Faceți căutări pe acest blog

vineri, 7 august 2015

Ion N. Oprea - Să n-o uităm: Silvia Lucia Podeanu†, Novaci-Gorj

Să n-o uităm: Silvia Lucia Podeanu, Novaci-Gorj, și bijuteriile sale – ultima “Versuri și proză”, cu aprecierile mele la adresa Editurii: “Armonii Culturale”, Adjud, 2015

Fiică de ceferist, născută la Focșani, în  iunie 29,  1942, împlinise 73 ani, era încă tânără, zic eu, din părinți Floarea Rauca și Mărgărit Tudor, al cincilea copil din cei șapte ai familiei, toți realizați intelectual și socio-profesional, unii din băieți lucrători în diplomație ori ca ofițeri superiori în armata română,
 Silvia Lucia Tudor, strălucită profesoară de limba română, căsătorită cu medicul chirurg Grigore Podeanu, stabiliți la Novaci-Gorj încă din 1965, au fost împreună 44 de ani, până în 2008, când a rămas doar cu amintirile soțului.
Dobânditoare a gradului de profesor, cu lucrarea Folclorul  obiceiurilor în legătură cu moartea, în zona Novaci, studiu publicat şi în anul 2004 în volumul Izvoare de frumuseți – datini, obiceiuri, ritualuri, care a certificat calitățile sale nu doar în cercetarea folclorică, ci și potențele de înțelegere și însăilare în cuvinte alese a ceea ce-i “spuseseră” Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu…
Poeta a  fost  printre   primele condeie  care a aderat la inițiativa  noastră de realizare a unor antologii cu lucrări literare, pe o temă dată și a publicat consecvent,catalogul frecventatorilor evidențiind-o. În cadrul Cenaclului, stimulată de atmosfera de muncă de aici a acceptat îndemnul şi elanul necesare realizării propriilor și apreciatelor bijuterii lirice intitulate
Anotimpurile iubirii, volum de poezii, 157 p., închinat soțului ei, Nicu, debut în domeniu, promovat de Primăria orașului Novaci și Consiliul local care i-au sponsorizat editarea în 2011 şi alt volum, tot poezii, 368 p., Lumina unui gând, în 2012, dedicate părinților, fraților și copiilor ei. Ambele au fost publicate de Editura Cetate Deva. Cele două volume au fost susținute, recomandate cititorilor şi favorabil apreciate în scris de către colaboratorii Cenaclului nostru literar la distanță, printre care prof. Camelia Nenciu, dr. Iulia Gabriela Șerban, înv. Jane Margareta Tudor, prof. Mioara Niculescu, prof. Ileana Șandru Troi şi  prof. C. Voiculescu -în revista Pietrele Doamnei, noiembrie 2011, Curtea de Argeș-, ca şi de multe alte persoane aflate în evidenţa scrierilor proprii.
Au urmat - Grădina de sub cer, versuri, 192 p., destinate nepoților ei, 2013, Solstițiul de vară, versuri și proză, 156 p., pentru fetele ei, Anca și Elena, 2014, ambele la Editura Armonii Culturale,  Adjud, cu substanțiale și credibile prezentări și recomandări către cititori, făcute de Gheorghe A. Stroia, membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe.
La aceeași Editură, Armonii Culturale, Adjud, cu vorbe de cumpănită apreciere, chiar și în versuri, semnate de Gheorghe A. Stroia, sunt editate încă două bijuterii, Tărâmul durerii,100 de pagini, cu mulțumiri domnului Mircea M., și volumul Versuri și proză, 84 de pagini, 2015, ultimul devenind expresia ultimei sale dorinţe, surpriza promisă de către cineva devotat din familie şi realizată prin regie şi editare proprie, chiar în ultimele momente ale vieţii.
Ca semn al prețuirii prieteniei eterne nu pregetă să amintească pe ultima copertă: “În speranța că prietenul pe care l-am dezamăgit acum mulți ani mă va fi iertat, am uitat și eu deziluzia produsă de cel de-al doilea prieten pe care am îndrăznit să cred că mi-l pot face”…
Rămâi așa cum ești!.... În loc de Prefață, își intitulează “panagiricul”, cuvântul de prezentare a operei și a creatoarei  spuselor dintre coperți, unde totul se înfăptuiește nu de la sine:
Părinte blând, nu știu ce-i dușmănia,
Eu știu să recunosc doar Omenia,
Iar dacă ei au sufletul pătruns
De sentimentele ținute în ascuns,
E treaba lor, nu e problema mea,
Viața mi-e bună, a lor este … rea!
Ei nu văd nici lumina și nici cerul,
Doar gândul rău le este adevărul.
Eu vreau să cresc, să gust doar din lumină
Să râd, să plâng, să-mi fie viața plină,
Să -mi cresc pruncii în credință
Raiul să-mi fie-n sânge și ființă,
Să fiu aproape de poala hainei Tale,
Coboară de la Tine cuvintele-mi pe cale
Și înflorește-le în versuri și povești…
Cartea prezentată este structurată astfel- partea I, Versuri: Țara de nicăieri, cuprinzînd șapte titluri, ultimele creații ale poetei, din ultimele zile : Lumina de-nceput, În acest nou timp, Tăcerea pietrei, Zborul, Țara de nicăieri, Primăvara, Lumi închise  într-un fir de nisip. În ultimele Silvia mărturisind dar și întrebându-se, cum a făcut întotdeauna în viață: “În colțișor de minte, păstrez de mii de ani iluzii,/ Iar visele apar aceleași, la antipozi, spontan./ O, Doamne, ce știi Tu și noi nu știm și căutăm în van?”; partea a II-a, - Eseuri și poeme.
Eseuri și poeme? Sunt mărturia ei, neevidenţiată de Editură, pentru ceea ce este Cenaclu literar cu membrii lui la distanță, probă a ceea ce spunea C. Hușanu despre Ion N. Oprea că își adună copiii acasă, lucru pe care îl fac și cenacliștii adunându-și ce au publicat în antologii și punând în propriile cărți: Greșim? Aruncați-i pe poeți și Nota <coordonatorului> în volumul Românii așa cum sunt, 2011, pp.285-289, transpus aici p. 29; Divide et impera, Condamnat să iubești, Lanțul iubirii, 2013, pp. 143-146, aici p. 36; Valori impalpabile, Poveste din păcate adevărată – scoasă dintr-o ladă a amintirilor și Rara Avis, publicată în Cu prieteni, despre prietenie, 2012, pp.330-335, regăsite aici p. 42; Acolo s-a întâmplat minunea, Sub teiul din Copou, Lalelele, în Darul vieții: Dragostea, vol.I, pp.111-115, 2014, aici p.52; Lacrimi de sânge, Du-te dor, Rugă de seară, Sate pustii, Îndemn, Țăran, Țăran Român, în Dorul de-acasă, pp.337-345, 2014, aici p. 59; Confesiuni - File dintr-un posibil Jurnal neterminat, Trepte existențiale, Autobiografie, În lungul drum, m-a bucurat lumina, Ai mai dori, în Viață, viață…, pp. 216-222, 2015, aici p. 71 ș.u.
Este important ca Editura să precizeze unde și când au fost publicate inițial lucrările, viitorii cercetători folosindu-le precizările, mai ales că, partial, Cuprinsul lucrării o face.
Membră a Ligii Scriitorilor, Filiala Gorj, ființă care și-a legat numele de Cenaclu pe care îl coordonez, Silvia scrie pe una din aripioarele copertei ultimului volum, avertizându-ne: “Din falnicul cireș de-odinioară,/ Rămas-a doar un ciot bătrân”… 
      I-am dat telefon duminică 2 august să o întreb de sănătate, să o întreb cînd îmi trimite lucrarea pentru viitorul volum antologie cu tema Nu Uita, Silvia era în agonie…
Luni, 3 august 2015, am primit vestea cea tristă: Ciotul, fără a fi prea bătrân, plecase. Familia ne anunța că Silvia Lucia Podeanu în zorii zilei s-a desprins de tot ce este prietenie – prietenul meu – și a plecat la cele veșnice. Cu speranța pe care și-a pus-o pe coperta ultimei ei lucrări literare de 84 de pagini, că Omul din om nu va pieri, și-și va acorda iar valoarea prin reevaluarea valorilor morale din care face parte și prietenia…
O optimistă a fost Silvia! Să-i fie veșnică amintirea şi Calea luminată de Bunul Dumnezeu! 

                                                          Ion N. Oprea