Faceți căutări pe acest blog

joi, 4 februarie 2016

Ieromonah Maxim Morariu - Recenzie Charles Diehl


Charles Diehl, 1922. (wikipedia)

Charles Diehl, Teodora – Împărăteasa Bizanţului, trad. Teodora Popa-Mazilu, col. ,,Figuri istorice", Editura Historia, Bucureşti, 2007.
Recenzie de ierom. Maxim Morariu

          Istoria Bizanţului a reprezentat şi reprezintă încă un subiect interesant, fapt dovedit de interesul constant existent încă pentru diferite aspecte ale acestei epoci sau numărul destul de mare de sinteze dedicate istoriei imperiului al cărui sfârşit teritorial a fost înregistrat la 29 mai 1453, dar a cărui istorie supravieţuieşte încă şi astăzi[1]. Între lucrările mai vechi sau mai noi devenite referenţiale pentru acest subiect, se numără apodictic şi cea a lui Charles Diehl (1859-1944), intitulată Teodora – Împărăteasa Bizanţului.
          Profesor de istorie bizantină la Sorobona, membru, începând cu anul 1910, al Académie des inscriptions et belles-lettres, propus în anul 1935 pentru alegerea în cadrul academicienilor francezi, acesta a devenit un cercetător cunoscut, de un prestigiu similar lordului Steven Runciman, cu care au fost aproape contemporani. Alături de lucrarea de faţă, dintre cele douăzeci de lucrări pe care le-a publicat în timpul vieţii, a mai fost tradusă în limba română şi cea intitulată Figuri bizantine. Împărţită în două volume, ea se regăseşte în cadrul colecţiei ,,Biblioteca pentru toţi" (vol. 513-514) şi a apărut, în anul 1969, marcând redescoperirea interesului pentru istoria bizanţului în spaţiul românesc.
          Biografia dedicată Teodorei, personaj controversat al Constantinopolului celui de-al şasea secol, consoarta împăratului Justinian şi ,,apărătoarea creştinismului", intens elogiată atât de către scriitorii laici ai vremii cât şi de către unii exponenţi ai teologiei, este segmentată pe trei părţi, fiind urmată de un scurt medalion biografic dedicat soţului ei. În cadrul lucrării, bizantinologul încearcă să prezinte în mod echilbirat parcursul vieţii împărătesei, despuindu-o de tendinţele de sinaxarizare şi encomiatism.
Fără a ocoli aspectele ce relevă diferitele abateri de la moralitate a acesteia, el nu le foloseşte pentru a o diaboliza, ci le prezintă într-un stil narativ plăcut, uşor de citit, alături de caracteristicile pozitive ale ei. Prima parte este intitulată ,,Teodora dansatoarea" (pp. 12-49) şi conţine prezentarea principalelor aspecte legate de copilăria şi tinereţea ei. Autorul vorbeşte despre activitatea ei ca actriţă, aventurile ei la hipodrom, întâlnirea ei cu Justinian şi alte aspecte similare, alternând prezentarea unor aspecte mai puţin măgulitoare ale biografiei ei cu cele care arată latura ei pozitivă.
          Cea de-a doua parte îşi propune prezentarea împărătesei Teodora (pp. 50-159). Aspecte privitoare la viaţa imperială a acesteia, picanterii legate de relaţia ei cu basileul sau cu mozaicata lume a capitalei, relaţia dintre verzi şi albaştri şi răscoala Nika, palatul sacru al Bizanţului, atitudinea feministă a ei şi alte aspecte similare sunt prezentate aici într-o naraţiune ce alternează scrisul beletristic cu cel istoric.
          Ulterior, ultima parte a lucrării dedicate ei, intitulată ,,Preacucernica Teodora" (pp. 160-2013), pune în lumină aspecte legate de interacţiunea ei cu spaţiul religios, descriind relaţiile ei cu câţiva dintre călugării faimoşi ai vremii, implicarea ei în soluţionarea unor dileme de natură doctrinară, relaţiile tensionate ale ei cu papalitatea, dar şi finalul ei.
          Medalionul dedicat basileului consort este mai scurt, mai condensat în date şi mai parcimonios în descrieri, autorul considerând probabil că a oferit suficiente informaţii despre el în paginile dedicate soţiei sale. Cu toate acestea, şi ultima parte se constituie într-un eseu valoros din punct de vedere istoric, frumos întocmit, frumos stilizat din punct de vedere al compoziţiei, care face cinste autorului în cauză.
          Din păcate, traducerea apărută la editura Historia, deşi frumoasă şi destul de plăcută este una brută sau de primă mână, fapt pentru care, lucrarea resimte necesitatea unei relecturări în urma căreia să se înlăture micile greşeli de lectură sau de dactilografiere. Departe de a scădea valoarea lucrării, ele se constituie însă într-un minus pentru ediţia românească.
          Cu toate acestea însă, opera lui Charles Diehl, scrisă într-un stil de-a dreptul romanesc, ce surprinde într-o manieră plăcută atât informaţie istorică preţioasă cât şi picanterii, beneficiind de un vast suport bibliografic, analizat critic de către bizantinologul francez se constituie într-o lucrare valoroasă a domeniului ei, fiind uşor de lecturat şi oferind informaţii preţioase şi corecte.


[1] Între acestea, unele dintre cele mai reprezentative sunt: Auguste Baily, Istoria Bizanţului, trad. Constantin Ionescu Boeru, Editura Prietenii Cărţii, Bucureşti, 2002; Maria Georgescu, Istoria Bizanţului, ediţia a 3-a, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2007;    Paul Lemerle, Istoria Bizanţului, trad. Nicolae Şerban Tanaşoca, Editura Universitas, Bucureşti, 1998; Charles Delvoye, Arta bizantină, trad. Florica-Eugenia Condurachi, Vasile Drăguţ, vol. 1-2, col. ,,Biblioteca de artă", Editura Meridiane, Bucureşti, 1976; Alexandr Alexandrovic Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, trad. Ionuţ-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă, Sebastian-Laurenţiu Nazâru, Editura Polirom, Iaşi, 2010; Stelian Brezeanu, Istoria Imperiului Bizantin, Editura Meronia, Bucureşti, 2007; Idem, O istorie a Imperiului Bizantin, Editura Albatros, Bucureşti, 1981; Edward Gibbon, Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului roman, trad. Dan Hurmuzescu, vol 1-3, col. ,,Biblioteca pentru toţi", Editura Meridiane, Bucureşti, 1976; Vasile Mărculeţ, Imperiul Bizantin la Dunărea de Jos în secolele X-XII – spaţiul carpato-balcanic în politcă a Imperiului Bizantin, Editura s. n., Târgu Mureş, 2005.