Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 martie 2016

Dezbatere „George Coșbuc de la Tismana” în Cercul Pedagogic al profesorilor de limba română




Dezbatere (22 martie 2016): „George Coșbuc de la Tismana” în Cercul Pedagogic al profesorilor de limba română din nordul județului Gorj

- Raportor Constantin Jerca, invitat Nicolae N. Tomoniu, unul din autorii cărții  -

Cuvântul dlui Constantin Jerca, Liceul Tehnologic Tismana.

Am ținut să includem pe ordinea de zi antologia de studii, articole și amintiri „Nicolae N. Tomoniu * Maxim (Iuliu-Marius) Morariu – George Coșbuc de la Tismana” pentru că, încă din anul 2004, când localitatea Tismana a devenit oraș, ne-am propus să recuperăm tot ceea ce a făcut George Coșbuc pentru învățământul, cultura și turismul Tismanei. Sau, pe scurt, pentru  emanciparea ei. Crease împreună cu arhimandritul mânăstirii Tismana Corneliu Sebăreanu, cu deputații Dincă Schileru și Numa Frumușanu, cu cumnatul său librarul George Sfetea și o mână de dascăli din sat un grup de inițiativă. Treptat sunt atrase alte personalități ale vremii: preotul iconom D. Lungulescu din Craiova, primarul Tg-Jiului Al Pojogeanu Sache, prof. universitari din București, bancheri din Gorj, proprietari din Tismana, punând bazele Societății „Dorna Tismana” la 20 august 1908, având ca președinte prof. G. O. Gârbea din București, vicepreședinți tipograful Nicu D. Miloșescu și Const. Mușescu, directorul școlii de notari, amândoi din Târgu Jiu, secretar-casier fiind Ioan Ghica Atanasie, inginerul Ocolului Silvic Tismana.
George Coșbuc care-și petrecea verile la Tismana a fost sufletul multor împliniri atrăgând o parte din aceste personalități în construirea de vile pe Valea Tismanei, amenajarea „Aleii Tainelor”, o cărare pietruită pentru promenade, amenajarea Parcului Dendrologic și al Fântânii Chihaia, Masa Fraților, chioșcurile lui Coșbuc și Gârbea, eleșteul Miloșescu, Fântâna Basarabilor și Crucea lui Gârbea din vârful Stârmina.
Prof. Constantin Jerca vorbind despre Coșbuc
 Un mic grup de profesori, conștienți de acest bogat patrimoniu cultural, material și imobiliar, am înființat „Fundația Tismana”.  Dar, un singur proiect mare am reușit: să obținem fonduri pentru reabilitarea Căminului Cultural Topești. În Consiliul Local s-au făcut câțiva pași mici, biblioteca și Casa de cultură primind numele lui George Coșbuc. Șantierul ACH Tismana a reconstruit Chioșcul lui Coșbuc, Vila Sfetea a fost reabilitată pe un proiect de turism primind un nou nume, Vila Ursu. Dar locurile încărcate de legendă amenajate de Societatea „Dorna Tismana”  acum mai bine de un secol au rămas pustiite negăsindu-se bani pentru acest patrimoniu, regulă valabilă în întreaga țară.
S-a ajuns la concluzia că mai întâi trebuie realizată conștientizarea autorităților locale și a factorilor de răspundere de nivel județean și național despre comorile neprețuite pe care ni le-au lăsat pe Valea Tismanei familiile Coșbuc, Sfetea, Miloșescu dar și Ocolul Silvic, Mânăstirea Tismana și Sanatoriul Corpului Didactic din fața mânăstirii.
  În atingerea acestei strategii s-a implicat dl prof. Tomoniu, aici de față, care a reînființat revista „Sămănătorul” la mai bine de un secol de la apariția revistei „Semănătorul” a lui George Coșbuc și Alexandru Vlahuță, devenită apoi „Sămănătorul” din 4 octombrie 1902.
Revista „Sămănătorul”, al cărei director este dl. Tomoniu, este la al VI-lea an de la apariție online și în al III-lea an de când apare tipărit. Ea sa impus pe plan național și internațional având colaboratori din Franța, Germania, Italia, Republica Moldova, Australia și SUA. Dar și recunoașteri ale organizațiilor profesionale de creatori. Miercuri, 16 martie, orele 17.00, în sala de spectacole  ARCUB, din str. Lipscani nr. 84, București, a avut loc Gala Premiilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România „UZPR 2015”. Cităm: „Se acordă Premiul II, domnului Nicu N. Tomoniu, pentru editarea publicaţiei „Sămănătorul” (Tismana)” la secțiunea „Presa online”.
Dl Tomoniu vorbind despre revista „Sămănătorul”
Pe lângă publicația „Sămănătorul”, dl prof. Tomoniu a scris în „Monografia orașului Tismana„ multe lucruri despre Coșbuc și societatea „Dorna Tismana”, pe care nici eu nu le cunoșteam. Pe baza informațiilor din ea, regretatul prof. Vasile Surcel și cu mine am scris o serie de proiecte de reabilitare a vechiului patrimoniu de pe Valea Tismanei. Din păcate, niciunul n-a primit finanțare, oricărui for ne-am adresat.
Vine acum dl. prof. cu cartea aceasta despre Coșbuc. Sunt informații de mare valoare pe care iar nu le cunoșteam până a nu citi cartea. Mai ales că a găsit printre colaboratorii de la „Sămănătorul” un aliat excepțional, Iuliu Marius Morariu, șef de promoție al facultății de teologie ortodoxă și al facultății de istorie în cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, acum Ieromonahul Maxim Morariu și coautor al acestei cărți. Cu atât mai valoros, cu cât, absolventul UBB s-a întors la mănăstirea din satul lui, Salva, sat aflat la numai 4 km de satul Hordou, azi satul George Coșbuc. Sate de vechi românism unde au fost trași pe roată sau spânzurați în ștreang martirii Atanasie Tudoran din Bichigiu, Vasile din Telciu, Grigore din Zagra, Vasile din Mocod, numărul lor adăugându-se mai vechilor martiri, Horia, Cloșca și Crișan.
Cartea „George Coșbuc de la Tismana” m-a surprins în mod plăcut pentru că îmbină articolele autorilor publicate în „Sămănătorul”, din reviste sau ziare cotidiene din județele Gorj și Bistrița-Năsăud. Astfel, aflăm amănunte despre accidentul de la Bălești, unde și-a pierdut viața unicul fiu al poetului, Alexandru Coșbuc, despre publicistica lui Coșbuc la „Sămănătorul”, despre rudele lui Coșbuc la Tismana: Draga și George Sfetea, Zaga și Mișu Popescu, Rozica și Ion Popescu, patroni ai restaurantului „La Rozica”, unde Coșbuc și Ramiro Ortiz, beau vin și discutau despre traducerea „Divinei Comedii” a lui Dante.
Cântă în grădină, Murgu, Rugină, Marin (Costree) și frații Motorga
Cea mai mare surpriză pentru mine a fost descoperirea originii cântecului „La Tismana-ntr-o grădină”, cântată mereu la vremea aceea, sub un nuc din grădina de peste râu a restaurantului „La Rozica”, grădină aflată la mijlocul Aleii Tainelor. Creatori ai cântecului care ne spune: „Foaie verde de-o sulfină/ La Tismana-ntr-o grădină/ Mi-a prins dorul rădăcină/ Aș dori să-l iau acasă/ Rădăcinile nu-l lasă/ Aș dori să-l iau cu mine/ Rădăcinile-l țiu bine”, au fost renumiții lăutari ai Tismanei, Murgu și Rugină. Iar paternitatea cântecului este dată de versiunea  cântată mai târziu în Mahalaua Tismanei: „La Tismana-ntr-o grădină/ Cântau Murgu și Rugină/ Costree cânta cu basul/ iar Motorga secundașul” .  
O contribuție valoroasă a cărții o reprezintă amănuntele privind luptele din primul război mondial din munții Vâlcan. Este vorba de un capitol preluat și adăugit din memorialul „Ion Aurariu – Prin vremuri de război” care descrie unitățile militare care au luptat pe Drumul Strategic 1916 – Mânăstirea Tismana – Masivul Oslea cu variantele de rezervă Pasul Scocu – Câmpușel – Frâncești – Arcani – Dobrița.
Cronologia anilor de război ne dezvăluie cadrul în care și-a trăit ultimii ani din viață George Coșbuc. Își pierduse unicul fiu în accidentul de la Bălești, acum era pe cale să-și piardă și țara, armata rusă, ocupată cu revoluția lui Lenin, lăsând trupele române singure în fața nemților.
Cartea se încheie cu imagini inedite și două poezii pe care noi, profesorii de lb. română trebuie să le ținem sub căpătâi: „Fragment epic” al lui Coșbuc și „La arme” scrisă de redactorul lui Coșbuc la „Sămănătorul”, Șt. O. Iosif.
Dar să dăm cuvântul dlui prof. Tomoniu pentru a ne spune mai multe.
Nicolae N. Tomoniu, unul din autorii cărții

Cuvântul dlui Nicolae N. Tomoniu, Asociația „Semănătorul Tismana”.

Înainte de toate țin să vă aduc scuze, în locul funcționarilor primăriei - voi detalia mai târziu -, pentru că aceste cărți și reviste pe care le vedeți nu vi le putem oferi gratuit prin interpretarea corectă a Art. 4 alin.(l) din Legea nr.186/2003 pentru alocarea de sprijine financiare de la bugetul local pentru cultura scrisă. Legea se aplică peste tot în țară. Colega dvs. Lucia Silvia Podeanu din Novaci, prof. de lb. română și poetă la „Sămănătorul”, a decedat anul trecut Dumnezeu să o ierte ! La Novaci, după aprobarea bugetului local, în care s-au alocat sume importante pentru cultura scrisă, personalul tehnic a procedat corect în aplicarea legii și i-au tipărit dnei Podeanu, volumele de poezii pe care gândise în spirit novăcean, pentru oieritul de transhumanță și cutumele legate de această meserie ancestrală.
Volumele de poezii tipărite pe baza legii amintite, au făcut obiectul lansărilor de carte la casa de cultură de acolo și s-au distribuit gratuit participanților la lansare, pentru că la Novaci funcționarii au interpretat corect legea printr-un „Contract de Sprijin al Culturii Scrise”, virând mai întâi banii, tipărind cărțile și apoi a urmat descărcarea contabilă prin facturi și borderouri de distribuție a cărții, acte prezentate la secretariat de către autor.
Și la Țicleni s-a interpretat corect legea, în cauză fiind autorul mai multor cărți monografice, Ion M. Ungureanu, fost primar.
Numai la Tismana, deși aplicarea legii a fost promulgată spre meritul lor de toți consilierii locali, s-a interpretat legea după ureche întocmindu-se un  „Contract de achiziție” pentru că funcționarii nu cunosc un alt fel de formular decât cel pentru achiziție de miei, castane, ouă, nasturi sau biberoane.
Detaliez acest lucru, așa cum am afirmat la început, pentru că e necesar pentru dvs, a cunoaște această experiență ca profesori de lb. română. Poate vreți să tipăriți cărți și reviste în localitatea dvs. și e bine să știți ce vă așteaptă în acest caz. De aceea vreau să vă povestesc.
Pentru binele orașului am acceptat și „achiziția unui abonament”. ”Abonament” de două reviste în octombrie 2013, pentru că secretara CL s-a minunat de suma cerută: „Cum să plătim noi 12 reviste și să primim doar două?”. Nici nu auzise de legea Depozitului Legal, obligatoriu, al Bibliotecii Naționale a României, unde revista se distribuie centrelor universitare mari și stă acolo promovând orașul Tismana câteva secole! În anii 2014-2015 s-au făcut mai multe abonamente dar revistele n-au fost date asociației pentru a le distribui la mese rotunde iubitorilor de literatură, au rămas în arhiva CL sau date unor oaspeți aleși.
Anul acesta a fost și mai rău!
În data de 28.01.2016 am prezentat oferta pentru proiectul culturii scrise constând în retipărirea „Monografiei orașului Tismana„ la standarde academice cu indice de nume și cuprins, tipărirea în continuare a revistei „Sămănătorul” și o broșură „Tismana turistică” pentru Centrul de Informare și Promovare Turistică după ce centrul UAT tipărise o broșură asemănătoare dar de tot hazul, cu Peștera Mânăstirii monument istoric, pe când aceasta, știu și copiii, e cât se poate de naturală de când a făcut-o Dumnezeu! 
Bănuiesc că licitația a fost trucată, dându-se tipărirea ei unui străin, în loc de a fi dată asociației noastre care se ocupă tocmai cu turismul și patrimoniul local material și cultural. Am inclus în proiect broșura tocmai pentru a se îndrepta lucrurile. S-a aprobat dar cu scoaterea monografiei Tismanei și diminuând suma cerută. Apoi, Consiliul Local Tismana aprobă, pentru a treia oară, în data de 25.02.2016 oferta ”Sămănătorul” pentru că turiștii deja băteau la ușă. Am scos monografia pe banii asociației, deși era de interes general. Am tipărit comanda celor 24 reviste și 56 de broșuri „Tismana turistică”, comandate de aparatul tehnic. Ele sunt pe masa Centrului de Informare și Promovare Turistică dar contabilitatea primăriei în loc să dea întâi banii, așa cum face cu popii, nu ne-a virat banii pentru proiect decât după aproape două luni, la 18 martie 2016. Adică la Novaci, Țicleni și alte localități se pot vira întâi banii iar conducătorul proiectului prezintă apoi facturile și borderourile care justifică cheltuirea sumei virate dar la Tismana tipărirea unei monografii e considerată ”achiziție”, nu o carte utilă pentru informarea cetățenilor de a ști istoria localității lor. Guvernul a dat o ordonanță de urgență pentru ca Legea nr.186/2003 pentru alocarea de sprijine financiare de la bugetul local să fie interpretată corect. Dar cine să o citească sau să caute la „Nea Goagăl” „Sprijin financiar pentru cultura scrisă”? Mai mândru-i ”feisbucul” plin flori, prăjituri și mai ales de… cucoane.
Iată o istorie a proastei instruiri a aparatului funcționăresc din primării, unde nu s-au făcut reciclări de un sfert de secol. Pentru a lupta contra acestui flagel vă îndemn să facem front comun pentru a salva țara de funcționarii care cucăie pe dosare. Cereți primăriilor de care sunteți arondați să aloce bani pentru cultura scrisă și nu spun baliverne când zic că trebuie „să salvăm țara„ de incultură. În județul Covasna, se alocă din totalul repartizat pentru sectoarele, cultură scrisă, învățământ alternativ sau subsidiar, sport și culte, respectiv, 50%, 30%, 10% și 10%. Iată de unde au bani maghiarii să facă atâta propagandă inexistentului Ținut Secuiesc și Ungariei Mari care n-a existat niciodată ci doar Imperiul Habsburgic al austriecilor unde numărul ungurilor era un mezelic.
La noi sunt gândite invers alocările! Cultele pe primul loc la sprijin financiar pentru că se apropie alegerile și au mulți enoriași, învățământul pentru că este a doua masă de manevră electorală, sportivii (deși și la ei suma cerută de 80.000 lei a fost diminuată) pentru că au talent la slogane electorale iar la cultura scrisă nu se alocă nici a zecea parte din alocările pentru culte: doar o punguță de două-trei mii de lei pe an față de 50.000 lei cultele și alte sectoare iar banii se virează dinainte conform acelorași fel de legi ca pentru cultura scrisă dar nevalabile pentru ea.
Maria Corlan Mischie animatoarea cântecului și costumului popular
Eu și dvs. nu facem aici critica propagandei electorale, evidentă acum în orice primărie din țară. Pur și simplu, ne plângem suferințele noastre pentru că ne interesează meseria dar și sărăcia în care se zbate cultura și învățământul. Uitați-vă deseară la posturile TV ca să vedeți cum screm „moderatoarele” la îîî, ăăă, eee și uuu, ca un școlar prins cu lecția învățată. Oare cât timp ne va trebui să reînvățăm copiii și societatea să aibă o dicție corectă, fără uau, cul și okei? Ați văzut la dna Maria Corlan Mischie ce dicție corectă și românească a avut când a prezentat mai înainte costumele populare? E școlită de vechiul învățământ, azi hulit de toți gângăviții ce apar pe micul ecran ca să ne învețe ce e bine și ce e rău. Oare vom mai redescoperi vreodată adevăratul învățământ românesc?
Cereți ca profesori, prin petiții și acțiuni sindicale, să nu vi se scoată nicio oră de limba română pentru că fără limbă maternă și fără istorie, vom dispărea ca națiune de prim rang așa cum eram odată.
Despre instruirea în școală și orele de lb. română și istorie
Cartea aceasta despre Coșbuc tocmai acest aspect al patriotismului tratează. Al sentimentului de națiune puternică ce este capabilă să lupte de la egal la egal cu nemții și să-i mai și învingă la Mărășești. Arma fatală a armatei române a fost instruirea din școală, poeziile și cântecele patriotice, poemele și imnurile unora ca Eminescu, Coșbuc, Goga, Slavici, Șt. O Iosif și atâția alții ca ei.
Cu astfel de arme sufletești, conducând la vitejie, au câștigat românii Războiul de Reîntregire al Neamului, sintagmă care azi în școală și în presa vândută străinătății e o sintagmă tabu, un slogan regal care azi „nu se mai poartă”.
 Despre activitatea lui George Coșbuc la Tismana și emanciparea localității sub inițiativele Societății „Dorna Tismana”, prin care Tismana va fi declarată „Stațiune climaterică”, v-a vorbit  dl prof. Constantin Jerca rezumativ. Nici eu nu vreau să reiau aceste împliniri ele găsindu-se detaliat în carte.  Mai degrabă aș vrea să vă vorbesc despre ce am evitat eu să includ în carte deși cartea cuprinde un capitol special privind „Situația generală a țării în ultimii ani de viață a lui George Coșbuc”.
Aș fi vrut să fac o paralelă între poeții patrioți care s-au stins din viață datorită suferinței sufletești generată de prăbușirea în sărăcie și mizerie culturală a țării lor și poetul George Coșbuc. Să scrii o viață întreagă poezii ce îndeamnă la patriotism, devotament față de patrie și de popor, luptă pentru realizarea idealurilor țărănimii abnegație, dăruire, spirit civic, solidaritate, respect și iubire sinceră și să vezi că toate aceste valori umane se prăbușesc, înseamnă negarea operei tale conducând la o depresie mortală. Cazul Adrian Păunescu este concludent în acest sens. Ultimele lui poezii sunt adresate mârlanilor, hoților și trădătorilor din parlament, cărora numai de țară și popor nu le-a păsat.
N-am făcut în carte această paralelă între cei doi mari poeți ai neamului românesc pentru că, presa antiromânească a reușit discreditarea lui Păunescu ca  proletcultist, cântăreț de ode pentru Ceaușescu și partidul lui și multe alte mizerii ce s-or fi scris despre poetul de la Bârca fără să fie nimic adevărat.
Și Coșbuc a avut mari suferințe care i-au pricinuit moartea prematură. Pierderea unicului său fiu Alexandru, în august 1915, nu l-a lecuit de depresie nici când a devenit membru titular al Academiei Române în anul 1916. Au urmat ani de război chinuitori, când din țară mai rămăsese doar un colț din Moldova. Citez de la pag. 113 din carte:
„La 24 aprilie 1918, are loc Semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte. România este nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi (prin care să cedeze teritorii însumând 5.600 km2) şi să încheie înrobitoare convenţii economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.)”.
Cât de cutremurătoare putuse fi vestea aceasta pentru poetul care se afirmase ca mare patriot prin poezia „Noi vrem pământ”? Ce ar mai fi putut scrie el despre o Românie măcelărită și sfârtecată? După numai 15 zile, la 9 mai 1918, poetul se ridica în ceruri să-și întâlnească pe fiul său atât de iubit, Alexandru.
N-am scris în carte despre toate acestea. Las academicienii literaturii române să confirme sau să infirme ipoteza aceasta care mi se pare destul de plauzibilă.
Dar nu vreau să vă mai rețin, ora este destul de înaintată iar dvs. aveți de parcurs drumul spre casă. Vă mulțumesc pentru atenție.  

A consemnat Nicolae N. Tomoniu
Tismana, martie 2016

Mareșalul Averescu și feldmareşalul August von Mackensen

Adăugăm din antologia „George Coșbuc de la Tismana” articolul

A avut loc la vila Sfetea o întâlnire secretă Averescu – Mackensen ?

Un documentar de Nicolae N. Tomoniu



Deși s-au întâlnit de multe ori, între cei doi a fost un respect reciproc ca între marii conducători de bătălii

Un novice în ale istoriei, care venise în vizită la Tismana în scop turistic și tare mândru de „erudiția” sa, întreabă pe primar: „- Știți că la Vila Sfetea Mareșalul Averescu și feldmareşalul August von Mackensen s-au întâlnit în secret?”
I-am răspuns:  „- Dl acesta e ca unul care mă tot sâcâia pe Internet că satul lui a fost metoh al Mânăstirii Tismana. Habar n-avea omul ce-i acela metoh! Așa și insul acesta, crede că o întâlnire secretă pentru a face un tratat de alianță între țări se face la o bere în restaurantul Vilei Sfetea. Când regele Ferdinand se afla pe patul de moarte l-a chemat pe Averescu la el ca să-i vorbească: „Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă”. Omul acesta habar n-are cât de mult a făcut Averescu pentru regat. Când i s-a cerut să încheie cu inamicul un armistițiu umilitor a pus în mâinile reginei demisia.
 „- Ia-o că-mi frige degetele!” i-a zis regina.
Așa l-am luminat eu pe primar, adăugând că insul privește istoria după modelul înțelegerilor secrete dintre partidele politice de azi și așa pune și întrebarea.
Dar să intrăm în amănuntele istoriei pe bază de documente și nu pe presupuneri. La  18 oct. 1883, are loc semnarea la Viena în cel mai strict secret a Tratatului de alianță româno - austro-ungar, la care Germania aderă în aceiași zi. La 13 iulie 1892, se prelungește acest tratat. La 4 aprilie 1902, se încheie la București Tratatul secret de alianță româno - austro-ungar, care îl reînnoiește pe cel încheiat în 1892, la care aderă la 12 iulie Germania iar în noiembrie Italia. Tratatul încheiat pe 5 ani se prelungește automat dacă niciuna din părți nu-l denunță.[1]
În 1907, după 5 ani, tratatul nu l-a denunțat nimeni iar în 1912 România se declară neutră cu rezerve în primul război balcanic dintre Alianța Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) și Imperiul Otoman, încheiat cu victoria Alianței la 30 mai 1913. La 27 iunie 1913, declară război Bulgariei, prin tratatul de la Conferința de pace de la București, României revenindu-i sudul Dobrogei.  Anul următor, în iulie în 1914 începe sarabanda: Austro-Ungaria declară război Serbiei, Germania declară război Rusiei, Germania declară război Franței, Marea Britanie declară război Germaniei. La 4 august 2016, se hotărăște și România încheind tratatul de alianță cu Franța, Anglia, Rusia și Italia punând condiția satisfacerii dezideratului unirii cu România a teritoriilor românești din Austro-Ungaria.
Adică visul lui Coșbuc și al tuturor prietenilor săi de la Vila Ursu! Cum ar fi putut ei înlesni o întâlnire Averescu – Makensen când Coșbuc și Castaldi cântau melodia „La arme” a lui Șt. O. Iosif? Cei doi mari conducători erau floarea a două armate ce se înfruntau iar la Vila Sfetea bătea vântul reîntregirii în inima fiecărui român. Ce-ar fi căutat ei acolo? N-aveau altă treabă?
S-au dat lupte înverşunate în Tg-Jiu şi în întreg judeţul. A fost încheiată o pace în 1917, ţara fiind ocupată de germani, de armată condusă de feldmareşalul August von Mackensen (1849-1945) şi jefuită de bogăţiile sale. Mackensen a fost învins la Mărăşeşti de armata română condusă de Eremia Grigorescu iar crâncena confruntare generală dintre Mackensen și  Averescu s-a terminat cu hotârârea de retragere a lui Mackensen.
Din Cartea de Aur a Vilei Sfetea, păstrată de vecinul meu, profesorul Neamţu Antonie, am extras mărturiile cele mai elocvente privind starea de spirit a celor care poposeau aici:
La 15 mai 1918 Mackensen vine la Mânăstirea  Tlsmana şi îşi lasă numele la Vila Sfetea cu litere de o șchioapă: MACKENSEN, GENERAL - FELDMAREŞAL.
Sub semnătura lui se află însă scris: ,,Răzbunare barbarului teuton; i-am dat-o cu vârf şi îndesat”. ,,a notat un alt român"
Registrul Vilei Sfetea conţine numeroase semnături. Era firesc că printre acestea să fie şi persoane care au luat parte la război. Cercetând, poate şi din curiozitate, au dat şi de semnătura lui Mackensen. Un ofiţer al cărui nume e indescifrabil, rănit la Muncelu (Mărăşeşti) îşi exprimă durerea că registrul e pângărit de nume germane, dar şi bucuria că învingând, hoardele teotone"  a contribuit la înfăptuirea României Mari.
 Averescu, atașat militar al României la Berlin (1896-1898) șef al Marelui Cartier General (1911-1913) și mareșal[2] s-a întâlnit cu Mackensen ca doi militari instruiți să se respecte reciproc, să-și iubească țara. Și înainte de război și după aceea, onoarea militară nu le permitea să pună singuri ceva la cale, este exclus, ei se confruntau în Primul Război Mondial ca inamici și aveau mândria lor! Dar comentau cum fac militarii la pensie: „Vezi, ai greşit, nu trebuia să muţi divizia acolo!“[3].
Agravarea situaţiei pe frontul din Transilvania a făcut ca la 20 sept./3 oct. 1916, trupele de pe frontul din sud să fie trimise în Carpaţi. În 1918[4], Mackensen i-a spus lui Averescu: „Ştii d-ta că, dacă continuai eram pierdut?”. Averescu a explicat ofensiva gen. E. von Falkenhayn în munţi. „Aţi fi avut vreme, după ce m-aţi fi nimicit”, i-a replicat Mackensen.
 Așa că întâlnirea „secretă” dintre Mackensen și Averescu la Vila Ursu de la Tismana sunt povești de adormit copiii! Ei  se întâlneau mereu la câte-o cură de ape minerale la Bad Kissingen în Germania. Povestește Papacostea:
„… odată, când el era cu tatăl meu, în Germania – mergea în fiecare vară acolo să-şi facă o cură de ape minerale – luau prânzul. El, de obicei, lua prânzul mai devreme, imediat după ce-şi făcea cura, pe la 12.30, iar tatăl meu stătea cu el, ca să nu-l lase să mănânce singur. Tată meu îşi mai scotea o ţigară. Mareşalul îl privea o dată, de două ori, apoi îl întreba:
„Papacostea, când fumezi, nu te deranjează mirosul de supă?“[5]


[1] Acad, Dan Berindei, Istoria românilor – cronologie - , ed. CARTEX 2000, București, 2008
[2] Prin Decretul Regal nr. 1678/1927
[3] http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/interviu-cu-serban-papacostea/
[4] Cei doi s-au întâlnit la Buftea de două ori. (5/18.02, 10/23.02.1918)
[5] ibidem