 |
| Coperta jurnalului |
Florentin Smarandache: La capătul
Pământului – Expediție în Antarctica. Lecție de viață. Recenzie, de Mirela
Teodorescu
„Aceasta-i excursia vieții mele! Cea mai îndrăzneață și
cea mai costisitoare. În căutare de aventuri la sfârșitul lumii!”
Florentin Smarandache este un savant în domeniul
științelor, publicist (în toate formele jurnalismului) și un mare iubitor de
necunoscut. Acest tărâm al necunoscutului îl provoacă la cercetare, la
elucidarea enigmelor, a incertitudinilor, neclarităților, de aici a decurs și
teoria sa neutrosofică, teoria neutralităților.
Florentin Smarandache este profesor la Universitatea New
Mexico din SUA și nu unul obișnuit, ci unul care a făcut înconjurul lumii de
mai multe ori, prezentând lucrările sale științifice la conferințe, observând
și vizitând cele mai năstrușnice locuri de pe planeta, inspirându-l în munca sa
de cercetare, alimentând dorința sa de cunoaștere, reușind sa născocească
teorii noi, aplicabile în toate domeniile științifice și socio-umane.
Autorul nu este la primul volum de foto-jurnalism, chiar
are experiență în acest domeniu, activitate pe care o face cu mare naturalețe
și prospețime de o subtilitate remarcabilă, ieșind la iveală în acest fel
matematicianul care analizează în detaliu toate aspectele, toate valorile,
indicatorii, parametrii ce concură la un fenomen, aspect, eveniment, la tot
ce-i apare în fata ochilor. Lucrarea te transpune în fata realității, ca și cum
ai fi acolo, nimic nu este virtual.
 |
| Oameni în pustiul înghețat |
După ce citești, și te trezești din reverie, îți dorești
sa ajungi acolo, să vezi cu ochii tăi, să te convingi.
În mintea profesorului Smarandache, nu cred să existe
vreun „De ce?” fără răspuns, mentalul sau ciclează pană când se dă soluția
finală general valabilă.
 |
| Dați clic pe imagini pentru a le mări... |
Structura volumului este de carte științifică, date
tehnice inițiale alimentate din bibliografia existentă, precum documentarea
locurilor ce vor fi explorate, istoric, geografic, sociologic, așteptări și
emoții trăite în momentele dinaintea plecării corectate și susținute de
pragmatismul trăit clipă de clipă. Capitolele sunt minuțios elaborate, ele
fiind redactate fie în avion, fie pe o bancă în așteptarea unei etape din
evenimentul în derulare, fie pe vapor, fie în barcă, fie în mijlocul faunei și
florei arctice pentru a nu pierde niciun detaliu din călătorie.
 |
| Pe plaja înghețată |
Istoricul expedițiilor în Antarctica de-a lungul
timpului, în mod sigur l-a făcut pe autor să empatizeze cu toți cei care au
văzut o noua lume, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri. În mileniul
III, tehnologia oferă mult mai ușor și repede răspunsuri și explicații. Toate
acestea ne sunt oferite cu multă generozitate în volum, nimic nu este lăsat în
incertitudine, cititorul găsind informații din domeniul istoriei, geografiei,
biologiei, biosferei, ecologiei, sociologiei, legislației, astronomiei,
matematicilor, supraviețuirii… dar și tonul familiar de un simt al
umorului de neegalat.
Jurnalul oferă o cantitate impresionantă de informații
din toate domeniile, imaginea globală a locului generându-se precum într-o
holograma, ajutată și susținuta de numeroasele imagini foto și video.
 |
| Din avion, pe vapor |
Evoluția, istoria locurilor, poveștile dramatice
sau fericite ale temerarilor cercetatori de-a lungul anilor, prezentate cu lux
de amănunte, te determină să crezi, să concluzionezi că locurile sunt destul de
prietenoase în ciuda condițiilor climaterice extreme și te îndeamnă să faci la
rândul tău aceasta încercare, această aventură: „e straniu peisajul, cum m-am
obișnuit deja, iar temperatura de +2°C, deci nu așa frig cum mă așteptam”.
Avem plăcerea sa constatăm că nu există granițe și limite
pentru cei ce doresc să-și caute drumul în viața, realizarea sau chiar
aventura, astfel autorul, cu mândrie ne spune ca în aceste locuri există o
sinergie a oamenilor de pe tot globul, de pe toate continentele, românii fiind
și ei integrați. Aflăm că școala româneasca de navigare este reprezentată de
comandantul secund, iar ingineria navală de inginerul șef, România, deși o
nație mică, are reprezentare și este recunoscută calitativ și în cele mai
neașteptate locuri.
 |
| Din vapor pe sănii |
Sunt multe informații pe care le dobândim din cărți, din
filme, documentare științifice. Când ajungem în teren constatăm că ceea ce știm
din teorie, diferă de ceea ce vezi cu ochii tăi, de ceea ce trăiești tu
personal, de ceea ce atingi. Iată ce afirmă autorul: „Cum se căznesc micuții
pinguini, sărind de pe un sloi de gheață pe altul… Parcă ar fi niște boboci
anemici de rață. Cum își fac vânt în apă și se-aruncă pe țărm, ca niște misile
de pluș! … Cum se deplasează pinguinii… cu aripioarele întinse, ca niște
avioane! La televizor pinguinii arătau înalți, solizi. Dar în realitate ei abia
ajung până la genunchi”.
 |
| Când pe sănii când pe jos |
Explicațiile nu se opresc numai la cele istorice,
geografice, sociale, economice ele sunt și medicale, cel ce ajunge sa
călătorească în locuri cu astfel de temperaturi scăzute trebuie sa știe
mecanismele de acțiune, de apărare și conservare ale corpului uman: „Animalele
se adaptează: picioare mici; secretă anti-freeze (pentru a nu îngheța);
colorare neagră (pentru a atrage căldura). Auto-reglare a temperaturii
corpului. Temperatura picioarelor păsărilor este de zero grade Celsius, deci nu
au probleme înotând pe apă rece. Endotermic (mamifere și păsări): cu sânge
cald. Ectotermic: cu sânge rece, temperatura corpului este la fel ca aceea a
mediului unde trăiesc. Rete Mirabile = sistem de shimb de căldură… Homo Sapiens
s-a adaptat la mediul arctic: eschimoșii sunt scunzi, cu piele închisă la
culoare (pentru a primi căldură), au forme rotunde (cu grăsime ținând de cald)…
Oamenii au nevoie de temperatură internă constantă. La îngheț, circulația
sângelui încetinește hipotermia. Hipotalamus-ul controlează temperatura
noastră. Mitocondriile sunt organite celulare ce transformă energia”.
 |
| Pinguini |
Autorul folosește în jurnal prezentarea științifica a
datelor și informațiilor, precum într-o demonstrație matematică: „Lanțurile
biologice se autoreglează. Natura tinde spre echilibru. Când o specie (S) se
reduce ca număr, specia prădătorilor (P) de asemenea scade, fiindcă hrana lor
scade. Dar, după o perioadă, deoarece P scade, S crește (fiindcă are un număr
mai mic de prădători). Această autoreglare se întâmplă continuu”, sau poate
apărea ca-n tratatele științifice : „Aisbergurile pot fi negre (când au roci în
ele), sau verzi (când conțin alge), albe, sau albastre. Apa mării, fiind
sărată, îngheață la -1,9°C”, ori în context filozofico–meditativ și atunci
cititorul este antrenat într-un joc al mintii, atras în suspans, în
incertitudine: „Înaintăm spre imposibil. Care este limita dintre Posibil și
Imposibil? Precum în paradoxurile sorite, sau mai clar în logica neutrosofică,
aveam de-a face cu o triadă: zona posibilă, zona imposibilă și zona
nedeterminată (neclară) care este și posibilă și imposibilă”.
 |
| Stânca pinguinilor |
Este clar că omenirea este la răscruce în multe privințe,
în acest sens se caută soluții pe cât mai multe căi și metode care să ducă la
rezolvarea problemelor, precum încălzirea globala, noi resurse materiale si
energetice. Toate statele lumii sunt antrenate în astfel de programe și oamenii
de știință sunt încurajați să observe, să cerceteze fenomenele la fața locului,
să vină cu proiecte aplicabile. Antarctica este un loc protejat, toate statele
lumii au deschidere către cercetare științifică în mod organizat: „Vapoarele,
care vor să viziteze Antarctica, trebuie să obțină aprobare de la autoritățile
antarctice din țara lor”, se practică instruirea vizitatorilor în mod politicos
și elegant: „Nu lăsați nimic, decât urme de pași. Nu luați nimic, decât
memorii”.
În cazul nerespectării regulilor de comportament în
„natură”, primim și un feedback informativ al efectelor din biosferă:
„Pericol actual: puiul înghite bucăți de plastic. Stomacul umplut trimite
semnale creierului că puiul este sătul. Astfel, puiul va deceda… Teoria
Haosului se aplică și în ecosistemul antarctic: o schimbare extrem de mică (să
zicem cu o jumătate de grad Celsius), duce la majore implicații pentru păsările
ce trăiesc aici, fiindcă ele pierd zone de uscat (ce devin acoperite cu apă),
deci pierd din suprafețele unde își construiau cuiburi și cloceau” .
 |
| Coperta a IV-a |
Florentin Smarandache afirmă: „am venit aici să văd, să
cunosc, să mă conving”, în mintea sa, cu siguranță deja s-au setat datele de
inițializare pentru un nou algoritm, teorie, metoda ce poate conduce la
soluționarea unor incertitudini, situații neclare sau imposibile.
Jurnalul este valoros pentru multitudinea și varietatea
informațiilor foto, video și text armonios îmbinat având și un rol educativ
pentru cei interesați, cum ne spune autorul: „ecoturism înseamnă minimalizarea
efectelor negative rezultate din turism, conservarea faunei și florei”. Lectura
este agreabilă și plină de învățăminte, o astfel de călătorie reprezentând o
lecție de viața.
Florentin Smarandache: La capătul
Pământului
Selecțiuni de pagini din fotovideo
jurnal
