Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Voichița Pălăcean-Vereș - 10 ani de existență a LSR



La Cenaclul literar „Artur Silvestriˮ s-au sărbătorit 10 ani de existență a LSR




Ședința inaugurală de toamnă a Cenaclului literar „Artur Silvestriˮ al LSR a fost una cu totul deosebită. În „Sala Armelorˮ de la Cercul Militar Cluj, joi 29 septembrie, s-a celebrat împlinirea unui deceniu de existență a Ligii Scriitorilor Români, în prezența unui public numeros.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut prof. Antonia Bodea, preşedinta cenaclului, care a salutat cenacliștii și oaspeții veniți din țară: Ana Munteanu Drăghici (Sighișoara), Gina Moldovan (jud. Mureş), Vasile Cocarcea şi Andrei Calcea (Orhei – Rep. Moldova), Viorica Popescu (Brașov), Mihaela Antonesei (Târgu Secuiesc), Petru Lechințan (Târnăveni), Doina Drăguț (Craiova), Marinela Proeteasa (Slatina), Cristian Harnău (Iași), Mircea Dorin Istrate (Târgu Mureş).

Al. Florin Țene, președintele național al LSR, a prezentat un succint raport de activitate a deceniului scurs de la înființarea organizației, vorbind despre cele 34 de filiale (și 2 în curs de constituire) din țară și diaspora, despre activitățile organizate de LSR și realizările membrilor săi. Au fost numiți apostolii lunii septembrie: Michaela Bocu (graţie căreia cronicile cenaclurilor clujene sunt publicate în ziarul local „Făcliaˮ), Doina Drăgan, Doina Drăguț, M.D. Istrate, G. Roca, P. Din, I. Velica, Carmena Băințan, M. Ganea, Viorica Popescu, Ligya Diaconescu, I. Nălbitoru, Mariana Vârtosu, M. Știrbu, A. Calcea.

A preluat ștafeta Iulian Patca, președintele Filialei Cluj a LSR, care i-a oferit Clementinei Mireșan, cea mai nouă membră, legitimația. Ioan Hentea (85 ani), Ana-Aneta Certera-Katona (80 ani) și Floarea Rarău (70 ani) au primit Diplome aniversare.

La 10 ani de existență a LSR, Al.F. Țene și I. Patca au acordat Medalia „Virtutea literarăˮ, cea mai înaltă distincție acordată de această asociație profesională, scriitorilor: Antonia Bodea, Vasile Cocarcea (preş. Fil. Orhei), Doina Drăguț (preş. Fil. Olt, red.şef. al revistei „Constelaţii diamantineˮ), Mircea Dorin Istrate (preş. Fil. Mureş), Voichița Pălăcean-Vereș (purtător de cuvânt şi ofiţer de presă al LSR), Viorica Popescu (preş. Fil. Braşov), Marinela Preoteasa (preş. Fil. Slatina), Mariana Vârtosu (preş. Fil. Vrancea), Ana Zbiluț (vicepreş. Fil. Banat). Vicepreședintele LSR, Ion Constantinescu, a vorbit despre ce înseamnă Liga, felicitându-l pe cel aflat în fruntea ei. A intervenit Viorica Popescu, președinta Filialei Brașov, care a răsplătit activitatea culturală a domnilor Al.F. Țene și Iulian Patca oferindu-le Medalia „Nicolae Titulescuˮ, după care a dăruit revista „Ritmuri brașoveneˮ și a prezentat-o pe poeta Mihaela Antonesei, premiată a LSR.

Au urmat lansarea volumelor dedicate împlinirii a 10 ani de existență a Ligii Scriitorilor. Gavril Moisa a prezentat cartea „Liga Scriitorilor Români 10 ani în slujba culturii româneˮ (de G. Moisa și Voichița Pălăcean-Vereș), o monografie-carte de vizită, iar Voichița Vereș a prezentat ampla lucrare în două părți „Oglinda Ligii Scriitorilor Români la 10 ani. O altfel de istorie a literaturii româneˮ (de V.P.V., Al.F. Țene și G. Moisa), mulțumindu-le tuturor celor ce şi-au adus aportul la realizarea lor, în special scriitorilor incluși în volume prezenți în sală. Lucia-Elena Locusteanu a omagiat LSR și cărțile ce i-au fost închinate recitând propria creație „La ceas aniversarˮ. Intervenţii au avut şi Mihaela Aionesei şi Vasile Puiu Sfârlea.

Iulian Patca, redactor-șef al „Agorei literarăˮ, aflată în al nouălea an de existență, a oferit în dar publicului cel mai nou număr al revistei trimestriale. Emoția a atins cote maxime în momentul când a dat citire ultimei creații a poetului Ioan Cărășel, recent dispărut, „Mai am un visˮ. După aceasta, a prezentat cele mai recente reviste și cărți ale membrilor LSR: „Acidavaˮ, „Ritmuri brașoveneˮ, Viorica Popescu, „Ecou de azurˮ, Ana Munteanu Drăghici, „Nirvanaˮ, Gina Moldovan, „Orizontul iubiriiˮ și „Destin sau viață adevăratăˮ, Mihaela Aionesei, „Anotimp sihastruˮ şi „Cămaşa de sareˮ, Iagan Ameih (dr. Mihai Ganea), „Năluca nopțiiˮ, Cristian Harnău, „Armata luminiiˮ, „Lumini în cascada timpuluiˮ (antologia Fil. Brașov), Doina Drăguț, „Timpul dintre valuri de luminăˮ, Vasile Cocarcea, „Ciuma roșieˮ, V. Crișan (V. Umbreanu), ultimele trei cărți (cu care a ajuns la 100 de titluri!), Elena Buică, „Pe cărările viețiiˮ, Cezarina Adamescu, „E. Buică, o ambasadoare a sufletului românescˮ, Teofil Mândruțiu, „Rădăcini de ploiˮ și „Pui de țărânăˮ, Aurel-Lucian Chira, „Concert de toamnăˮ, Vasile B. Gădălin, „Bonțida, inima Transilvanieiˮ, Pușa-Lia Popan, „Mai plouă floare din castaniˮ, Ovidiu Jucan, „Remedii bibliceˮ. Barbu I. Bălan, președintele FNRPE „Pro Memoriaˮ, a oferit participanților cel mai recent număr (51) al revistei trimestriale, aflate în al treisprezecelea an de existență.

Artistul gherlean multipremiat Constantin Istici a executat cu măiestrie un emoționant recital la nai, răsplătit cu îndelungi aplauze, care l-au rechemat pe scenă în finalul întâlnirii. Conducerii LSR i-a oferit cel mai nou material discografic al său, „Jocul la șurăˮ.

Prof.univ.dr.acad. Ștefania Kory Calomfirescu a venit înaintea publicului cu cea mai recentă carte a sa, „Despre Marele Profesor Iuliu Hațieganuˮ. Au vorbit despre activitatea autoarei și despre volum: Al.F. Țene, dr. I. Ciurtea, care a subliniat importanța demersurilor făcute de doamna Kory pentru a păstra vie memoria corifeilor Școlii Medicale Clujene, Ion Constantinescu, Gavril Moisa, Voichița Pălăcean-Vereș, Antonia Bodea.

Ca de obicei, cuvântul din urmă în ședința de cenaclu l-a avut Eugen Albu, președintele Cenaclului umoriștilor clujeni, „Satiriconˮ. De data aceasta, a renunțat la regalul epigramistic și, spre a marca momentul, a oferit din partea „Satiriconuluiˮ câte o Diplomă aniversară conducerii LSR: Al.F.Țene, G. Moisa, I. Constantinescu, I. Patca, Antonia Bodea și Voichița Pălăcean-Vereș.

Întâlnirea iubitorilor cuvântului scris s-a încheiat cu o agapă prietenească.

Următoarea ședință a Cenaclului „A. Silvestriˮ al LSR va avea loc în 27 octombrie, când se va lansa a 12-a Antologie Napoca Nova.



Voichița Pălăcean-Vereș