine asigurată de instituţiile sanitare, cu spitale, clinici şi dispensare moderne, nu cu bani daţi – cred eu – pentru Catedrala Mântuirii Neamului! Cu banii aceia se putea construi un mare spital, o clinică modernă, cu aparatură de ultimă generaţie, cu 10 – 15 specialităţi pentru asigurarea sănătăţii oamenilor ! Atunci se va face mântuirea neamului românesc, când prin educaţie, sănătate şi prin crearea locurilor de muncă, românul nu va mai fi obligat să-şi lase copiii de izbelişte în ţară şi să-şi caute existenţa pentru familia lui peste hotarele României.
Ar fi multe de spus. Generaţia de astăzi este rău îndreptată, merge spre un drum întunecos, e lipsită de educaţie, e lipsită de respect, dezinteresată să se integreze în societate, să muncească cinstit. Ţăranul de azi este îmbătrânit. Cine mai ocupă locul ţăranului sănătos, roşu la faţă din timpul copilăriei mele? Tradiţiile ţăranului de ieri, nu mai există. Se prezintă la televiziune falşi ţărani, îmbrăcaţi în haine pretinse ţărăneşti, ale căror modele stilistice nu mai pot fi conservate la Muzeele Satului. Statul de azi, politicienii,  ar trebui să readucă dragostea faţă de muncă, ţăranii să muncească pământurile lăsate moştenire, nu să aştepte subvenţii de la stat. Când ţăranul care trăia ieri va reveni pe scena zilelor organizate cum era mai demult, când educaţia şi sănătatea vor fi în progres, atunci cu adevărat se va face mântuirea neamului. Prin promisiuni şi vorbe, cu minciuna ca o virtute – care se popularizează azi la 25 de ani de aşa-zisa democraţie - nu se va face mântuirea neamului. Daţi subvenţii, foarte bine, dar ce le cereţi în schimbul subvenţiilor? Daţi ajutoare sociale, dar ce cereţi în schimb? Dacă nu cereţi în schimb nimic şi de mântuirea neamului se va alege tot nimic. Căutaţi să aduceţi oameni potriviţi la locuri potrivite ca România să revină la cea ce a fost odată. Pentru generaţia de azi, acele vremuri sunt poveşti, ceva vechi, ceva perimat. Oare, tot ce se face azi în educaţie şi sănătate, nu este ceva şi mai perimat? Este trist, dar adevărat. Adevăratele vremuri frumoase cu munca cinstită şi cu respect faţă de părinţi, bunici şi de aproapele tău o simţim doar noi, generaţia din apropiata trecere spre poarta necunoscutului.
Sursa imaginii, http://www.opiniatimisoarei.ro
Generaţia tânără de azi nu se mai susţine prin muncă, prin respectul faţă de părinţi, faţă de dascăli şi faţă de aproapele său. Ce a făcut democraţia - despre care se face atâta gălăgie - pentru tânăra generaţie? A trimis tinerimea peste hotare să-şi caute pâinea pentru ea şi familia lăsată acasă. Asta înseamnă mântuirea neamului românesc? Credinţa în Dumnezeu au transformat-o aleşii noştri în religii. Câte biserici au construit religiile în folosul îmbogăţirii unor preoţi? Şi câte fabrici s-au transformat în fier vechi pentru îmbogăţirea unora care profită de slaba educaţie a societăţii româneşti de azi? Dacă aşa se înţelege mântuirea neamului românesc, e foarte trist. Mântuirea nu se face prin interese de grup – folosind credinţa în Dumnezeu -  spre îmbogăţirea lor şi sărăcirea celorlalţi, cei mulţi. Pe aceştia se bazează propaganda, fie ea de orice fel, pe sărăcime, pe slaba lor educaţie, îngrădită de lipsa de mijloace de existenţă, de sănătate, căutând binecuvântarea pe care o caută şi nu au unde o găsi. Fac cozi la procesiuni, fac cozi la o porţie de sarmale sau la un ajutor social. Numai slaba educaţie mai crede în pomeni, făcute de cei interesaţi în îmbogăţire. Scopul lor este să ţină societatea cât mai departe de modernizare şi civilizaţie. Să creadă în absolut, să creadă în minciuni, că binele va veni de undeva din necunoscut. Nu va veni binele decât atunci când cultura şi sănătatea îşi vor ocupa locul cuvenit în societate şi când cei ce conduc nu vor mai face promisiuni în scopul ocupării unui nou scaun şi când vor ajunge să-l ocupe uită de promisiuni.
Aşa cum e organizată societatea românească de azi, cum să se mai facă mântuirea neamului românesc? Cu ceremonii şi false manifestaţii religioase şi politice, mântuirea noastră nu se va realiza nici într-o sută  de ani.

marți, 14 aprilie 2015

Mircea Băduţ - DonQuijotisme AntropoLexice



"DonQuijotisme AntropoLexice"
[ fals tratat de antropologie ]
Mircea Băduţ
Editura Europress, Bucureşti, 2015


PSEUDOANTROPIKOS. PREFAŢĂ

Cartea vă propune spre lectură o sumă de eseuri inedite, inspirate de la chestiuni cvasi-cotidiene sau rezultate din căutări la care ne ducem mai rar cu gândul. În plus, atât pentru condimentarea experienţei de lectură, cât mai ales pentru democratizarea conceptului de antropologie (în jurul căruia gravitează prozele din cuprins), seria de eseuri – fuzionând idei de psihologie, sociologie ori de filosofie – este punctată (iniţial, median şi final) cu câte o proză ficţională din seria interpretărilor speculativ-antropologice de mituri şi legende populare (aici fiind vizate baladele "Monastirea Argeşului" şi "Mioriţa"), serie de autor începută odată cu cartea "Întoarcerea fratelui risipitor" (Editura Europress, Bucureşti, 2014).
Volumul de faţă aduce cititorului un amalgam de provocări pentru minte şi pentru inimă, într-un melanj pastelat, susţinut pe tot parcursul de împletitura a trei filoane esenţiale: auto-ironie, umilinţă şi duioşie. De altfel, ideea de smerenie – atât cea subiectivă cât şi cea extinsă la întreaga specie – constituie aici o reiterare definitorie.
Parcurgerea cărţii se poate dovedi o experienţă deosebită atât pentru cititorul pasionat de beletristică cât şi pentru cel atras de eseistica de idei. Profunzimile şi perspectivele vor surprinde adesea."

*

«La confluenţa dintre ştiinţă şi artă (...) cartea aduce cititorului o provocare dublă: pe de o parte provocarea de fond (oare vom înţelege ideile iterate aici? vom rezona la gândurile şi trăirile acestea? vom asimila ineditul prozelor?); iar de partea formei lucrurile sunt şi mai aventuroase - probabil că cititorul se va lăsa uşor petrecut de la ficţiunea speculativă la ideea cvasi-ştiinţifică şi înapoi la beletristica, pe axa voit simetrică a cuprinsului, însă experimentul va descumpăni criticul literar în reflexul firesc de catalogare a scriiturii. (...) Aşa cum, la cartea anterioară, un cronicar literar găsea inspirat sintagma 'vitalitate nostalgică', probabil că pentru volumul de faţă, datorită deselor perspective ingenue, eticheta va fi de 'inteligenţă naivă'.» (B. Lăzău)

MIRCEA BĂDUŢ (n. 15 noiembrie 1967, la Râmnicu-Vâlcea) a absolvit Facultatea de Electrotehnică în 1992, la Craiova. • A scris unsprezece cărţi de informatică (unele dintre acestea au fost şi reeditate): Calculatorul în trei timpi (2012/2007/2003/2001), AutoCAD-ul în trei timpi (2011/2006/2004), GIS - sisteme informatice geografice (2007/2004), Sisteme geoinformatice pentru electroenergetică (2008), Sisteme geo-informatice pentru administraţie şi interne (2006), Informatica în management (2003), Bazele proiectării cu MicroStation (2001), Bazele proiectării cu Solid Edge (2003/2002), Informatica pentru manageri (1999), Calculatorul personal (1995),         Bazele utilizării şi programării PC-urilor (1994). • A participat cu lucrări la câteva zeci de conferinţe/simpozioane tehnico-ştiinţifice din România şi din Europa. A scris peste trei sute de articole tehnico-ştiinţifice pentru reviste din România (şi câteva din Europa). • Traduce articole pentru revista Science in school, publicaţie EIROforum/EMBL (2011-2015).
Proze SF scurte în Almanahurile Anticipaţia (1997) şi Science-Fiction (2007, 2008), şi în revista Helion (Timişoara). • Două eseuri în publicaţia Dilema veche (2007, 2013). • Debut cu volum de proză (ficţiuni şi eseuri): Ficţiuni Primare (2006). Coautor – alături de fiica sa – al cărţii Ficţiuni Familiare (2011), cuprinzând ficţiuni, eseuri şi poezii. • Autor al cărţii Întoarcerea fratelui risipitor (Editura Europress, 2014): micro-romanul omonim este o reinterpretare speculativ-gnoseologică a mitului biblic. Autor al cărţii DonQuijotisme AntropoLexice (Editura Europress, 2015), cuprinzând eseuri cvasi-antropologice şi reinterpretări de legende româneşti.
 

Ierom. Maxim Morariu - O dispută dogmatică

Nota redacţiei.  Acest articol reprezintă o prezentare neconformă cu formatarea originală a cărţii care se poate descărca de la adresa: http://www.samanatorul.ro/editura-online/html/eseu.html sau direct:
Am ţinut totuşi să publicăm aici această prezentare a cărţii pentru a însera şi câteva imagini cu IPS IEROTEI VLAHOS când a participat în anul 2006, 24 sept., la Tismana, la marea manifestare Sf. Nicodim de la Tismana – Comemorare la 600 ani  pe care o puteţi urmări pe acest site arhivă creat gratuit de Fundaţia Tismana în vremea când fondatorul N.N. Tomoniu era consilier în Consiliul Local.
Înalt Prea Sfinţitul Părinte Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos, venit din Elada, leagănul monahismului, (Grecia) a lansat atunci o carte (vedeţi imaginea mai jos) pe care o recomandăm călduros tuturor.

Ierom. Maxim Morariu


Ierom. Maxim Morariu
O dispută dogmatică de actualitate
 între Mitropolitul Hierotheos Vlachos şi Mitropolitul Ioannis Zizioulas

Introducere

          Prezentarea de faţă are ca punct de pornire o polemică intens mediatizată în spaţiul virtual ortodox[1] între doi mari teologi greci contemporani, respectiv mitropolitul Hierotheos Vlachos şi mitropolitul Ioannis Zizioulas, ambii teologi de anvergură, cunoscuţi mediilor ortodoxe şi celor ecumenice ai vremii noastre.
          Polemica lor, de fineţe şi de profunzime teologică, dovedeşte diversitatea Ortodoxiei, dar şi inegalitatea răspândirii şi dezvoltării ei pe întinsul lumii, căci, în timp ce creştinii din spaţiul oriental al mapamondului[2] îşi trăiesc credinţa într-o manieră similară omologilor lor din Biserica primară, fiind adesea în postura de a pecetlui mărturia lor cu preţul vieţii şi propovăduind o teologie pragmatică, fundamentată pe Învierea Mântuitorului Hristos şi pe necesitatea mărturisirii ei chiar cu preţul vieţii, alţi creştini din spaţiile în care credinţa este recunoscută şi receptată la nivel internaţional, trăiesc cu maximă intensitate dezbateri de profunzime şi fineţe teologică, care îi antrenează adesea în polemici.
          De altfel, ambii protagonişti ai acestei dispute şi-au câştigat, datorită operei lor şi datorită activităţii ştiinţifice, titlul de specialişti ai teologiei. Cel dintâi, mitropolitul Hierotheos, cunoscut cu precădere pentru scrieri ce par a aparţine psiho-teologiei, sau mai-noului domeniu al bioeticii[3], s-a remarcat deopotrivă ca un mare teoretician şi ca un mare trăitor, fiind un aprig promotor al isihasmului, în cunoaşterea căruia a investit eforturi mari[4], în vreme ce, mitropolitul Zizioulas, contestat de anumite cercuri ortodoxe[5], s-a remarcat cu precădere ca dogmatist, prin opere privitoare la eclesiologia ortodoxă[6]
          În ceea ce priveşte disputa despre nestorianism, ambii par însă amatori, căci nici unul dintre ei nu este un specialist în sensul propriu-zis al subiectului. Dacă ar fi fost să se contrazică cu specialişti în domeniile lor, probabil părintele Vlachos ar fi avut de discutat cu Jean-Claude Larchet[7], care abordează teme similare lui în scrierile sale sau cu Filoteu Faros[8], în vreme ce, mitropolitul de Pergam s-ar fi putut contrazice mai degrabă cu părintele Bobrinskoy[9] sau cu alţi dogmatişti de seamă ai răsăritului sau apusului creştin. Ce-i drept, cel din urmă pare, la o primă vedere, a fi mai aproape de subiect, dat fiind faptul că cercetările sale privitoare la eclesiologie fundamentate patristic, s-au interferat uneori cu problematica hristologică şi cu hotărârile dogmatice ale Sinodului III Ecumenic, unde a fost condamnat Nestorie[10]. Impresionant este însă că, deşi ambii ierarhi pornesc în această dispută ca amatori, se vor documenta pe parcurs şi vor ajunge să uzeze, în susţinerea afirmaţiilor lor de afirmaţii aparţinând unor exponenţi de seamă ai teologiei patristice, dar şi de opiniile unor teologi mai noi.
          Care dintre cei doi ierarhi teologi are dreptate în această dispută ce vizează veridicitatea mărturisirii de credinţă şi puritatea doctrinară a fiecăruia dintre ei, având aşadar o miză foarte mare, vom încerca să vedem în paginile următoare, în cadrul analizei noastre.

Nestorianismul – scurtă privire istorico-doctrinară asupra ereziei
    
Nestorianismul este erezia combătută la sinodul al III-lea Ecumenic, care a avut loc în anul 431 la Efes şi l-a avut drept protagonist, aşa cum îl desconspiră şi numele ei, pe Nestorie, pe atunci patriarh al Constantinopolului[11]. Reprezentant al şcolii antiohiene format la şcoala lui Diodor din Tars şi Teodor de Mopsuestia, acesta susţinea că în Hristos există două persoane, respectiv persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de veci, şi persoana umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care acesta s-a întrupat din Fecioara Maria[12].
Afirmaţiile lui au aflat ecou chiar şi la curtea imperială căci, în timp ce împăratul Teodosie al II-lea şi Eudochia soţia lui îl aprobau, Pulcheria, sora împăratului nu adera la învăţătura lui[13]. Cu timpul, disputa s-a generalizat, Ortodoxia câştigând apărători de seamă precum Sfântul Chiril al Alexandriei, devenit un susţinător al partidei anti-nestoriene, şi unul dintre cei care au încercat fie pe cale diplomatică (a negocierii)[14], fie pe calea discuţiei teologice[15], fie pe cale sinodală să combată învăţătura greşită a lui Nestorie, să îl determine pe acesta să îşi schimbe concepţiile.
Ulterior, ,,polemica” dintre cei doi s-a adâncit, devenind de-a dreptul pasionantă, după cum remarcă părintele Vasile Muntean[16], şi ajungând să fie finalizată printr-un sinod ecumenic care a avut în centru problema hristologică pe care o ridica, dar şi problematica mariologică pe care, în plan secundar, o aducea în discuţie patriarhul eretic[17]. În urma acestui sinod, învăţătura dioprosopistă a lui Nestorie a fost combătută, el a fost depus din scaunul patriarhal şi trimis în exil, iar credinţa ortodoxă a fost, într-un fel restabilită.
Cu toate hotărârile sinodului, au rămas însă mici comunităţi nestoriene şi după finalizarea acestuia. Ba mai mult, ulterior, această comunitate va reuşi să adune şi unii adepţi. De exemplu, în anul 616, când cea mai mare parte a Arabiei a ajuns sub dominaţia perşilor, comunitatea creştină de aici a fost atrasă spre nestorianism[18]. De asemenea, în secolul al V-lea al erei noastre, comunitatea nestoriană avea şi o frumoasă şcoală de exegeză biblică, în cadrul căreia vor activa şi teologi renumiţi ai vremii precum Paul de Persa[19].  O parte a acestei comunităţi nestoriene va fi asimilată cu timpul de către Biserica Romano-catolică[20], astfel luând naştere Biserica nestoriano-catolică, în vreme ce alta va supravieţui apoi până astăzi (când încă avem comunităţi nestoriene chiar şi în ţări precum China)[21]. Dincolo de forma cultică propriu-zisă a nestorianismului, care îşi asumă paternitatea, există însă şi alte modalităţi prin care el a supravieţuit de-a lungul timpului. De exemplu, nici unul din cultele neoprotestante contemporane nu o cinstesc pe Maica Domnului, aceasta fiind o dovadă clară influenţei nestoriene. De asemenea, în sistemele lor doctrinare pot fi găsite de asemenea influenţe din erezia pomenită.
Cu toate acestea însă, nestorianismul de după cel de-al treilea Sinod Ecumenic nu va fi niciodată o mişcare de anvergură care să influenţeze într-o manieră decisivă evoluţia Bisericii într-un moment cheie al vieţii ei.
Din stânga: IPS Hierotheos Vlahos,  PF Anastasios, PF Teoctist

O dispută dogmatică de actualitate între Mitropolitul Hierotheos Vlachos şi Mitropolitul Ioannis Zizioulas

După ce, în paginile anterioare ale acestei analize am schiţat profilul celor doi protagonişti ai disputei teologice şi am văzut ce înseamnă nestorianismul, ne vom concentra acum asupra prezentării disputei dintre cele două personalităţi teologice contemporane.

Analiza noastră porneşte de altfel de la o replică pe care mitropolitul Vlachos o dă mitropolitului Zizioulas[22]. Acest drept la replică exercitat de ierarhul pomenit suscită între altele şi interesul ortodocşilor români, care discută intens pe seama celor prezentate de ierarhul pomenit. Aşa se face că, la data accesării materialului am găsit un număr de 30 de comentarii, unele dintre ele constând din replici şi comentarii scurte privitoare la subiect, altele, ca în cazul oricărui material difuzat prin intermediul internetului, constând în comentarii care nu au legătură cu tematica discutată, iar altele constând din comentarii şi trimiteri către alte linkuri unde se găsesc argumente pentru susţinerea uneia sau a alteia dintre opinii[23].

Maniera de a acţiona a mitropolitului de Napfkatos este, după cum însuşi mărturiseşte în partea de început a materialului, una defensivă[24], discursul lui fiind structurat pe patru puncte mari, în care arată că: voinţa este atribut al firii şi nu al persoanei, vorbeşte despre interpretarea greşită a textului Sfântului Athanasie cel Mare, despre Congresul despre ”teologia metapatristică (postpatristică)” şi despre ,,Dialogul oficial al ortodocşilor cu romano-catolicii”[25].

Cea dintâi parte are în centru discuţia privitoare la voinţa ca atribut al Fiului şi porneşte de la acuza pe care părintele Zizioulas o aduce părintelui Vlachos cu privire la concepţia sa despre voinţă. În cadrul acesteia, el analizează problema voinţei, un element al teologiei metapatristice, după sintagma lui[26] şi că ea este relevantă datorită faptului că se relaţionează şi cu conceptul de ,,libertate al persoanei”[27]. El sancţionează o părere pe a aşa-zisului său oponent, pe care o consideră neortodoxă:

,,Iar, într-un paragraf anume al declaraţiei Mitropolitului Pergamului, am remarcat părerea neortodoxă căaşa-zisa libertate a persoanei are valoare pentru că ea depăşeşte necesitatea firii, căci firea e legată de nevoie, iar voinţa de persoană[28].

După prezentarea opiniei, el arată cu privire la voinţă că:

,,...atât în cazul lui Dumnezeu, cât şi al oamenilor, este legată de fire, este atribut al firii şi nu al persoanei, în vreme ce opţiunea, adică alegerea  care nu există la Dumnezeu, ci numai la oameni  aparţine ipostasului-persoanei. Aceasta este tema de importanţă vitală: că şi la oameni voinţa nu este alegere, ci atribut al firii lor. Alegerea este legată de opţiune[29].

Exprimată astfel, opinia lui este cel puţin pasibilă de a fi sancţionată, căci a vorbi despre fapcul că opţiunea nu există la Dumnezeu, înseamnă, cel puţin în aparenţă, a nega libertatea divină. În ceea ce priveşte expresia conform căreia ,,la oameni voinţa nu este alegere”, subscriem şi considerăm că ea vine pe fondul afirmaţiilor specifice tradiţiei patristice. Concluzia la care ajunge mitropolitul Vlachos este aceea că   învăţătura conform căreia voinţa face alegerea este una neortodoxă[30].

Cea de-a doua parte se referă la un text al Sfântului Atanasie cel Mare, al cărui text însă părintele Vlachos nu îl prezintă. Deducem însă din conţinutul ulterior al materialului său că este vorba despre un fragment scris în contextul disputei arianiste în cadrul căruia se vorbeşte despre legătura dintre voinţă şi fire. Două concluzii ale mitropolitului de Pergam sunt prezentate, urmând a fi analizate aici:

,,voinţa liberă a Tatălui este cea din care izvorăşte ipostazierea treimică a lui Dumnezeu, este ipostaziată fiinţa într-un Dumnezeu treimic”.

Iar a doua concluzie este că îl prezintă pe Sfântul Athanasie cel Mare că vrea (să dogmatizeze despre) ”o voinţă liberă, veşnicăa Tatălui, ”care nu este voinţă de alegere între două posibilităţi”, şi vorbeşte despre ”învăţătura neortodoxă că voinţa lui Dumnezeu este hotărârea alegerii dintre posibilităţi”[31].

În sprijinul afirmaţiilor sale, teologul grec îl citează pe teologul Nikos Matsoukas[32], care se opreşte şi el, în cadrul Dogmaticii sale, asupra deosebirii dintre ,,naşterea după fire” şi ,,creaţia prin voinţă” [33] şi îl combate, ca şi autorul citat, pe mitropolitul de Pergam. Analiza mitropolitului Vlachos merge în profunzimea operei părintelui Zizioulas, însă acesta este doar începutul, autorul promiţând că va redacta un studiu în care să localizeze metodologia ermineutică greşită a omologului său de la Pergam. În această parte de început, el se foloseşte de cuvintele Sfântului Atanasie cel Mare, care arată că ar fi greşit să se interpună între Tatăl şi Fiul voinţa şi cugetarea:

,,S-ar dovedi lipsit de minte dacă ai pune între Tatăl şi Fiul voinţa şi cugetarea. De fapt, una este a zice că a fost făcut prin voinţă şi altceva că Fiul, fiind prin fire propriu Tatălui, e iubit şi dorit de El”[34].

Aşa cum este prezentată situaţia, opinia mitropolitului Ioannis este similară cu cea a lui Serghei Bulgakov, care introduce tetrada prin interpunerea Sofiei în cadrul trinitar.

Citatele continuă, disputa fiind presărată cu citate din Sfinţi Părinţi precum Atanasie cel Mare, Grigore Palama, dar şi cu opinii ale unor teologi precum Nikos Matsoukas sau Alexander Schmemann sau cu analize terminologice, asupra cărora nu vom insista însă aici.

Cea de-a treia parte este dedicată congresului privitor la teologia postpatristică la care a participat părintele Filoteos. Autorul arată aici şi care este baza disputei dintre cei doi teologi, respectiv referatul susţinut de el la Congresul organizat de mitropolia de Pireu pe această temă.

În cadrul acestei părţi, dânsul respinge sintagma de ,,teologie postpatristică”, şi combate ipoteza eslesiologică a lui Zizioulas:

,,Căci, printre altele, a fi împărţită eclesiologia în”euharistică” şi ”terapeutică” (vindecătoare), adică a spune că Sfinţii Părinţi ai primelor secole au învăţat prima din cele două eclesiologii, iar următorii Părinţi pe cea de-a doua, influenţaţi de Origen şi de Evagrie, iar mai târziu s-a făcut sinteza celor două, a se susţine că ”eclesiologia terapeutică” a Părinţilor a fost o ”răsturnare” a ”eclesiologiei euharistice-eshatologice”etc este o torpilă la temeliile teologiei ortodoxe”[35].

         Ideea lui continuă de altfel direcţia începută de părintele Pavel Florensky, care cerea la un congres internaţional ca teologia contemporană să se întoarcă la părinţi. La rândul ei, concepţia eclesiologică a lui Filotei Faros, este una clară, concisă şi bine structurată, deşi ar fi fost de aşteptat ca părintele Zizioulas, specialistul în eclesiologie să fie dătător de ton în această direcţie.

 Acuza privitoare la ecumenism şi la participarea la un congres din care făceau parte şi ereticii este şi ea contrazisă de părintele Vlachos[36], care, într-o manieră aproape incisivă, îi reproşează şi el la rându-i lui Zizioulas că participă la multe întruniri ecumenice, arătându-i că nu este în măsură să îl acuze pentru acest fapt şi ironizându-l.

Acestea sunt, în linii mari, principalele idei exprimate în materialul ce poartă semnătura părintelui mai sus pomenit. După cum se poate vedea, în fraze cu un conţinut teologic dens, dar structurate inegal (căci materialul conţine pe alocuri şi speculaţii şi afirmaţii ce s-ar fi pretat mai degrabă unei dezbateri televizate de genul talk-showului, care ar fi produs apodictic un rating bun, şi nu unei dezbateri teologice de înaltă ţinută), mitropolitul de Napfkatos combate ideile lui Zizioulas, de care este acuzat la rându-i şi îşi exprimă părerea cu privire la legătura dintre voinţă şi persoană şi cu privire la potenţialele păreri nestorianiste ale teologului grec pomenit.

Concluzii

O dezbatere atât de aprinsă pe o temă deopotrivă veche şi actuală va suscita în mod cert interesul elitei teologice, dar şi al celor care cochetează cu teologia fundamentală. Astfel, în timp ce unii oameni cu o gândire mai pragmatică se vor întreba qui prodest, alţii vor încerca să înţeleagă miza şi dedesubturile acestei dispute.

 Din punct de vedere teologic, o astfel de dispută este importantă căci, în urma unor astfel de discuţii contradictorii adevărul iese la iveală, iar Biserica este ferită de pericolul iminent al ereziei.       
          În ceea ce priveşte disputa propriu-zisă pe care am analizat-o, considerăm că, exceptând anumite pasaje care nu se încadrează în discurs, ea este un adevărat
,,eveniment”  teologic, cu valoare ambivalentă însă. Gestionarea proastă a unei astfel de dispute poate duce la apariţia unor facţiuni schismatice sau eretice în Biserică, ele fiind girate de prestigiul teologic al unuia sau al altuia dintre protagonişti şi având la bază orgoliul lui, în vreme ce, analiza corespunzătoare, într-un cadru sinodal în care specialiştii să se pronunţe şi ei cu privire la problematică, ar putea fi benefică pentru Biserică.

Personal, aderăm (cu unele amendamente) la opiniile mitropolitului de Napfkatos şi considerăm că unele lămuriri de ordin dogmatic cu privire la legătura dintre persoană şi voinţă erau necesare şi sunt corect argumentate, în vreme ce altele lasă loc unor noi argumente şi unor întrebări complementare cu rol lămuritor. În ceea ce priveşte disputa interpersonală dintre cele două mari personalităţi ale Ortodoxiei contemporane, credem însă că ea se îndepărtează de duhul păcii promovat cu atâta ardoare de discursul teologic ortodox în contemporaneitate. Astfel, disputa este interesantă, iar elementele de teologie pe care le aduce, le clarifică sau le pune în discuţie sunt importante, prezentarea lor în adevăratul sens şi la adevărata lor valoare fiind necesară. Dacă această dispută s-ar transforma însă într-un dialog amical în care cei doi inamici şi-ar conştientiza valoarea de slujitori ai lui Hristos şi ar conveni să discute în termeni paşnici cu privire la elementele doctrinare pe care le percep în mod diferit, rezultatele ar fi în mod cert altele, iar soluţia ar fi găsită mult mai repede. 

Acestea sunt aşadar principalele elemente teologice care caracterizează disputa dintre cei doi mari teologi contemporani, mitropolitul Hieroteos şi mitropolitul Ioannis, şi principalele considerente pe care le exprimăm cu privire la acest eveniment, intens mediatizat în spaţiul virtual ortodox.


2006. De la stânga la dreapta: IPS Teofan, IPS Bartolomeu,
 PF Teoctist, PF Anastasios, IPS Hierotheos Vlahos, IPS Iosif
Bibliografie



A.    Izvoare biblice şi patristice


1.     ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998.

2.    Sfântul Atanasie cel Mare, ,,Trei cuvinte împotriva arienilor”, trad. Dumitru Stăniloae, în col. Scrieri. Partea întâi, col. ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 15,Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe, Bucureşti, 1987.



B.    Volume

    1. I. Volume ale autorilor pomeniţi

3.    Vlachos, Hierotheos, Bioetică şi bioteologie, trad. Teofan Munteanu, Editura Christiana, Bucureşti, 2013.

4.    Idem, O noapte în pustia Sfântului Munte: convorbire cu un pustnic despre rugăciunea lui Iisus, trad. Călin Cosma, ediţia a 4-a, Editura Predania, Bucureşti, 2006.

5.     Idem, Psihoterapia ortodoxă- ştiinţa Sfinţilor Părinţi, Editura Învierea, Timişoara, 1998; Idem, Psihologia existenţialistă şi psihoterapia ortodoxă, trad. Nicuşor Deciu, col. ,,Pneuma”, Editura Doxologia, Iaşi, 2011.

6.     Idem, Psihoterapia ortodoxă, continuare şi dezbateri, trad. Ion Diaconescu, Nicolae Ionescu, Editura Sofia, Bucureşti, 2001.

7.    Zizioulas, Ioannis, Comunitate şi alteritate. Fiinţa personal-eclesială, trad. Liviu Barbu, Editura Sophia, Bucureşti, 2013.

8.    Idem, Creaţia ca euharistie, trad. Caliopie Papacioc, Editura Bizantină, Bucureşti, 1999.

9.    Idem, Euharistie, episcop, biserică: unitatea Bisericii în dumnezeiasca Euharistie şi episcop, în primele trei secole creştine, trad. Ioan-Valentin Istrati, Geanina Chiriac, Editura Basilica, Bucureşti, 2009.

10.Idem, Fiinţa eclesială, trad. Aurel Nae, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996.



B. II. Volume ale altor autori


11.Bica, Ion, Erezii, schisme, controverse în Bizanţ, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2004.

12.Bobrinskoy, Boris, Cerurile deschise-omilii, trad. Vasile Manea, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002.

13.  Idem, Împărtăşirea Sfântului Duh, trad. Măriuca Alexandrescu, Adrian Matei Alexandrescu, col. ,,Teologi ortodocşi străini”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999.

14.  Idem, Taina Bisericii, trad. Vasile Manea, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004;  Idem, Taina Preasfintei Treimi, trad. Măriuca Alexandrescu, Adrian Matei Alexandrescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.

15. Buda, Daniel, Hristologia antiohiană de la Sfântul Eustaţiu al Antiohiei până la Nestorie, Editura Universităţii ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2004.

16. Chifăr, Nicolae, Istoria creştinismului, vol. I, Editura Universităţii ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2007.

17. Coman, Ioan G.,  Şi Cuvântul trup s-a făcut, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1993.

18. David, Petre I., Invazia sectelor. Coarnele fiarei apocaliptice în mileniul III, vol. I - ,,De la erezii vechi la secte religioase ale timpului nostru”, Editura ,,Crist-1”, Bucureşti, 1997.

19. Gavrilyuk, Paul L., Pătimirea Dumnezeului Nepătimitor. Dialecticile gândirii patristice, trad. Dragoş Dâscă, ed. Vasile Bîrzu, col. ,,Studii”, vol. 2, Editura Doxologia, Iaşi, 2013.

20. Larchet, Jean-Claude, ,,Acesta este trupul Meu...”, trad., Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.

21.  Idem, Creştinul în faţa bolii, suferinţei şi morţii, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.

22.  Idem, Despre iubirea creştină, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2010.

23.Idem, Dumnezeu este iubire: mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia, Bucureşti, 2003.

24.Idem, Dumnezeu nu vrea suferinţa omului, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2008.

25.Idem, Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi, Editura Sophia, Bucureşti, 2003.

26. Idem, La divinisation de l’homme selon Saint Maxime le Confesseur, Les Editions du Cerf, Paris, 1996.

27.Idem, Teologia bolii, trad. Vasile Mihoc, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1997.

28. Idem, Terapeutica bolilor mintale: experienţa creştinismului răsăritean al primelor veacuri, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2008.

29. Idem, Terapeutica bolilor spirituale, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.

30. Idem, Tradiţia ortodoxă despre viaţa de după moarte, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.

31.Matsoukas, Nikolaos, Introducere în gnoseologia teologică, trad. Maricel Popa, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997.

32.  Idem, Teologie dogmatică şi simbolică, vol. 4- Demonologie, trad. Constantin Coman, Cristian-Emil Chivu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002.

33.McGuckin, John A., St. Cyril of Alexandria: The Christological Controversy. Its History, Theology and Texts,  Ed. By E. J. Brill, Leiden, 1994.

34.Muntean, Vasile, Istoria Creştină Generală, vol. 1 (ab initio-1054), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008.

35. Pharos, Philoteos, Căsnicia: dificultăţi şi soluţii, trad. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012.

36. Idem, Creştinismul în faţa lumii de azi, trad. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2008.

37. Idem, Dialogul în psihoterapia ortodoxă, trad. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2010.

38. Rămureanu, Ioan, Seşan, Milan, Bodogae, Teodor, Istoria Bisericească Universală, vol. 1 (1-1054), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987.

39.Tofană, Stelian, Studiul Noului Testament. Curs pentru anul I de studiu,  Ediţia a II-a, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2005.

40. Yannaras, Christos, Libertatea moralei, trad. Mihai Cantuniari, Seria ,,Impasuri şi semne”, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002.



C.    Studii şi articole


41.Auon, Marc, ,,Jésubokt, métropolitain et juriste de l'Église d'Orient (Nestorienne), Auteur au VIIIe siècle du premier traité systématique de droit séculier”, în Legal History Review, vol. 73, Issue ½,  2005.

42.Hieroteos, de Nafpkatos (Vlachos), ,,Moartea şi păcatul originar”, trad. Vasile Manea, în vol. Vinovaţi de păcatul strămoşesc? Antologie de texte teologice, ed. Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2002.

43.Jenkins, Philip,,,Long-lost Christians”, în rev. Christian Century, vol. 125, Issue 22, 2008.

44.Wu, Liwei, ,,Why Should We Value the Cross-disciplines Approach when studying the history of Sino-western Cultural Relationship: A Reflection on  the Chinese Study of “Nestorian Church”, în rev. Journal of Sino-Western Communications, Volume 2, Issue 1 (July), 2010.



D.   Internet











[2] Cf. http://www.cbn.com/tv/1420678462001, accesat 11. 11. 2014; http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/11/21/persecutia-crestinilor-copii-si-tinere-crestine-rapite-si-scoase-la-licitatie-in-siria-femeie-condamnata-la-moarte-in-pakistan/, accesat 11. 11. 2014, dar şi alte surse similare, unde este prezentată  suferinţa creştinilor din spaţiul Orientului apropiat.
[3] Pentru o imagine mai clară cu privire la viaţa şi opera lui, a se vedea: Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă- ştiinţa Sfinţilor Părinţi, Editura Învierea, Timişoara, 1998; Idem, Psihologia existenţialistă şi psihoterapia ortodoxă, trad. Nicuşor Deciu, col. ,,Pneuma”, Editura Doxologia, Iaşi, 2011; Idem, Psihoterapia ortodoxă, continuare şi dezbateri, trad. Ion Diaconescu, Nicolae Ionescu, Editura Sofia, Bucureşti, 2001; Idem, Bioetică şi bioteologie, trad. Teofan Munteanu, Editura Christiana, Bucureşti, 2013.
[4] Cf. Idem, O noapte în pustia Sfântului Munte: convorbire cu un pustnic despre rugăciunea lui Iisus, trad. Călin Cosma, ediţia a 4-a, Editura Predania, Bucureşti, 2006.
[6] Cf. Ioannis Zizioulas, Fiinţa eclesială, trad. Aurel Nae, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996; Idem, Comunitate şi alteritate. Fiinţa personal-eclesială, trad. Liviu Barbu, Editura Sophia, Bucureşti, 2013; Idem, Creaţie ca euharistie,  trad. Caliopie Papacioc, Editura Bizantină, Bucureşti, 1999; Idem, Euharistie, episcop, biserică: unitatea Bisericii în dumnezeiasca Euharistie şi episcop, în primele trei secole creştine, trad. Ioan-Valentin Istrati, Geanina Chiriac, Editura Basilica, Bucureşti, 2009. Acestea sunt doar o parte dintre operele mitropolitului grec, membru al Academiei Atenei, care se găsesc traduse şi în limba română, opera lui fiind însă mult mai amplă.
[7] Teolog ortodox francez, convertit de la catolicism la ortodoxie, considerat unul dintre cei mai de seamă patrologi contemporani. Între operele lui se numără şi: Jean-Claude Larchet, ,,Acesta este trupul Meu...”, trad., Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2006; Idem, Creştinul în faţa bolii, suferinţei şi morţii, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2006; Idem, Despre iubirea creştină, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2010; Idem, La divinisation de l’homme selon Saint Maxime le Confesseur, Les Editions du Cerf, Paris, 1996; Idem, Dumnezeu este iubire: mărturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia, Bucureşti, 2003; Idem, Dumnezeu nu vrea suferinţa omului, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2008; Idem, Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi, Editura Sophia, Bucureşti, 2003; Idem, Teologia bolii, trad. Vasile Mihoc, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1997; Idem, Terapeutica bolilor mintale: experienţa creştinismului răsăritean al primelor veacuri, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2008; Idem, Terapeutica bolilor spirituale, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2006; Idem, Tradiţia ortodoxă despre viaţa de după moarte, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.
[8] Teolog grec, astăzi în vârstă de 82 de ani, specialist în psihoterapie. Vezi: Philoteos Pharos, Dialogul în psihoterapia ortodoxă, trad. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2010; Idem, Creştinismul în faţa lumii de azi, trad. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2008; Idem, Căsnicia: dificultăţi şi soluţii, trad. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012.
[9] Teolog rus contemporan, născut în anul 1925 la Paris, fost decan al Institutului Teologic Ortodox ,,Saint Serge” din capitala Franţei, este considerat una dintre vocile cele mai avizate ale teologiei dogmatice contemporane. Pentru mai multe informaţii privitoare la viaţa şi activitatea lui, a se vedea: Boris Bobrinskoy, Cerurile deschise-omilii, trad. Vasile Manea, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002; Idem, Împărtăşirea Sfântului Duh, trad. Măriuca Alexandrescu, Adrian Matei Alexandrescu, col. ,,Teologi ortodocşi străini”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999; Idem, Taina Bisericii, trad. Vasile Manea, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004;  Idem, Taina Preasfintei Treimi, trad. Măriuca Alexandrescu, Adrian Matei Alexandrescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
[10] Nu trebuie uitat însă că şi mitropolitul Hierotheos a avut anumite cercetări de teologie dogmatică, apreciate de comunitatea teologică răsăriteană. În literatura teologică românească se găseşte tradus în acest sens un material al său privitor la păcatul strămoşesc, într-o antologie ce cuprinde opiniile unro teologi de seamă ai vremii. Vezi: Hieroteos de Nafpkatos (Vlachos), ,,Moartea şi păcatul originar”, trad. Vasile Manea, în vol. Vinovaţi de păcatul strămoşesc? Antologie de texte teologice, ed. Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2002.
[11] Ion Bica, Erezii, schisme, controverse în Bizanţ, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2004, p. 79. Cf. Ioan G. Coman, Şi Cuvântul trup s-a făcut, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1993, pp. 35-71, pentru mai multe informaţii cu privire la disputa teologică nestoriană şi la fundamentele ei doctrinare.
[12] Ion Bica, op. cit., p. 79. Cf. Daniel Buda, Hristologia antiohiană de la Sfântul Eustaţiu al Antiohiei până la Nestorie, Editura Universităţii ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2004, pp. 228-229.
[13] Ion Bica, op. cit., p. 79.
[14] John A. McGuckin, St. Cyril of Alexandria: The Christological Controversy. Its History, Theology and Texts,  Ed. By E. J. Brill, Leiden, 1994, pp. 227-229.
[15] Cf. Paul L. Gavrilyuk, Pătimirea Dumnezeului Nepătimitor. Dialecticile gândirii patristice, trad. Dragoş Dâscă, ed. Vasile Bîrzu, col. ,,Studii”, vol. 2, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 210-212.
[16] Vasile Muntean, Istoria Creştină Generală, vol. 1 (ab initio-1054), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008, p. 179.
[17] Fapt pentru care, părintele Chifăr spune pe bună dreptate că: ,,Prin urmare, declanşarea disputei hristologice în Constantinopol a fost cauzată de termenul ,,Teotokos”. În timp ce Nestorie, Dorotei de Marcianopolis şi preotul Atanasie predicau împotriva folosirii apelativului Născătoare de Dumnezeu, epicsopul Proclu al Cizicului a apărat cu fermitate în prezenţa lui Nestorie termenul ,,Teozokos”. Nicolae Chifăr, Istoria creştinismului, vol. I, Editura Universităţii ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2007, p. 173. Cf. Petre I. David, Invazia sectelor. Coarnele fiarei apocaliptice în mileniul III, vol. I - ,,De la erezii vechi la secte religioase ale timpului nostru”, Editura ,,Crist-1”, Bucureşti, 1997, p. 70.
[18] Ioan Rămureanu, Milan Seşan, Teodor Bodogae, Istoria Bisericească Universală, vol. 1 (1-1054), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 280.
[19] Stelian Tofană, Studiul Noului Testament. Curs pentru anul I de studiu,  Ediţia a II-a, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2005, p. 17. El nu a fost însă singurul teolog nestorian celebru. Cf., de exemplu: Marc Auon, ,, Jésubokt, métropolitain et juriste de l'Église d'Orient (Nestorienne), Auteur au VIIIe siècle du premier traité systématique de droit séculier”, în Legal History Review, vol. 73, Issue ½,  2005, pp. 81-92.
[20] Cf. Philip Jenkins, ,,Long-lost Christians”, în rev. Christian Century, vol. 125, Issue 22, 2008, pp. 22-26.
[21] Liwei Wu, ,,Why Should We Value the Cross-disciplines Approach when studying the history of Sino-western Cultural Relationship: A Reflection on  the Chinese Study of “Nestorian Church”, în rev. Journal of Sino-Western Communications, Volume 2, Issue 1 (July), 2010, pp. 83-98.
[22] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014. Din păcate nu am avut acces şi la documentele de dinainte, care sunt în limba greacă.
[24] Şi fiind parte a unui demers mai amplu în care s-au implicat şi alţi teologi. Redăm mai jos cuvintele lui: ,,Am luat la cunoştinţă de pe internet de declaraţia din 27 septembrie 2012 a Înaltpreasfinţitului Ioannis, Mitropolitul Pergamului, ca urmare a răspunsului meu la o scrisoare de a lui, care îmi fusese trimisă anterior. Îmi pare rău că sunt obligat să urmez maniera lui (n.tr. – de a acţiona) şi să răspund la tactica neobişnuită a Înaltpreasfinţiei Sale şi la felul ciudat în care acţionează în prezenta situaţie, şi aceasta cu toate că nu a răspuns până acum la criticile negative pe care le-au făcut profesori universitari şi colegi de-ai lui (n.tr. – probabil se referă la arhierei ortodocşi) pentru părerile pe care el le susţine din când în când”. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014.
[25] Textul original şi alte informaţii cu privire la această polemică, de această dată în limba greacă, pe: http://www.romfea.gr/epikairotita/13918-2012-09-29-10-51-44, accesat 11. 11. 2014.
[26] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014.
[27] Cf. Christos Yannaras, Libertatea moralei, trad. Mihai Cantuniari, Seria ,,Impasuri şi semne”, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002, care analizează şi el, mai pe larg însă, problematica privitoare la semnificaţia voinţei şi a libertăţii  şi la legăturile dintre ele.
[28] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014; http://www.romfea.gr/epikairotita/13918-2012-09-29-10-51-44, accesat 11. 11. 2014.
[29] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014; http://www.romfea.gr/epikairotita/13918-2012-09-29-10-51-44, accesat 11. 11. 2014.
[30] Nu subscriem însă întru totul acestei afirmaţii şi credem că ea ar trebui analizată  cu mai multă atenţie şi mai în profunzime, şi cu argumente mult mai solide pentru a fi într-adevăr convingătoare.
[31] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014; http://www.romfea.gr/epikairotita/13918-2012-09-29-10-51-44, accesat 11. 11. 2014.
[32] O parte dintre lucrările lui sunt traduse şi în limba română. A se vedea: Nikolaos Matsoukas, Introducere în gnoseologia teologică, trad. Maricel Popa, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997; Idem, Teologie dogmatică şi simbolică, vol. 4- Demonologie, trad. Constantin Coman, Cristian-Emil Chivu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002.
[33] ,,Mai analitic, aceasta înseamnă că Dumnezeu, ca Tată şi nu ca ”fiinţă”, prin ”a fi” confirmă continuu voinţa Lui liberă de a exista şi această confirmare o constituie tocmai existenţa Lui Treimică: Tatăl din dragoste – adică liber – îl naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul. Dacă există Dumnezeu, există pentru că există Tatăl, adică Acela care din dragoste liber Îl naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul” (Zizioulas). http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014; http://www.romfea.gr/epikairotita/13918-2012-09-29-10-51-44, accesat 11. 11. 2014.
[34] Sfântul Atanasie cel Mare, ,,Trei cuvinte împotriva arienilor”, trad. Dumitru Stăniloae, în col. Scrieri. Partea întâi, col. ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 15,Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe, Bucureşti, 1987, p. 399.
[35] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014; http://www.romfea.gr/epikairotita/13918-2012-09-29-10-51-44, accesat 11. 11. 2014.
[36] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/, accesat 11. 11. 2014; http://www.romfea.gr/epikairotita/13918-2012-09-29-10-51-44, accesat 11. 11. 2014.