Faceți căutări pe acest blog

duminică, 2 octombrie 2016

Un roman de Florian Vădeianu: PUTERE ȘI LIBERTATE



Un roman de Florian Vădeianu: PUTERE ȘI LIBERTATE

Vă prezentăm din această nouă carte „Cuvânt înainte” și un fragment din paginile 11-14. La Tismana, acest roman poate fi consultat la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Tismana.

Cuvânt înainte

Sub egida „Asociaţiei Cercetătorilor şi Autorilor de Carte Gorjeni «Alexandru Dorn Şerban»", preşedinte ec. dr Victor Troacă, şi cu ajutorul celor care au contribuit cu informaţii inedite despre activitatea neobositului inginer Titu Pânişoară (2016), a apărut această carte: „PUTERE ŞI LIBERTATE", fereastră deschisă spre viitorul celor interesaţi.
Tipărirea acestei cărţi a devenit posibilă cu sprijinul Editurii „MĂIASTRĂ", Tărgu-Jiu, al Tipografiei S.C. PROD COM SRL. şi personal al domnului economist Dumitru Cinciulescu, administratorul acestora.
Mulţumesc tuturor!
Autorul
Florian Văideianu

Sevastiţa Filip, femeie săracă, din Câinenii Curtişoarei, sat dispărut, uitat de Dumnezeu la poalele munţilor, locuia într-o căsuţă mică, cu două „hodăi", una în care dormea, iar cealaltă, de la drum, era destinată musafirilor ce nu prea îi călcau casa. Mai mult stătea plecată la oraş. la Târgu-Jiu, pe la diferite familii de boiernaşi, care o foloseau la treburi gospodăreşti. Toată viaţa ei a fost slugă. Făcea curăţenie, spăla şi călca rufele, gătea... O plăteau cu te miri ce, dar ea era mândră că găsea de lucru, avea ce mânca şi unde dormi. La căsuţa ei din sat venea mai rar, mai mult vara, câteva zile.
Ion Ovidiu Pânișoară
Trăia singură, nemăritată, aşa că într-o zi, fiind acasă, trecu drumul, alături, la vecina ei Tudoriţa, măritată cu Ion M. Pânişoară, cu care avea şapte copii şi unul, al optulea, în burtă.
- Bună zâua, fă, Tudoriţo, ce zici că mai faci? Mi se făcuse dor de tine, că dacă stau mai mult la oraş... aşa că uite... să mai stăm şi noi de vorbă...
- Hai, intră în bătătură, că n-am câine, că e plecat cu Ion al meu la lemne, cu căruţa, la pădure. Ce să facem şi noi, că de... şapte copii, care trebuie hrăniţi, şi cu noi doi... destui.
Tudoriţa Pânişoară, născută Motorga, din
Ion Mocioi
Bumbeşti-Jiu, nu ştia carte, că nu mersese la şcoală. Era analfabetă, dar, fiind înzestrată cu o inteligenţă nativă, mereu era consultată de către săteni, în diferite aspecte legate de pământ, de animale, de sărbători sau alte sfaturi pe care le dădea cu înţelepciunea omului simplu, care îşi cântăreşte mereu cuvintele.
Stăteau afară, în curte, la umbra unui dud, pe o băncuţă din lemn, cioplită de omul ei, de Ion. Bunicul lui, Marin, fusese preot în sat. De la el moştenise Ion (nepotul) darul de a se ruga Domnului şi de a merge duminica la biserică, împreună cu nevasta şi cu droaia de copii. Atunci, fiecare familie avea câte zece-doisprezece. Pământul trebuia muncit, bolile erau tot mai prezente, serviciile medicale lipseau, aşa că era obligatoriu să ai mulţi copii.
Ion Popescu Brădiceni
- Tu ce zici, fă, Sevastiţo, ce să fac eu acum cu cel din burtă, că m-am gândit să-l lepăd, că şi aşa am destui, de nu ne mai ajungem. M-a învăţat una de la noi din sat să beau fiertură de tutun, ca să scap de el, dar mie îmi e cam frică. Dacă mor. Doamne fereşte, rămân copiii orfani!
- Lui Ion al tău i-ai spus ce ai de gând?
- I-am spus şi el a zis să mergem totuşi la un doctor, la oraş. să vedem ce ne spune.
Femeile mai vorbiră, ba de una, ba de alta, până într-un final Sevastiţa se ridică şi zise la plecare:
- Vezi că mâine mai trec pe la tine, după ce vii de la oraş. dacă zici că te duci la doctor, să-mi spui şi mie ce şi cum...
- Bine, fă!
A doua zi, în cântatul cocoşilor, Ion Pânişoară îşi urcă nevasta în căruţă şi plecară la oraş, la Târgu-Jiu, să consulte un doctor. în problema lor. Drumul a fost greu şi destul de departe. Roţile se loveau de câte o piatră mai mare, făcându-i să se ţină bine de chilimii, să nu cadă din căruţă. Asta le mai trebuia!
Ajunşi la spital, se aşezară la rând, la uşa doctorului Nicolae Hasnaş. Era aglomeraţie mare; oameni din toate părţile judeţului Gorj. Fiecare avea câte un „păs", iar Hasnaş era cel mai renumit medic. El era şi internist, şi chirurg, şi mamoş, de toate. Lipsa cadrelor medicale l-a determinat să se pregătească în mai multe specializări.
Într-un târziu, intrară în cabinet Ion şi Tudoriţa Pânişoară.
- Să trăiţi, don' doctor!
- Bună ziua. oameni buni. aşa... ia zii, care-i baiul?
- Muierea mea, don' doctor, e grea şi ar vrea să-l lepede...
Doctorul o privi cu blândeţe pe femeie şi o întrebă:
- Mai ai copii?
- Şapte, don' doctor...
Nicolae Hasnaş se ridică de pe scaun, se apropie încet de Tudoriţa şi îi şopti uşor la ureche:
- Fă-l şi pe al optulea!
Întorşi în sat, nici nu apucă Ion să scoată hamurile de pe cai, că Sevastiţa (vecina) se şi înfăţişă înaintea Tudoriţei.
- Fă, ştii ce m-am gândit tot timpul, când voi aţi fost plecaţi? Eu zic să-I faci!
Copilul s-a născut şi a fost botezat Titu, iar vecina lor Sevastiţa Filip, venind pe la ai Iu' Pânişoară şi văzându-l pe copil aşa de vioi şi isteţ, i-a prezis:
- Să ştii de la mine, Tudoriţo, că acest copil va ajunge primarul Târgu-Jiului!
Aspect de la lansarea romanului „Putere și libertate”